Actualitate
Simularea Evaluării Naționale, ceva mai mulți absenți la proba de Matematică
■ în județul Neamț, s-au prezentat la proba de Matematică 4.054 candidați, absentând 113 elevi ■ simularea Evaluării Naționale s-a realizat în 115 școli ■ 457 cadre didactice i-au supravegheat elevii în timpul probei ■
Marți, 6 februarie și în școlile din județul Neamț s-a desfășurat cea de a doua probă scrisă la simularea examenului de Evaluare Națională, proba de Matematică. Din cei 4.167 elevi, care urmează cursurile clasei a VIII-a, au ajuns în sălile de clasă doar 4.054 , înregistrându-se 113 absenți, ceea ce înseamnă o prezență de 97,28%.
Cu 9 elevi absenți mai mult ca la proba de Limba română. Și la acestă probă elevii cu nevoi speciale au susținut simularea în 40 de clase. Potrivit comunicatului semnat de inspectorul general Florentina Luca Moisă, simularea s-a desfășurat în 115 școli. Elevii au fost supravegheați de 457 cadre didactice, care au urmărit scanarea tezelor și încărcarea lor pe platforma de evaluare digitalizată. Au fost activate 353 de conturi de evaluatori.
Așa cum se știe structura subiectelor de la simularea Evaluării Naţionale 2024 pentru clasa a VIII-a a fost structurată astfel încât itemii să măsoare gradul de formare/dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen. Structura fiecărui subiect a fost punctată cu 30 de puncte, 10 puncte fiind acordate din oficiu.
La proba de Matematică primul subiect a fost alcătuit din itemi obiectivi, de tip grilă, la fel și subiectul al II-lea. Cât despre subiectul al III-lea, elevii claselor a VIII-a au fost nevoiți să scrie și să argumenteze în dreptul fiecărei probleme din broșură. Participanții la probă au avut de calculat lungimea unui segment, să determine intersecţia a două mulţimi şi să calculeze măsura unui arc de cerc.
Conform Edupedu, procentul de prezenţă, la nivelul țării, a fost însă unul bun, 97,3% din cei 176.000 de elevi care urmează cursurile clasei a VIII-a în școlile din România. De remarcat și faptul că la prima probă, cea la Limba și Literatura Română, tezele scanate de profesorii asistenți în fața elevilor au fost încărcate pe platformă până la ora 13.50.
Conform precizărilor Ministerului Educației, la nivelul țării sunt implicați 24.000 de profesori asistenți și peste 12.000 de evaluatori, tezele fiind anul acesta repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alte județe, care urmează a le corecta în platforma digitalizată. La prima probă, jurnaliștii au constatat probleme de supraîncărcare și blocaje la platforma digitală.
Ministerul a susținut că nu ar fi blocaje, ci ar fi fost doar un scurt interval de timp, de aproximativ 20 de minute, în care platforma nu a funcționat optim. Lucrările au fost scanate în fața elevilor și urcate în plaforma digitală mai târziu. Miercuri, 7 februarie, se va desfășura proba scrisă la Limba și literatura maternă. Rezultatele simulării Evaluării vor fi cunoscute pe 23 februarie și nu vor fi trecute în catalog decât dacă elevul își exprimă această doleanță.
-
Actualitate7 ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Criza de personal din MAI: 6000 de pensionări în 2024 și un deficit istoric
-
Prima pagină2 săptămâni,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Actualitate2 săptămâni,
Tatiana Bălău aduce acasă Premiul de Excelență, purtând tradițiile românești până la Montreal
-
Actualitate2 săptămâni,
Autostrada Unirii: CNAIR amână decizia pentru Lotul de Munte Pipirig-Leghin
-
Actualitate2 săptămâni,
Jandarmii au salvat un bărbat de 81 de ani căruia i s-a făcut rău la slujba de Bobotează în Piatra Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Impozitul auto 2025: la Neamț creșterea este zero %, conform calculweb.net
-
Actualitate2 săptămâni,
A ars casa unei femei de 93 de ani