Prima pagină
Sentință definitivă în cazul profesorului Viorel Stan, fost deputat și „general“ al Inspectoratului Școlar Neamţ

■ a fost achitat definitiv, două instanțe stabilind că fapta de luare de mită nu există ■ și alți acuzați din acest dosar au fost achitați, iar alții au condamnări fără executare ■
Curtea de Apel Bacău a pus capăt, pe 23 mai 2024, procesului în dosarul mai multor persoane acuzate de dare de mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă în formă continuată, complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă în urma implementării unor proiecte la Liceul Sportiv Roman.
Magistraţii băcăuani au modificat în mică parte soluţia din primă instanţă, care a aparţinut Tribunalului Neamţ şi decisă în iulie anul trecut. În cazul lui Viorel Stan, fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ şi ex-deputat, instanţa a constatat că fapta de luare de mită nu există.
La fel s-a decis pentru Eugenia Condurat, contabil şef la ISJ Neamţ şi Alin Păunescu, director general şi inspector în Ministerului Educaţiei. Judecata a încetat în ceea ce o priveşte pe Maria Dorneanu, fost director în minister, deoarece a decedat. Petru Sandu, directorul Liceului cu Program Sportiv Roman, a fost achitat pentru dare de mită.
A primit însă 3 ani de detenţie cu suspendare pentru luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Magistraţii au hotărât ca de la acesta să fie confiscată suma de 256.400 de lei. Au mai fost condamnaţi trei reprezentanţi ai unor firme care au realizat lucrări la liceu. Vasile Cozma a primit 2 ani şi 11 luni de detenţie, cu suspendare, iar Petru Văcaru – 2 ani, fără executare.
Italianul Lombardo Annunziato era singurul care fusese condamnat cu executare, 3 ani şi o lună. El mai avea o sentinţă neprivativă de libertate în alt dosar, care a fost contopită cu ultima primită, astfel că trebuia să fie încarcerat. Nu se va mai întâmpla acest lucru, deoarece Curtea de Apel Bacău l-a achitat pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă.
Acuzaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată în octombrie 2019, fiind sesizată Curtea Supremă, deoarece Viorel Stan era parlamentar. După ce i-a încetat mandatul, cazul a fost trimis la Tribunalul Neamţ. Procurorii anticorupţie au arătat că între 2013 şi 2017, Petru Sandu a pretins de la patronii firmelor 10% din plăţile efectuate pentru lucrări, banii fiind împărţiţi cu ceilalţi acuzaţi.
„Banii au fost pretinşi şi primiţi de inculpat pentru a atribui firmelor contracte de lucrări şi livrare produse (prin procedura de atribuire directă) dar şi pentru a obţine finanţarea necesară derulării acestor contracte. În scopul menţionat mai sus, inculpatul Sandu Petru a primit de la doi oameni de afaceri 232.300 lei, reprezentând 10% din plăţile efectuate de Liceul Sportiv Roman“, comunica DNA, la momentul trimiterii în judecată.

-
Prima pagină5 zile,
Trebuie să mulţumim celor 9 judecători ai CCR că au reuşit să facă orice ca să stopeze intrarea României într-un mare rahat, dacă se respectă Constituţia
-
Prima pagină2 săptămâni,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Prima pagină5 zile,
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
-
Prima pagină7 zile,
Pe urmele voievozilor, lui Creangă și Veronica Micle. Târgu Neamț este în finala Destinației Anului la categoria Orașe care inspiră FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima paginăo săptămână,
Or fi motive? Destituiri controversate la IPJ Neamț – comisarul Josanu și agentul șef Cănărău au fost dați afară
-
Actualitate5 zile,
Descoperire macabră în apele lacului de acumulare de la Bicaz