Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Sindicalistii de la „Agrana“ ameninta cu greva

Știre publicată în urmă cu

în data de

Reprezentantii Sindicatului Liber „Cristal“ Roman, ai Sindicatului FZR Roman si ai Sindicatului Liber „Zaharul Romanesc“ Buzau au depus, în cursul zilei de marti, 5 septembrie, la Directia de Munca, Solidaritate Sociala si Familie Buzau, o cerere în vederea concilierii conflictului de interese, declansat între cele trei sindicate si SC „Agrana“ Romania SA Buzau, reprezentata de directorul operational Herwing Schwhla. „Contractul colectiv de munca (CCM) din SC «Agrana» Romania, a expirat la 31 august. De atunci, saptamînal, la Buzau, am avut negocieri salariale, pentru a obtine o majorare mai mare decît cea oferita de patronat, de 6,5%, care nu acopera cresterile de preturi. Obiectivul conflictului de interese este obtinerea, de catre sindicat, a unei indexari rezonabile, în cadrul negocierii actului aditional de prelungire a valabilitatii CCM, pîna la 28 februarie 2007. Cresterea salariala amintita nu este acceptata de catre salariati, deoarece se apreciaza ca va duce la scaderea în continuare a nivelului de trai si nu reprezinta o plata corecta a muncii depuse. Practicarea de catre «Agrana» a indexarii salariale cu procentul de inflatie a unei perioade de timp retroactiva negocierilor si a termenului de valabilitate a CCM a transformat salariatii, de fapt, în finantatori ai companiei, ducînd la scaderea venitului lor real, lunar. Oferta de crestere salariala de 6,5% acopera doar inflatia, de la începutul anului si pîna la 1 iulie 2006. Oferta de acordare a unui bonus cu caracter de ajutor social pentru iarna nu constituie, în opinia noastra, si nici a salariatilor, o solutie de rezolvare a problemei salariale. Dorim sa obtinem o plata corecta pentru munca depusa, nu ajutoare sociale, cu atît mai mult cu cît «Agrana» se înregistreaza cu profit, realizat cu aportul salariatilor, precum si datorita faptului ca se înregistreaza economii la fondul de salarii prin neaplicarea cresterii salariale tuturor salariatilor în urma majorarii salariului minim pe ramura pentru munci calificate, în anul 2006“, au declarat Mircea Gaina si Constantin Buzdugan, liderii sindicatelor romascane. Acestia au spus ca nu sînt de acord cu raspunsul primit de la presedintele CA „Agrana“, Johann Patocka si de la directorul de Resurse Umane, Silvia Scherletner, care solicita sindicatelor o noua negociere, pe 6 septembrie, la ora 14, la Buzau. Conducerea „Agrana“ a sustinut, în raspunsul dat sindicatelor, ca: „Economiile înregistrate la fondul de salarii sînt practic inexistente, pentru ca, în anii precedenti, societatea a fost nevoita sa acopere pierderile înregistrate începînd cu anul 1997, pierderi care nu au fost acoperite nici pîna în prezent, cu toate ca situatia economica a societatii a fost mult îmbunatatita. Rezultatele financiare ale societatii nu pot justifica cresteri semnificative ale salariilor, avînd în vedere ca nu exista profituri reale, din cauza pierderilor foarte mari din anii precedenti. Ca o consecinta a celor afirmate, va informam ca societatea nu a putut distribui dividende, deci nu exista rezerve suplimentare la dispozitia societatii. Datoriile înregistrate de societate la data de 31 august 2006 sînt în suma totala de 70 milioane euro, iar profiturile îneregistrate pîna în prezent nu se datoreaza scaderii chletuielilor operationale sau datorita îmbunatatirii calitatii muncii, factorul cel mai important a fost reprezentat de conditiile favorabile de achizitionare a materiei prime“, se specifica în comunicatul patronatului. Conducerea „Agrana“ a mai adaugat ca profiturile înregistrate au fost folosite pentru finantarea societatii în trecut, pentru asigurarea existentei viitoare a firmei si garantarea locurilor de munca. Sindicatele sustin ca, în conditiile în care s-ar aproba majorarea propusa de ele, de 20,5% s-ar ajunge la salarii între 6,2 si 7,8 milioane lei pentru cei 220 de salariati care lucreaza la „Agrana“ Roman. „În cazul în care negocierile de joi vor esua, vom trece la pregatirea celorlalte forme legale de protest: greva de avertisment, de doua ore, probabil vineri, 8 septembrie, si greva generala pe termen nelimitat, cu pastrarea unei treimi din activitate. Ne aflam la toate fabricile în plina campanie de prelucrare a zaharului brut, urmînd ca din octombrie sa se treaca la prelucrarea sfeclei de zahar“, au mai spus liderii de sindicat.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending