Actualitate
Simularea la BAC, catastrofă naţională
■ MEN a dat publicităţii rezultatele obţinute ■ la nivel naţional, rata de promovare generală este de 40,71%, iar în Neamţ de 40,4 % ■ se vor întocmi planuri remediale punctuale ■ ISJ apreciază că e vorba doar de o „oglindă a momentului“ ■
Inspectoratul Şcolar Neamţ a publicat, în ultima zi a lunii martie, comunicatul MEN referitor la rezultatele obţinute de elevi la simularea examenului de Bacalaureat. Aceste procente par a fi în corelaţie directă cu ceea ce a reprezentat învăţămîntul on-line în toată această perioadă, una în care sistemul de educaţie nu a fost capabil să realizeze o activitate eficientă de predare-învăţare.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ nu pare însă a fi foarte îngrijorată din acest punct de vedere, apreciind că e vorba doar de „o oglindă a momentului“. „Am primit de la minister un comunicat referitor la rezultatele obţinute la activitatea de simulare a examenului de Bacalaureat.
La nivel naţional, procentul de promovabilitate este de 40,71%, iar judeţul Neamţ se află în media naţională cu 40.4%. În opinia mea, este vorba de un procent în acelaşi cadru ca în anii anteriori, cînd a oscilat între 38-39%. Doar în 2019 îmi amintesc că procentul, după etapa de simulare, s-a ridicat la 42%. Trebuie avut în vedere că rezultatele sînt o oglindă a momentului.
Am solicitat tuturor şcolilor să facă o analiză în fiecare centru de examen, în cadrul consiliilor profesorale şi aceste rapoarte să ni se trimită la inspectorat, unde împreună cu directorii vom elabora planuri remediale, pe fiecare disciplină în parte. În acest fel, la examenul propriu-zis din luna iunie-iulie credem că vom reuşi să avem un procent de promovabilitate superior“, a declarat inspectorul şcolar general, Mihai Obreja. Acesta spune că din analiza realizată la Neamţ a putut trage concluzia că rezultate mai slabe s-au obţinut la disciplina la alegere, dar şi la disciplinele de profil, în special la Matematică, dar şi la Istorie.
Potrivit comunicatului MEN, rata de promovare generală, care reprezintă medii mai mari sau egale cu 6, a fost de 40,71%, judeţele cu cele mai bune rezultate fiind: Brăila cu 52,15 %, Cluj, cu 51%, Galaţi cu 47%, Iaşi cu 47% şi Bucureştiu cu 46%: Pe discipline de învăţămînt, la Limba şi literatura română procentul de promovare a fost de 70,20%, 371 elevi obţinînd nota 10. La proba obligatorie a profilului (note mai mari sau egale cu 5), procentul a fost de 51,40%, 772 elevi obţinînd media 10.
La proba la alegere a profilului procentul de promovare a fost de 68,10%, 1556 elevi au obţinut nota maximă. În schimb rata de promovare generală (medii mai mari sau egale cu 6) a fost de 40,71%. În ultimii ani procentul de promovare la simulări a fost de 38,39% în 2016, 38,23% în 2017, 39,55% în 2018 şi 42,52% în 2019.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
