Contactează-ne

Actualitate

Şeful CJ, a treia acuză de corupţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Ionel Arsene este acuzat de o nouă faptă de trafic de influenţă ■ este vorba de atribuirea contractului de construire a Şcolii Icuşeşti ■ el s-ar fi lăudat că poate obţine contractul pentru firma condusă de soţia ex-prefectului Panaite ■ folosul actualului preşedinte CJ ar fi de 150.000 lei, din termopane pentru şcoală ■ de la începutul anului este a treia acuză penală de acest fel ■

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean, judecat într-un dosar în care este acuzat de două fapte de trafic de influenţă, a fost inculpat din nou de procurorii anticorupţie. Pentru o faptă similară. Dosarul care are ca obiect infracţiunea de trafic de influenţă a fost înregistrat ieri, 6 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Neamţ şi are ca miză suma de 150.000 de lei de la construirea Şcolii Icuşeşti. Conform actelor de urmărirere penală, faptele din noua cauză au avut loc în luna mai 2015, cînd Arsene era preşedinte al PSD Neamţ şi parlamentar. Atunci, spun procurorii, Arsene s-ar fi lăudat că are influenţă asupra primarului din Icuşeşti şi poate interveni pentru atribuirea lucrărilor de construcţie a şcolii din localitatea menţionată unei societăţi administrată de soţia ex-prefectului de Neamţ, Vasile Panaite. În acest fel, şeful CJ, ar fi obţinut un folos material cuantificat de Direcţia Naţională Anticorupţie la 150.000 de lei, din subcontractarea lucrărilor de tîmplărie către o societate controlată de preşedintele CJ. „În luna iunie 2015, inculpatul Arsene Ionel, lăsînd să se înţeleagă ca are influenţă asupra unui primar de comună din jud. Neamţ, membru al aceluiaşi partid, a pretins de la un alt edil (martor), în schimbul atribuirii contractului avînd ca obiect «Construire şcoala în sat.., judeţul Neamţ» către firma administrată de soţia acestuia din urmă, o parte din lucrări (cele de tîmplărie), să fie subcontractate unei societăţi agreate de inculpat. În temeiul acestei înţelegeri, ca urmare a influenţei exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuţie lucrări, cu obiectul de mai sus. Ulterior, pe 9 octombrie 2015, societatea cîştigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tîmplarie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeaşi zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 şi 07.03.2016 deşi produsele de tîmplărie au fost livrate în lunile august şi septembrie 2016)“, conform DNA. De altfel, despre aceste lucrări la Icuşeşti s-a vorbit în propunerea de arestare a lui Ionel Arsene, formulată de procurorii anticorupţie în ianuarie 2018. Asta în urma denunţului lui Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, fostul primar de la Piatra Neamţ. Acesta i-ar fi dat lui Arsene suma de 100.000 euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă ca o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală. Anchetatorii au mai arătat atunci că banii au fost remişi de martor într-un loc public, respectiv într-un restaurant din Bucureşti. Treaba nu a ieşit, Pinati ar fi cerut restituirea banilor, iar Arsene nu i-ar fi dat decît 20.000 de euro, fapt pentru care a fost denunţat. De aici au plecat toate necazurile lui Arsene, iar în propunerea de arestare preventivă au ieşit la iveală interceptări „sulfuroase“ între Arsene, Vasile Panaite, dar şi alte persoane, totul după ce Pinalti a cerut restiruirea banilor. Acolo s-a forbit destul de explicit şi despre lucrările de la şcoala din Icuşeşti.

