Actualitate
Sfînta Maria Mică şi Sfinţii Ioachim şi Ana

■ de Naşterea Maicii Domnului, candelele trebuie să ardă în casele creştinilor ■ în Roman va fi ţinut hramul la Precista Mică, iar apoi la Biserica Copiilor ■
Creştinii ortodocşi şi romano-catolici prăznuiesc, astăzi, 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului sau Sfînta Maria Mică. Această sărbătoare din calendarul ortodox este primul praznic împărătesc de la începutul Anului Nou bisericesc. În această zi, potrivit Bibliei, s-a născut, la Nazaret, Fecioara Maria, din părinţii Ioachim şi Ana, oameni credincioşi, care ajunşi la bătrîneţe fără copii şi s-au rugat la Dumnezeu să nu rămînă fără urmaşi. Acest lucru însemna, în acea vreme, că evreilor fără copii li se refuzau jertfele aduse la Templu. Tatăl Mariei, Ioachim, s-a retras în pustiu şi s-a rugat la Dumnezeu timp de 40 de zile. Între timp, Ana a făgăduit Domnului că, dacă îi va dărui un fiu, îl va da să slujească în biserică. Naşterea Mariei a fost anunţată de către Arhanghelul Gavril, lui Ioachim, iar apoi Anei, trimisul Domnului comunicîndu-le că trebuie să pună fetei numele Maria, în traducere – „cea curată ca spuma mării“. În ţară există multe tradiţii legate de această zi. Creştinii sînt îndemnaţi în această zi să facă pelerinaje la mănăstiri şi să se roage în biserici. Potrivit tradiţiei, naşterea Prea Sfintei Fecioare, mama lui Iisus Hristos, marchează, în calendarul arhaic, sfîrşitul verii. Este şi ziua cînd rîndunelele pleacă spre ţările calde, un semn de începere a lucrărilor agricole de toamnă. Tot în preajma acestei mari sărbători, unii gospodari nu aprind focul în vatră, timp de două zile, flacăra fiind considerată aducătoare de ghinion şi boală. În alte zone, femeile care doresc să fie mame, trebuie să meargă, de Sfînta Maria Mică, la Biserică, să se roage în faţa icoanei Sale. Acelaşi lucru îl fac şi femeile însărcinate pentru ca Maica Domnului să le ajute să nască uşor. În fiecare casă de creştini, icoana Maicii Domnului, nu ar trebui să lipsească, iar candela, în această zi sfîntă, trebuie să ardă neîncetat. Pe 9 septembrie, creştinii ortodocşi au prilejul de a sărbători pe unii dintre cei mai respectaţi sfinţi, Ioachim şi Ana. Sfîntul Ioachim era fiul lui Barpatir, din neamul regelui David, iar Sfînta Ana era fiica lui Matan, cu rădăcini din triburile lui Levi şi Iuda. Prin rînduială, post şi rugăciune pentru Dumnezeu, aceşti sfinţi au avut un copil la bătrîneţe, pe Fecioara Maria, Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu. Imediat după naşterea Preasfintei Maria, Sfîntul Ioachim a murit, fiind în vîrstă de 80 de ani. Sfînta Ana a murit la vîrsta de 70 de ani, la doi ani după moartea soţului, ani pe care i-a petrecut alături de fiica ei, în Templul Ierusalimului. Aceşti sfinţi sînt adesea invocaţi în rugăciunile cuplurilor care nu pot ori nu reuşesc să aibă copii. În Roman există, în cartierul Favorit, Biserica Sfinţii Părinţii Ioachim şi Ana, care îşi va celebra hramul. Cu o zi înainte, pe 8 septembrie, este hram la Biserica Precista Mică, din apropierea Pieţei Centrale.

-
Prima pagină4 zile,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima paginăo săptămână,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Actualitate2 săptămâni,
Podul de la Girov sau “podul cumătrului”? “Prietenii” de la DRDP Iaşi ştiu de ce întrebăm?
-
Prima pagină2 săptămâni,
Zone mirifice din Neamț, calificate în finala competiției Destinația Anului 2025. Votul tău contează!
-
Actualitate2 săptămâni,
„Trebuie să ne facem cunoscuți!”. Neamțul este prezent la cel mai mare târg de turism din lume
-
Prima paginăo săptămână,
Investiție a Guvernului Japoniei și Ministerului Educației. Tehnologii de ultimă generație la Colegiul de Informatică
-
Prima pagină2 săptămâni,
Despre podul reabilitat și prăbușit în „era” Arsene. Cică-i ritm alert pe noul șantier FOTO
-
Actualitate4 zile,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu