Sfârșitul primului sfert al secolului XXI, marcat de căutări importante pentru noi echilibre geopolitice mondiale

■ General (Ret.) Corneliu Pivariu ■

Așa cum secolul XX, după două războaie mondiale a dat naștere unei ordini mondiale bipolare și apoi unipolare, este foarte posibil ca, nu mult după primul sfert al secolului XXI, să asistăm la nașterea unei noi ordini mondiale multipolare care, de ce nu, se poate transforma apoi, într-o nouă ordine mondială unipolară.

Deocamdată, anul 2024 pare a aduce unele clarificări în privința posibilelor evoluții geopolitice viitoare. 2024 este anul în care au loc alegeri în multe țări de pe glob, reprezentând aproximativ jumătate din populația lumii, de la alegerile generale în ianuarie 2024 în Taiwan, la cele prezidențiale din SUA, în noiembrie. Deja am fost martorii alegerilor europarlamentare și la cele generale anticipate, din Franța, precum și la victoria istorică a laburiștilor în Marea Britanie.

Aceste alegeri au loc în condițiile unei crize economice în creștere, a conflictului din Ucraina și a celor din Orientul Mijlociu – mai ales cel din Gaza și al tensiunilor crescânde dintre Statele Unite și China, cu preponderență în domeniul economic. Analiștii care preconizau mari schimbări ale peisajului politic mondial aduse de aceste alegeri și-au mai domolit așteptările și, așa după cum au evoluat lucrurile până acum, nu alegerile din 2024 vor fi cele care vor determina, cu precădere, evoluțiile geopolitice viitoare. Dintre principalele teme care constituie subiectul alegerilor din acest an menționăm: creșterea costului vieții, tranziția către economia verde și schimbările climatice, orientarea mai accentuată către politica de dreapta (chiar extrema dreaptă), creșterea datoriilor externe ale statelor, apărarea și securitatea, evoluția democrației.

Dintre principalii actori geopolitici importanți care vor influența evoluțiile geopolitice viitoare ne vom referi în continuare la două evenimente importante recente, lăsând pentru altă ocazia analiza altor influențe, cum ar fi cei cinci Big, alte organisme transnaționale sau cei 1% cei mai bogați oameni ai lumii (cu ONG-urile sau alte organizații pe care le conduc, controlează sau din care fac parte – o mențiune specială pentru Forumul Economic de la Davos), care se îmbogățesc în continuare.

Desigur, toate aceste elemente se interpătrund si se influențează reciproc, într-o măsură mai mare sau mai mică.

În continuare ne vom referi la Summit-ul anual al Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO)[1], desfășurat între 3 și 4 iulie la Astana. Prima acțiune importantă a fost primirea oficială a Belarusului ca nou membru, astfel organizația a ajuns la 10 membri, la care se adaugă parteneri importanți prezenți in mod obișnuit la reuniunile SCO (Azerbaidjan, Qatar, Turcia, Turkmenistan, Emiratele Arabe Unite), precum și Mongolia ca observator. Astfel, statele SCO acoperă 80% din suprafața terestră eurasiatică, reprezintă o treime din PIB-ul mondial, 40% din populația globului, dețin 20% din rezervele mondiale de petrol și 44% din gazele naturale. Toate au o creștere medie a PIB-ului de peste 5% și o inflație medie de 2,4% în ultimul an.

În declarația finală a summit-ului membrii SCO au afirmat că „se produc schimbări tectonice în relațiile internaționale”, „normele dreptului internațional fiind încălcate sistematic” și că SCO se angajează „în crearea unei noi ordini internaționale democratice, echitabile, politice și economice”. Iranul a propus crearea unei bănci comune a SCO, propunere primită cu entuziasm. Prin dezvoltarea coridoarelor de transport, integrare socio-economică, eliminarea prezenței militare externe și stabilirea unui nou sistem financiar bazat pe propriile valute și nu pe dolarul american se dorește crearea unei “noi arhitecturi de securitate în Eurasia”.

Desigur nu pot trece neobservate relațiile destul de reci dintre India și China mai ales ca urmarea disputelor frontaliere, dar și rivalitatea lor inevitabilă, fiind totuși țările cele mai mari din punct de vedere al populației.

Importantă a fost și întâlnirea dintre Putin și Xi, care au discutat despre progresul construcției gazoductului Puterea Siberiei 2, dându-i voie Chinei să-și crească influența în fosta Uniune Sovietică, atât timp cât rezultatul va fi dezvoltarea eurasiatică, independentă de occident.

Astfel, reuniunea SCO se prefigurează ca un preludiu la summitul BRICS prevăzut în octombrie anul acesta, considerat una din cele mai importante întâlniri internaționale ale anului.

În ceea ce privește Summitul NATO de la Washigton, a 33-a reuniune a marcat împlinirea a 75 de ani de la constituirea alianței, la 4 aprilie 1949 și s-a desfășurat în perioada 9-11 iulie, sub titlul “Ucraina și securitatea transatlantică”. Principalele evoluții geopolitice în urma acestui eveniment sunt:

• Consolidarea Flancului Estic, prin întărirea prezenței în țările baltice, Polonia și România, ca răspuns la activitățile militare ale Rusiei în acțiune;
• Extinderea NATO cu Suedia și Finlanda, care întărește semnificativ poziția NATO în nordul Europei, oferind Alianței un control mai mare asupra regiunii Mării Baltice și asupra spațiului aerian Nordic, schimbând semnificativ configurația de Securitate în regiunea nordică a Europei;
• Inovații tehnologice și Apărare Cibernetică: NATO își intensifică eforturile pentru a face față amenințărilor cibernetice, pentru integrarea unor tehnologii noi, precum inteligența artificială, în strategiile de apărare;
• Cooperarea Transatlantică: summitul a subliniat importanța unității dintre SUA și aliații europeni în fața provocărilor comune, inclusiv tensiunile cu Rusia și China.

Denumirea summitului a fost pe deplin justificată de atenția deosebită acordată situației din Ucraina. După cele 38 de puncte ale Declarației NATO de la Washington, urmează un capitol separat in șase puncte, intitulat Promisiunea de asistență de securitate pe termen lung pentru Ucraina[2]. De asemenea, la 11 iulie a fost semnat, de către președinții celor două țări, un Acord privind cooperarea în domeniul securității între România și Ucraina. Conform celor declarate public de președintele Johannis, toate celelalte state membre NATO au semnat acorduri similare cu Ucraina[3].

Ceea ce se poate remarca, atât în declarația summitului, cât și în Acordul semnat de România, este faptul că nu se specifică nici o obligație pentru partea ucraineană și nici o modalitate de a putea controla cum sunt cheltuite fondurile oferite, sau cum sunt folosite celelalte ajutoare.

Deja se fac auzite voci care spun ca NATO este un organism bătrân și se exprimă îndoieli privind capacitatea sa de reformă. Îmi aduc bine aminte că același lucru s-a spus și imediat după încheierea Războiului Rece, iar NATO a demonstrat că este o alianță capabilă de adaptare la evoluțiile geopolitice care au urmat. Nu am nici o îndoială să cred că acest lucru este posibil și în noile evoluții geopolitice mult mai complexe, dar cu o condiție: politicienii să fie mai atenți la opiniile militarilor de carieră și să lase Aliată să rămână un organism în care partea militară să aibă relevanța care trebuie să o aibă cea mai puternică alianță militară de pe glob.

Accentuarea competiție geopolitice mondiale este evidențiată și de câteva evenimente punctuale recente, care nu pot fi trecute cu vederea și dintre care menționez într-o ordine aleatorie: participarea Chinei la exerciții militare din Belarus și declarația președintelui Xi că, dacă Rusia va fi atacată, America se va scufunda în ocean; propunerea președintelui Putin de a crea un parlament al BRICS (urmărind astfel să creeze o mai puternică coeziune a organizației, idee probabil inspirată de existența parlamentului european); tentativa de asasinat a președintelui Donald Trump[4], care cu siguranță va avea un impact important asupra alegerilor din SUA. În general evoluțiile din Statele Unite sunt urmărite cu deosebită atenție și vor influentă de o manieră foarte importantă evoluțiile geopolitice viitoare.

Ne confruntăm cu o serie de mari probleme geopolitice și le voi enumera pe cele considerate cele mai importante: ascensiunea Chinei și rivalitatea cu SUA; schimbări în structura alianțelor și parteneriatelor; evoluțiile tehnologice și războiul cibernetic; crizele climatice; tensiuni și conflicte regionale; multipolaritatea globală; demografia și migrația; energia și resursele naturale; instabilitatea economică și pandemii; consolidarea identităților naționale și creșterea populismului.

Aceste tendințe sugerează un viitor geopolitic deosebit de complex și dinamic, cu multe aspecte inedite, cu numeroase provocări dar și oportunități pentru statele și organizațiile internaționale. Adaptarea la aceste schimbări și o acțiune proactivă, intuitivă,  vor fi condiții cruciale pentru fiecare țară să-și găsească locul și rolul potrivit in acest concert al națiunilor lumii, pentru menținerea stabilității și securității globale.

Cel mai probabil, până la mijlocul acestui secol vom asista la nașterea unei noi ordini mondiale multipolare (foarte probabil după un nou conflict mondial, din păcate), iar apoi la transformarea acesteia într-o ordine mondială unipolară.

[1] Desfășurat sub titlul “Întărirea dialogului multilateral”, conferința a reunit 16 șefi de state, inclusiv Xi Jinping, Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan, Ilham Aliyev, secretarul general ONU Antonio Gutierez. Aproape toți acești lideri au avut întâlniri bilaterale, în afara ședințelor generale.

[2] Sursa:https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_227678.htm

[3] Încă nu se cunoaște dacă parlamentul l-a împuternicit pe președintele României să semneze un asemenea document, iar din surse neoficiale se spune că președintele a acceptat integral varianta propusă de Ucraina, în timp ce alte state au venit cu propriile propuneri de modificare, conform intereselor acestora.

[4] Este prematur să ne pronunțăm asupra acestui eveniment, dar se pare ca o cauză importantă a eșecului din timpul atentatului o constituie politica de angajare și promovare în Serviciile Secrete, bazate pe diversitate (DEI – Diversitate, Echitate, Incluziune) și nu cea a promovării pe baza rezultatelor și calităților personale și experienței acumulate. De altfel politica DEI este promovată și la nivelul UE, iar rezultatele le apreciez ca nemulțumitoare.