Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Sindicatul din învatamînt îsi numara membrii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cadrele didactice din învatamîntul nemtean sînt supuse unui recensamînt, pîna la sfîrsitul acestei luni, pentru a se cunoaste cîte fac parte din rîndurile sindicalistilor si cîte nu. Recensamîntul se face verificîndu-se statele de plata, pentru a se constata daca la încasarea salariului, lucratorii din învatamînt îsi achita cotizatia sau nu. Ne intereseaza sa vedem ce numar de membri avem la nivel de judet. Actiunea de recenzare a fost anuntata vineri, 18 mai, catre reprezentantii nostri din teritoriu si timp de doua saptamîni se va efectua aceasta numaratoare. Dupa ce vom sti cîti sindicalisti sîntem în Neamt, vom afla care este reprezentativitatea sindicatului la negocierea contractului colectiv de munca“, a declarat Constantin Baroi (foto), vicelider al Federatiei Sindicatului Lucratorilor din Învatamînt Neamt. Anul trecut, în judetul Neamt au iesit la numaratoare 8.300 de membri de sindicat, adica peste 95% din lucratorii din învatamînt achita lunar cotizatia la sindicat. Dupa ce se va încheia recenzarea, va avea loc o centralizare a datelor si apoi va fi informata conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Neamt despre numarul final al sindicalistilor nemteni. Cu stampila inspectoratului pe centralizator, reprezentantii sindicatului de la Neamt vor merge la Bucuresti, la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Constantin Baroi a mai spus ca nu exista judetene în tara în care sindicalizarea din învatamînt sa atinga un grad de 100%. „Exista judete cu mai multi membri de sindicat decît la Neamt, dar asta se întîmpla doar pentru ca exista mai multe cadre didactice, nu ca ar fi un grad de sindicalizare de peste 95%, nivel atins la noi. Judetul Neamt este printre primele pe tara ca numar de membri de sindicat“, a mai declarat viceliderul Constantin Baroi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending