Contactează-ne

Actualitate

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Știre publicată în urmă cu

în data de

Creştinii îi vor celebra mîine, 29 iunie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, la ortodocşi, sau Petru şi Paul, la romano-catolici. Cei doi sfinţi se bucură de o cinstire deosebită, atît din partea enoriaşilor, cît şi din partea preoţilor. Petru, apostolul, este considerat de catolici primul papă, iar Pavel cel mai mare teolog al Bisericii. Cei doi sînt numiţi şi căpeteniile apostolilor şi ai lumii învăţători, deoarece au contribuit, prin rîvna lor, la răspîndirea cuvîntului evanghelic, în multe părţi ale lumii. Cei doi sfinţi au fost evrei, Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli care au propovăduit trimişi de Iisus şi sfîntul Pavel, un alt evreu ce s-a creştinat după ce a avut o revelaţie în deşert. Petru era de meserie pescar şi, la îndemnul lui IIsus Hristos, a devenit „pescar de suflete“ şi a început să propovăduiască Evanghelia. Pavel era oştean, un prigonitor sîngeros al creştinilor, care, după ce a orbit, şi-a recăpătat vederea, dar nu ca înainte, ci a văzut mult mai bine, a văzut Lumina Credinţei în Isus şi a devenit un fervent predicator al Evangheliei. Amîndoi au fost încununaţi ca martiri, pe 29 iunie, anul 67, sfîrşind în chinuri la Roma. Apostolii Petru şi Pavel au fost consideraţi a fi cei mai potrivit ocrotitori ai sistemului penitenciar în România, în acest sens 29 iunie fiind proclamată ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare, conform protocolului semnat în 1997 între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement





Trending