Actualitate
Sentinţă după ce a vrut să-i cumpere pe poliţişti
■ inculpatul a fost prins băut la volan şi a dat mită ■ pentru faptă a primit o pedeapsă cu suspendare ■ pînă la condamnare a vrut să mituiască alţi poliţişti şi a fost arestat ■ ulterior cătuşele au fost înlocuite cu arestul la domiciliu ■
Un nemţean, care a fost prins de două ori cu nereguli în trafic, a vrut să cumpere indulgenţa oamenilor legii. Prima ofertă a fost declinată, astfel că Vasile Ilieş a fost trimis în judecată, în libertate. Recent, în timpul procesului, a căzut din nou în aceeaşi abatere şi tot pentru dare de mită a fost arestat preventiv, apoi plasat în arest la domiciliu.
La finele primului proces a fost condamnat cu suspendare, însă paradoxul este că sentinţa blîndă nu l-a găsit în libertate deplină. În primul proces, Ilieş, a primit o pedeapsă de 1 an, 6 luni şi 20 de zile de închisoare pentru dare de mită şi conducere sub influenţa alcoolului, sancţiune pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Bărbatul trebuie să presteze 70 de zile de muncă în folosul comunităţii şi a pierdut prin confiscare mita de 400 de dolari.
Numai că, în timpul procesului, pe 17 februarie 2021, a călcat din nou strîmb şi i-a ofertat pe doi poliţişti rutieri de la Tîrgu Neamţ cu 500 de dolari. Oamenii legii au declinat oferta şi şi-au anunţat superiorii, cel în culpă fiind pus sub acuzare pentru dare de mită. „Ca urmare a denunţului a doi poliţişti din cadrul Poliţei Oraşului Tîrgu Neamţ – Formaţiunea Rutieră – poliţişti anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Neamţ, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ efectuează cercetări faţă de o persoană, fără calitate specială, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de dare de mită şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului“, conform unui comunicat al DGA.
S-a stabilit faptul că, pe 17 februarie 2021, bărbatul a oferit suma de 500 de dolari echipajului de poliţie cu scopul ca cei doi oameni ai legii să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Mai exact, mituitorul ar fi vrut ca poliţiştii să se facă că nu-l văd că era băut la volan şi să nu întocmească actele de constatare ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avînd în sînge o concentraţie alcoolică peste limita legal admisă, respectiv 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În aceeaşi de 17 februarie, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore. A doua zi, pe 18 februarie, inculpatul a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă, iar la final judecătorii au deliberat şi au dispus privarea de libertate pentru următoarele 30 de zile. Probabil că, în luarea acestei decizii, magistraţii au ţinut cont de faptul că bărbatul nu era la prima faptă de dare de mită, ambele oferte fiind făcute pentru ca poliţiştii rutieri să se facă că nu-l văd că e băut la volan.
Între timp, Ilieş a fost trimis în judecată pentru a doua faptă de dare de mită, moment în care cătuşele au fost înlocuite cu statutul de arestat casnic.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
