Şi dacă ursul sare gardul, ne apărăm cu umbrela?

          Am sperat că după cel de al doilea Război Mondial, marile puteri vor înţelege că omenirea este sătulă de războaie şi de prăpădul, grozăviile, moartea şi durerea care le însoţesc.

          Am sperat ca ambiţiile hegemonice ale marilor puteri să fie sever limitate, pentru a nu se trece peste linia roşie a celui de al treilea Război Mondial.

Am sperat ca linia roşie să fie cea a Războiului Rece, declanşat în 1991 între SUA şi Rusia, odată cu căderea comunismului în URSS, marele laborator în care a fost experimentat\ pentru prima oară această utopie.

Un comunism, al cărui embrion, produs în Occident, a fost fecundat în Rusia de Lenin, trimis de Germania şi de Troțki, trimis de SUA. Occidentul avea interesele sale, urmărind înlocuirea țarismului, cu o revoluţie proletară.

Dispariţia URSS-ului a fost sărbătorită în tot Occidentul, deopotrivă în Europa şi în America de Nord, în speranţa că ruşii nu vor mai participa la noua Ordine mondială.

Războiul Rece, lung de 21 de ani, a fost întrerupt anul acesta, pe 24 februarie, odată cu declanşarea „operaţiunii speciale” a Rusiei în Ucraina.

S-a trecut la un alt nivel al competiţiei dintre hegemonia americană şi cea rusească.

Astăzi, Războiul Rece dintre SUA şi Rusia, s-a transformat într-un război real, dus pe teritoriul Ucrainei.

Ucraina a devenit teatrul de război, ca atâtea alte teatre apărute după 1945, unde aceleaşi puteri s-au confruntat indirect pentru supremaţie.

În cei 21 de ani ai Războiului Rece, am avut destule informaţii despre ce se întâmplă în UE şi în SUA, dar nu am prea ştiut ce se întâmplă în Rusia, în afară de faptul că acolo există un Putin ignorat de o parte a Occidentului.

Din punct de vedere geografic, România are o poziţie ingrată. Nu numai că este situată la marginea estică a Uniunii Europene şi a NATO, dar mai este înconjurată şi de țări cu popoare slave, dintre care Rusia face alergie la expansiunea NATO spre Est.

România nu-şi poate supraveghea vecinii privind doar spre Vest. Lipsa de atenţie şi de politici faţă de Rusia, nu poate fi compensată doar de umbrela NATO, care ni se oferă, pentru că am îmbrăţişat necondiţionat modelul de democraţie occidental.

La Est există un urs nervos şi cu frustrări, iar Occidentul a tot băgat băţul prin gard, oferindu-ne o umbrelă NATO, cu care să ne apărăm, dacă ursul sare gardul.

Dedulcit la ţinuturile Moldovei de peste Prut, ursul  a sărit gardul de nenumărate ori, în 1812, în 1878, în 1940 şi 1944, iar Occidentul n-a făcut altceva, decât să privească, cum ursul dă iama.

Dotând România cu o umbrelă, occidentalii ne asigură că dacă ursul va mai sări gardul, toată Europa va tăbărî cu umbrelele pe el.

Dacă ruşii vor trece Prutul, nu vin să se bată cu noi, ci cu proprietarul umbrelelor, dar pe teritoriul nostru. Vom fi ca în cazul Ucrainei lui Zelenski, căruia i s-a promis şi lui o umbrelă, iar acum face investigaţii prin toate parlamentele lumii, ca să vadă cine i-a  subtilizat umbrela. Un Zelenski, care făcând exces de transparență, în stil hollywoodian, nu reuşeşte decât ecranizări bollywoodiene, care omoară credibilitatea, dar cresc ratingul.

România a pendulat, trecând din sfera de influenţă a URSS în sfera de influenţă a SUA, fără a-şi modifica poziţia geografică.

Dilatarea sferei de influenţă a SUA, s-a realizat după 1991, obligând Rusia să-şi comprime sfera. Dezechilibrul creat nu a făcut obiectul unei analize serioase a consecințelor de ordin economic şi de securitate.

Imposibila soluţie

          Nu sunt tentat să cad în  paranoia antirusă, şi cu atât mai puţin în cea antiamericană. Dar mă uit din ce în ce mai rar la Antena 3, unde mi se serveşte un rahat propagandistic învelit în staniol marca CNN.

Transmiţând personal imaginile cu dezastrul şi victimele din Ucraina, Zelenski a oferit o şansă preşedintelui SUA, Biden, să răsufle uşurat, că nu mai trebuie să-l fenteze pe Putin, cu amânarea dialogului direct.

Acum Biden are dovezile oferite de Zelenski, că Putin este „un criminal şi un terorist”. Iar în deplină tradiţie americană, cu un criminal şi un terorist nu negociezi, îl elimini şi atât.

Atâta vreme cât Rusia va fi izolată, ţinută departe de UE şi de NATO, aceasta nu va avea nicio constrângere democratică.

Constrângerea democratică este cu mult mai eficientă decât constrângerile economice, pe care Rusia le parează cu aforismul „sufăr eu, dar să vedeţi ce veţi suferi voi”.

Exprimându-şi cândva disponibilitatea de a face parte din UE, şi chiar din NATO, Rusia a fost tratată cu sictir de către Occident.

Admisă în UE, chiar şi NATO, Rusia, dintr-un imperiu brutal şi imprevizibil, putea deveni un imperiu previzibil şi astfel, mult mai uşor de ţinut în frâu.

Rusia de astăzi, în afara deficitului de democraţie şi libertăţi, este mult mai modernă şi bogată, decât unele state care ocupă  Europa doar geografic.

Patriotism ioc, pupincurism, cât cuprinde

          Evoluţia patriotismului la români se diferenţiază de la o etapă istorică la alta.

În perioada de dinaintea comunismului, patriotismul a creat tradiţia politicianistă şi demagogică, virulent remarcată de Caragiale în opera sa.

În comunism, patriotismul a fost distorsionat de propagandă.

În perioada post-comunistă, patriotismul este poluat de naţionalism.

Într-un recent sondaj de opinie, legat de evenimentele din Ucraina, 50% dintre români declară că nu sunt dispuşi să-şi apere ţara, motivând că nu au pentru ce şi pentru cine să o facă.

Dan Capatos, un  controversat realizator al unui show televizat, a răspuns la sondaj, că „dacă prizează miros de praf de puşcă în România, îşi împachetează întreaga familie şi o şterge din ţară”. Ba mai mult, indignat de mirarea operatorului de sondaj, a lansat nucleara retorică „Ce a făcut ţara asta pentru tine, ca tu să lupţi pentru ea?”

Prin anii 60, ai secolului trecut, şi printre tinerii din SUA bântuia o astfel de retorică.

G.F.Kenedy a rămas în istorie, cu replica sa la unul din mitinguri „Înainte de a întreba ce a făcut ţara pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară”.

În ziua de 4 aprilie 2022, Parlamentul României a ţinut să intre în rândul marilor parlamente ale lumii, SUA, Anglia, Canada, Franţa, Germania, Norvegia, s.a. Acestea l-au ascultat pe Volodimir Zelenski, care de pe ecranul video le-a indicat care trebuie să le fie agenda.

Preşedintele Senatului, Cîțu, cumpărându-şi o agendă nouă, l-a rugat pe Zelenski să-şi programeze şi pentru România un „moment istoric” de vreo 10-15 minute, în care să dicteze Parlamentului ce aşteaptă Ucraina de la acesta.

„Momentul istoric” din 4 aprilie a fost programat la ora 19, fiind deschis de preşedintele senatului, Florin Cîțu, din a cărui cuvânt de deschidere a lipsit cu totul demnitatea românească şi respectul de sine.

Toată vorbirea lui Cîțu s-a limitat doar la o odă la adresa lui Zelenski, şi nu a poporului ucrainean, scrisă în stil pupincurist, similar odelor închinate „geniului Carpaţilor” Ceauşescu.

După Florin Cîtu, a vorbit Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, care s-a diferenţiat net de Cîtu, aducându-i aminte lui Zelenski ca în Ucraina trăiesc şi români, care deşi total ignoraţi, luptă pentru apărarea ţării respective.

Momentul poate fi considerat într-adevăr „istoric”, deoarece a fost pentru prima oară când Zelenski, a fost obligat să recunoască public că în Ucraina există o minoritate românească care a fost ignorată, dar a promis că nu va mai fi.

Luni 4 aprilie, odată cu ştirea că Volodimir Zelenski va vorbi Parlamentului României, a fost aruncată şi o ştire cu efect de nucleară. Că după părăsirea de către ruşi a localităţii Bucea, situată lângă Kiev, au fost descoperiţi „sute de civili executaţi cu sânge rece de către invadatori”. Cifra mai exactă a fost 340.

Cu această ocazie am aflat că nici pe departe ororile provocate de ruşi în Ucraina nu au fost cele mai mari, că în Cecenia au fost peste  50 de mii de civili morţi.

Pentru atrocităţile descoperite în Bucea, ucrainienii au descoperit imediat făptaşii, respectiv cei 1.600 de soldaţi dintr-o brigadă motorizată adusă în Ucraina, tocmai din Extremul Orient Rus, din republica Yakuția.

Pentru o mai fidelă exemplificare, a fost dată publicităţii o fotografie a unui grup de vreo 25 de soldaţi tineri, prezentată de serviciul ucrainean de informaţii militare.

Tinerii ostaşi, aflaţi într-o stare de veselie de picnic, cu vârste de până în 25 de ani, ne sunt prezentaţi ca „asasini şi violatori”.

Privind imaginile transmise, cu ucrainienii civili ucişi, rămâi marcat de grozăvia masacrului, similar cu masacrele din cel de al doilea Război Mondial.

Pe de altă parte, privind fotografia cu grupul celor 25 de ostaşi tineri, prezentaţi ca autori ai asasinatelor şi violurilor, primeşti o nouă lovitură năucitoare, care te blochează definitiv.

Nu bine reuşeşti să-ţi revii din primul şoc, la vederea victimelor şi te întrebi îngrozit, cum a fost posibil ca astfel de tineri ostaşi să devină „călăi cu sânge rece” în grup. Pentru că cele 340 de victime nu au fost prezentate ca o sumă de cazuri izolate.

Avem nevoie de o lungă terapie, pentru a putea înţelege mecanismul acestor grozăvii prezentate.

Un specialist în psihiatrie ar trebui să cerceteze îndelung fotografia selfi, cu grupul de tineri soldaţi şi să ne explice.

Nu este suficient să publici o poză.

„Palme d`Or” refuzat pentru Zelenski, „Oskar” oferit pentru Will Smith

Pe 28 martie a avut loc a 94-a ediţie a galei premiilor Oskar, la Hollywood.

Volodimir Zelenski a solicitat să i se acorde cuvântul de deschidere a galei, dar a fost refuzat de Hollywood, pentru a se respecta tradiția din ultimii 32 de ani. Dacă în ultimii 32 de ani, la galele Oskar nu s-a vorbit nimic despre măcelurile din Irak, Liban, Afganistan, nu se poate face o excepţie vorbindu-se acum despre Ucraina.

Au fost destui care şi-au exprimat regretul că Zelenski nu a fost lăsat să deschisă gala din acest an.

Singura pată de culoare a evenimentului a fost pusă de palma actorului american Will Smith pe obrazul prezentatorului galei.

Prezentatorul şi-a permis o glumă amicală la adresa soţiei actorului.

Will Smith, crezând că se află la o gală „Palme d`Or”, s-a repezit pe scenă şi i-a oferit „palma de aur” prezentatorului, care deschidea gala.

Până la sfârşitul galei, actorul Will Smith a primit şi el Oskarul, dar nu pentru palma dată.