Actualitate
Simţ civic rarisim

■ poliţiştii caută proprietarul unei brăţări care a fost găsită pe stradă ■ aceasta a fost pierdută pe 14 februarie ■
Un caz care poate fi catalogat bizar într-o societate ce poate fi considerată anormală, s-a înregistrat recent în Roman, unde o persoană a predat la Poliţie o brăţară preţioasă găsită pe stradă. S-a întîmplat de Valentine’s Day, pe 14 februarie şi cum pînă în prezent oamenii legii nu au reuşit să dea de urma păgubitului, au decis să facă un apel public. „În data de 14 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Roman s-au confruntat cu o situaţie mai rar întîlnită, cînd o persoană s-a prezentat la sediu pentru a preda un bun găsit. Aceasta a declarat că în aceeaşi zi, în timp ce se deplasa pe o stradă, a găsit o brăţară, ce pare a fi din aur. Persoana şi-a făcut timp, a venit la sediu unde a dat brăţara în baza unui proces- verbal, pentru a fi înapoiat aparţinătorului. Proprietarul este aşteptat de către poliţişti pentru a-şi recupera brăţara, numai după ce face dovada că îi aparţine, prin prezentarea semnalmentelor“, a anunţat conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. Oamenii legii reamintesc faptul că gestul de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de el ca de al său constituie infracţiunea de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, prevăzută de art. 243 din Codul Penal şi care este pedepsit cu închisoarea de la o lună la trei luni sau cu amendă. De precizat că acest caz nu a fost singular în Roman, în ultimele luni. În octombrie 2017, un adolescent în vîrstă de 16 ani, a fost dat drept exemplu pozitiv de către lucrătorii Poliţiei, pentru că a găsit pe stradă un portofel conţinînd bani şi acte, pe care l-a predat oamenilor legii. Adolescentul a predat bunurile găsite pe Strada Anton Pann, respectiv o borsetă care conţinea acte, carduri şi suma de 300 de lei. Poliţiştii au identificat proprietarul bunurilor, un bărbat în vîrstă de 27 de ani din localitatea Doljeşti, care, în cele din urmă, şi-a recuperat borseta. Poliţia nemţeană încurajează actele civice şi mulţumeşte cetăţenilor care înţeleg să fie corecţi şi să contribuie la bunul mers al societăţii.

-
Prima pagină4 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu