Actualitate
Sfaturi pentru a nu deveni victimele hoţilor în mijloacele de transport în comun
Poliţişti nemţeni formulează o serie de recomandări pentru a nu deveni victime ale hoţilor care operează în mijloacele de transport în comun.
Aceasta în condiţiile în care, în primele cinci luni ale acestui an, polițiștii au înregistrat 17 furturi din genți și poșete. Aceste infracțiuni au avut loc în special în zone aglomerate, unde atenția călătorilor este adesea distrasă.
“Pe măsură ce intrăm în perioada vacanței de vară, este de așteptat tinerii să folosească trenul sau autobuzul pentru a-și vizita prietenii sau pentru a ajunge în destinații de vacanță.
Pentru a preveni astfel de incidente neplăcute și pentru a vă proteja bunurile personale, polițiștii recomandă să aveți în vedere următoarele măsuri preventive:
-Fiți vigilenți în zonele aglomerate, mai ales la urcarea și coborârea din mijloacele de transport în comun.
-Purtați gențile, poșetele sau rucsacurile în fața corpului, închise și cât mai aproape de dumneavoastră.
-Evitați să țineți bunuri de valoare la vedere sau în buzunarele exterioare ale hainelor ori ale bagajelor.
-Fiți atenți la persoanele care se apropie nejustificat de mult, mai ales în momentele de îmbarcare sau în stații.
-Nu lăsați bagajele nesupravegheate și nu adormiți în trenuri sau autobuze fără a asigura bunurile personale.
-Anunțați imediat poliția în cazul în care observați comportamente suspecte sau dacă sunteți victima unui furt.
Pentru orice situație de urgență sau suspiciune de infracțiune, apelați 112 sau adresați-vă celui mai apropiat polițist”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.
-
Actualitate2 săptămâni,CONCERT UMANITAR – Cu dragoste, pentru Ionuț
-
Actualitate2 săptămâni,România fericită – cronica unei stingeri anunțate
-
Actualitateo săptămână,„Revoluţie” la Urgenţe. Ce modificări vrea să facă managerul spitalului judeţean
-
Actualitate2 săptămâni,Fiu vs Tată: 6-0. Ce note şi-au acordat Tudor şi Angelo Alistar
-
Politicao săptămână,Regimul actual „umblă teleleu” să ne prostească cu „Ministerul Adevărului” condus de Nicușor Dan
-
Actualitateo săptămână,„Și așa au făcut timp de 36 de ani”
-
Actualitateo săptămână,Transporturi de material lemnos verificate, lemn confiscat și amenzi
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica – bucurie la finalul unui meci pe muchie de cuțit
