Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Serviciu de salubritate concesionat la Roman, la anul

Știre publicată în urmă cu

în data de

• au mai fost facuti cîtiva pasi pentru concesionarea Serviciului de salubritate • dupa realizarea dezideratului, se anunta amenzi „grase“ pentru mizerie • firma care se va ocupa de salubritate risca si ea sanctiuni, pentru ca va fi monitorizata •

Procedurile de concesionare a Serviciului de salubritate din cadrul Primariei Roman vor fi desfasurate, în opinia primarului Dan Ioan Carpusor, într-un interval destul de lung de timp, ceea ce va însemna ca abia în 2008 acesta sa functioneze în parametri normali. „În sedinta Consiliului Local Roman a fost aprobat proiectul de hotarîre cu privire la competenta comisiei pentru concesionarea Serviciului de salubritate. A fost necesar ca reprezentantii Garzii de Mediu sa numeasca o persoana care sa faca parte din acest organ de control. Saptamîna viitoare vor fi deschise ofertele si apoi se va astepta sa treaca termenul de contestatie, cu toate ca nu cred ca se mai poate face vreo obiectie la documentatia întocmita. Indiferent de ce va fi, vor fi facute calculele financiare si sa speram ca 2008 va fi un an mai bun“, a declarat primarul Dan Ioan Carpusor. Acesta a mai adaugat ca, în unele zone ale orasului, au fost montate platformele pentru depozitarea deseurilor. „Din nefericire, si de aceasta data simtul civic lasa de dorit. Gunoaiele zac prin diferite locuri, ba, mai mult, unii proprietari de la bloc si-au facut un obicei din a scoate gunoiul la marginea strazii sau îl lasa în cosurile de la stîlpii de electricitate. Va fi necesar sa perfectam sistemul si sa monitorizam astfel de zone. Cei care vor fi prinsi în flagrant vor fi amendati cu sume cuprinse între 10 si 100.000 de RON. Nu ne mai putem permite sa toleram astfel de neglijente. Daca asociatiile de proprietari se vor face vinovate de nerespectarea normelor în ceea ce priveste depozitarea gunoaielor, vor fi amendate, ca de altfel si societatile care colecteaza deseurile“, a mai declarat primarul Dan Ioan Carpusor. Edilul sef a mentionat ca va fi angajata o persoana care va controla strict programul de ridicare a gunoaielor pe asociatii. „Angajatul respectiv va merge cu masina pusa la dispozitie de primarie, la 15 minute dupa ce firma Rossal sau cea care cîstiga licitatia a colectat deseurile si va constata daca totul este în regula si orarul a fost respectat. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi vinovatilor“, a mai spus seful administratiei publice locale. Primarul Dan Ioan Carpusor a apreciat orasul ca fiind unul dintre cele curate din tara. „Romanul face parte din orasele curate, indiferent de ce parere au cîrcotasii si va fi si mai curat în viitor“, a încheiat seful administratiei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending