Seminarul Teologic din Roman, 164 ani de existenţă. Cum a fost serbată deschiderea şcolii în 1858

■ despre această veche şcoală teologică scria în jurnalul autobiografic „Însemnări din viaţa mea“, viitorul mitropolit Visarion Puiu ■ conţinutul acestor amintiri sînt readuse în actualitate de către preot dr. Florin Ţuscanu în rubrica „Dreptul la neuitare“ ■

Preot dr. Florin Ţuscanu readuce în atenţia opiniei publice, la început de an şcolar, problema învăţămîntului teologic din Roman, susţinut întotdeauna de către episcopii locului. Preotul cercetător reaminteşte faptul că, în septembrie 1858, arhiereul Nectarie Hermeziu, locotenent de episcop al Romanului, a participat la deschiderea Seminarului Teologic din Roman.

La manifestare au luat parte „boieri, întregul cler al judeţului Roman şi numeros popor“, prilej cu care s-au făcut rugăciuni speciale pentru tinerii seminarişti şi dascălii lor. Rectorul seminarului, iconomul Dimitrie Matcaş, a fost cel care a ţinut şi discursul de inaugurare al seminarului, clădire, astăzi, monument architectonic.

„Şcoala Teologică de lîngă Episcopia Romanului a avut de-a lungul istoriei sale momente de glorie, cum ar fi sfîrşitul secolului al XIX- lea, în timpul marelui episcop Melchisedec Ştefănescu, dar şi împrejurări potrivnice progresului, cum ar fi perioada celui de al Doilea Război Mondial şi în timpul regimului comunist, cînd a fost desfiinţată abuziv.

În jurnalul său autobiorafic, intitulat «Însemnări din viaţa mea» unul din absolvenţii acestei şcoli, Victor Puiu, viitorul mitropolit Visarion Puiu, vorbeşte, cu multă recunoştinţă despre dascălii care l-au format şi despre ierahii care i-au marcat această etapă din viaţa petrecută la Roman“, spune părintele Florin Ţuscanu, în rubrica de pe pagina de socializare, intitulată „Dreptul la neuitare“.

Urmează apoi exemplificarea unui fragment sugestiv din acest jurnal: „Spre deosebire de celelalte seminarii din ţară, cel de la Roman, construcţie nouă, făcută la stăruinţa episcopului Melchisedec Ţtefănescu, era încăpător atît pentru clase, cît şi pentru dormitoare, apoi avea repetitoare pentru învăţarea lecţiilor, seara şi dimineaţa şi o largă sufragerie.

Încercările făcute de episcopul Melchisedec de a da şcolii organizarea specific unui Institut Teologic, măcar în felul celor văzute de dînsul în Rusia, au rămas zadarnice. Toată vremea celor trei ani de studii făcute în acest seminar (1891-1894) am avut ca director pe arhiereul Ioanichie Flor Băcăoanu, un chip luminos de preot, bun cîntăreţ şi distins slujitor.

Dintre profesori, superior prin cunoştinţe şi bunătate, era Ion Gheorghiu Pioneanu. Grăjdeanu la geogarfie, smuncit şi acru, dar foarte conştiincios. I. Metrone la matematică; Barcianu pentru ştinţele naturale, pe cît de exigent, pe atît de îngăduitor. Vasile Sămureanu, de limba latină, care fiind holtei, locuia la seminar şi ne era pedagog, fire blîndă, bun la inimă, dar strict disciplinător.

Calistrat Hogaş, pentru limba română, sever şi exigent, dar drept. Brînduşianu la limba germană. Efremiade, de desen şi caligrafie, Vucol Dornescu la muzica bisericească şi alţii“, citează preot dr. Florin Ţuscanu. Acesta a mai reţinut faptul că studiile religioase erau predate seminariştilor de vlădica Ioanichie.

Aparent foarte sever, dar lesne iertător, iar pentru tipic şi psaltire, venea de multe orei părintele arhidiacon Nicolae (viitor episcop al Constanţei – Gherotonie Nicolau). Toţi aceşti dascăli de excepţie care au pus temelia culturii viitorilor preoţi şi ierahi ai Bisericii erau pomeniţi în rugăciunile lui Visarion Puiu, ne reaminteşte preotul Florin Ţuscanu.