Actualitate
Sentinţă definitivă pentru uciderea şi tranşarea fiului
■ tatăl septuagenar a contestat fără folos condamnarea de peste un deceniu de închisoare pentru omor şi profanare de cadavre ■ părţi din corpul victimei au fost găsite în Siret ■ victima a fost identificat după amprente, iar la scurt timp a fost prins şi ucigaşul ■
Septuagenarul care şi-a ucis şi tranşat fiul apoi i-a aruncat părţile din cadavru în Siret, a fost condamnat prin sentinţă definitivă şi va sta la închisoare timp de 10 ani şi 8 luni. Vasile Croitoru, de 73 de ani, din localitatea Cotu Vameş, a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de omor şi profanare de cadavre.
De fapt a fost păstrată decizia instanţei de fond, Tribunalul Neamţ, după ce inculpatul a contestat-o în zadar la Curtea de Apel Bacău. „În baza art. 421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Croitoru Vasile împotriva s.p. nr. 10 din 3.03.2021 a Tribunalului Neamţ pronunţată în dosarul 2404/103/2020.
În baza art. 422 C.p.p deduce din pedeapsa de executat, durata arestării preventive a inculpatului de la 3.03.2021 la zi. În baza art. 275 al.2 C.p.p. obligă apelantul inculpat să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitiv“, conform Curţii. Cercetările au început pe data de 6 august 2020, cînd un pescar de 29 de ani, care-şi „omora“ timpul pe malul Siretului, la Horia, a descoperit în apă un braţ uman, secţionat de la cot.
Anchetatorii au constatat că fragmentul uman prezenta urme de „amputare“ şi nu din cele care apar după ce un cadavru stă mult în apă, în cazuri de înec, conturîndu-se astfel ipoteza unei crime. Criminaliştii au decis să se „folosească“ de singurul indiciu avut, efectuîndu-se o experiză dactiloscopică. Şi ceea ce sperau s-a adeverit, amprentele degetelor din restul de braţ aparţinînd unei persoane de 45 de ani, din Roman, care avea antecedente panale.
A fost o formalitate să se ajungă la tatăl acestuia, un bătrîn de 72 de ani, care avea să recunoască săvîrşirea oribilei crime şi ce l-a determinat să-şi ucidă fiul. Omorul ar fi avut loc la început de august, pe fondul unei stări conflictuale şi a consumului de alcool. În familia celor doi, lucrurile nu erau tocmai armonioase, o stare conflictuală fiind întreţinută de fiu, care căzuse în patima beţiei şi nici nu era „uşă de biserică“, avînd antecedente penale.
Aşa se face că, pe fondul consumului de alcool, viitoarea victimă îşi bătea tatăl, acest lucru petrecîndu-se mai des în ultimii ani, mai ales după moartea mamei. Cercetările au mai stabilit că ultimul conflict între cei doi a avut loc pe 5 august. Cel mai probabil, fiul a venit iar beat acasă, şi-a agresat tatăl, iar acesta, sătul de tratamentul aplicat, a reuşit să pună mîna pe un cuţit, sfîrşind pentru totdeauna conflictele în familie. Ancheta a mai stabilit că, după crimă, septuagenarul s-a folosit de un cuţit, o pînză de bomfaier şi o secure pentru tranşarea cadavrului.
Apoi, părţile corpului au fost puse într-o pătură, iar cu o maşină au fost transportate şi aruncate în rîul Siret. După arestare, Vasile Croitoru a cerut ca măsura privării de libertate să fie înlocuită cu una mai blîndă, arestul la domiciliu, dar instanţele de la Tribunalul Neamţ şi de Curtea de Apel Bacău au respins acţiunile septuagenarului.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate6 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
