Prima pagină
Sinistră răzbunare prin incendiere din cauza unei datorii neonorate. Condamnare pentru crimă și tentativă de omor
■ un bărbat din Bahna a fost condamnat definitiv pentru comiterea a trei fapte - omor, tentativă la această infracţiune şi distrugere
Sentinţa în cazul lui Gheorghe Iftimie, de 57 de ani, din comuna Bahna, a fost pronunţată zilele trecute de către magistraţii de la Curtea de Apel Bacău, care au decis ca inculpatul să execute o pedeapsă de 10 ani şi 8 luni de detenţie. Infracţiunile comise de acesta s-au soldat cu moartea unei persoane şi rănirea gravă a alteia.
În primă instanţă, acuzatul primise o pedeapsă mai mare: „Aplică pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, la care adaugă sporul de 2 ani (reprezentând o treime din cuantumul celorlalte două pedepse stabilite în cauză), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 (doisprezece) ani închisoare“, se arăta în hotărârea Tribunalului Neamţ.
Acuzatul a mai fost obligat să achite daune de 7.000 de euro către o parte vătămată şi 82.143 de lei Spitalului Clinic „Sfântul Spiridon“ Iaşi, sumă ce reprezintă contravaloarea îngrijirilor acordate persoanei care a decedat. Instanţa a mai decis ca de la inculpat să fie prelevate probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Judiciare.
Faptele s-au petrecut în comuna Bahna, victima fiind „pedepsită“ într-un mod care i-a provocat decesul, totul pornind de la o datorie de 45 de lei. Pe 8 martie 2023, în jurul orei 18.00, Gheorghe Iftimie a mers acasă la un consătean, pentru a cere restitituirea sumei, dar demersul a eşuat. A plecat şi s-a întors în scurt timp, având la el un bidon în care se afla o substanţă inflamabilă.
După ce a spart un geam, a vărsat lichidul şi i-a dat foc. În casă era proprietarul, de 73 de ani şi un cunoscut, de 52 de ani, ambii suferind arsuri grave. Acestea aveau să fie fatale septuagenarului, care a decedat la un spital din Iaşi. Leziunile suferite de cealaltă victimă au fost considerate că au pus în pericol viaţa, de aici şi acuzaţia de tentativă de omor.
-
Politica2 săptămâni,Combaterea „nostalgiei comunismului”, ultima strategie de limitare a „libertăţii de exprimare”
-
Actualitate2 săptămâni,AJF Neamț a anunțat ”sferturile” Cupei României
-
Actualitate2 săptămâni,România fericită – cronica unei stingeri anunțate
-
Actualitateo săptămână,CONCERT UMANITAR – Cu dragoste, pentru Ionuț
-
Actualitate6 zile,„Revoluţie” la Urgenţe. Ce modificări vrea să facă managerul spitalului judeţean
-
Actualitateo săptămână,Fiu vs Tată: 6-0. Ce note şi-au acordat Tudor şi Angelo Alistar
-
Actualitate6 zile,„Și așa au făcut timp de 36 de ani”
-
Politica6 zile,Regimul actual „umblă teleleu” să ne prostească cu „Ministerul Adevărului” condus de Nicușor Dan