„Doamne, ce escroc, băi frate! Şi nu vrea să-i dea“

Este vorba de interceptări din zilele de „29.06.2017 şi 01.07.2017 între PCM şi PV – zis „Piti“ – au avut loc două discuţii în legătură cu banii remişi de ŞG (Ştefan Gheorghe) lui AI (Arsene Ionel) şi solicitarea formulată de ŞG prin intermediului lui PCM de a-i fi restituită diferenţa de 80.000 euro. Astfel, sub pretextul necesităţii de a acoperi prejudiciul din alte dosare penale, PCM, în numele lui ŞG, i-a cerut lui PV să-i transmită lui AI că ŞG îi solicită restituirea banilor remişi pentru a-l declara incompatibil pe TC, scop care nu a fost atins. Dialogul dintre PCM şi PV (Panaite Vasile) confirmă şi existenţa înţelegerii privind restituirea de către AI a unei părţi din datorie prin atribuirea către firma familiei lui PV a unei lucrări în comuna Icuşeşti, urmînd ca din profitul obţinut să-i fie dată o sumă necuantificată lui ŞG: PCM: Păi, spune-i nici din lucrare n-o ieşit nimica, nimic PV: (n.n. neinteligibil – vorbeşte în şoaptă) băi nimic, băi da dă o lucrare de 30.000 de lei (n.n. neinteligibil – vorbeşte în şoaptă). 15.000.000 de lei bucata PCM: Băi, dar şi din lucrarea aia de la primăria aia cînd c-o pus termopane, n-o rămas nimic? PV: (vorbeşte în şoaptă) Ei cum dracu n-o rămas care-o pus cine? PCM: Cînd o lucrarea aia care aia mare, care o pus el termopane, cu firma aia de termopane a lui, şi uşi ce-o făcut el că mi-o zis G ieri PV: Hai mă, ce dracu, am ofertat-o pe aia, o fost 600 şi ceva de milioane şi i-am dat un miliard jumătate PCM: Doamne Dumnezeule PV: Ce vorbim, băi omul lui Dumnezeu Sfîntul? (n.n. neinteligibil – vorbeşte în şoaptă) toată lucrarea, 1.100 de metri pătraţi de şcoală şi un miliard jumătate PCM: Doamne, ce escroc, băi frate! Şi nu vrea să-i dea PV: şi i-am zis atunci: uite băi ce dă bă, dă-l dracului de-acum, ce să-i mai faci? La finalul discuţiei PV i-a promis numitei PCM că îi va transmite mesajul lui AI iar răspunsul acestuia va ajunge la ea „într-o formă voalată“: PCM: Deci o dat, o cerut 100.000 ca să-l scoată incompatibil la HG PV: Şi ciuciu PCM: Spune-i să nu-şi bată joc PV: Deci eu, pa îi transmit ad literam astăzi îl găsesc, pe unde o fi, nu contează PC M: Şi-i spui PV: Da, îi transmit exact lucrul ăsta Ulterior, în ziua de 01.07.2017 a avut loc o nouă întîlnire între PCM şi PV. Conform înţelegerii anterioare, PV i-a spus lui PCM că s-a întîlnit cu AI, că i-a transmis acestuia solicitarea lui ŞG, că momentan AI nu dispune de bani, dar că încearcă să găsească soluţii: PV: Scurt! Eu am vorbit cu (neinteligibil) Fac tot ce-mi stă în putinţă în perioada aia (neinteligibil) să rezolv PCM: Ce-o zis, că nu are niciun ban sau? PV: Acum în momentul ăsta. De asemenea, PV i-a spus lui PCM că AI nu poate să se întîlnească direct cu ea în Piatra Neamţ, dar va încerca să facă acest lucru în Bucureşti şi că a solicitat ca PV să intermedieze comunicarea dintre ei: PV: Asta mi-o zis Astăzi, cînd i-am spus. Vreau să vorbesc cu ea, mergi cu mine? Te rog eu din suflet, nu pot să mă văd. Te rog! PCM: Deci să nu ne vedem aicea? PV: Nu. O zis că: Te rog! PCM: Păi să zică el unde la Bucureşti. PV: Nu am apucat, eu diseară mă văd cu el PCM: Zi-i aşa PV: Şi (neinteligibil) Dacă ceva îţi arde, transmite prin tine… mi-i frică, facem vreo belea“, se arăta în propunerea de arestare preventivă.

„De un milion jumătate o pus termopane? PV: Nu, de un miliard jumătate şi ele erau 104 milioane“

În acelaşi document se mai arăta: „PV i-a transmis lui PCM că AI nu consideră că i-ar datora bani lui ŞG întrucît banii au fost daţi conform unei înţelegeri, chiar dacă scopul nu a fost atins: PV: Pentru el nu există aşa ceva, adică ţi-o spun prieteneşte, care bani, am avut o înţelegere, nu s-o putut rezolva PCM: Şi banii? De ce nu dă banii înapoi? Deci spune-i aşa spune-i: O zis Gigi, băi, nu s-a rezolvat înţelegerea Deşi nu consideră că ar trebui să restituie banii, AI i-a confirmat lui PV că cele susţinute de ŞG sunt reale, atît remiterea sumei de 100.000 euro cît şi restituirea ulterioară a sumei de 20.000 euro prin intermediul lui ŞG: PCM: Tu trebuie să-i spui: Băi, eu ştiu că o dat banii că tu doar ştii din discuţii PV: Dar o recunoscut el dar o recunoscut el, zice: Da bă, mi-o dat 100.000 de euro şi n-o să rezolve pe care i-am dat nu s-o putut rezolva că nu ştiu ce i-am dat 20.000 de euro lui G înapoi PCM: Da! PV: Ceva de genul ăsta Discuţia dintre cei doi confirmă declaraţia dată de PV în sensul că iniţial ŞG i-a spus doar că AI îi datorează o sumă de bani, dar după începerea discuţiilor şi transmiterea mesajelor de la ŞG, AI i-a povestit contextul din care ar rezulta datoria actuală: PC M: Da, da tu nu ştiai de la Pin? PV: Nu mi-a zis după el mi-a zis ă el aşa mi-a zis: Băi trebuie să-mi dea dracul ăsta nişte bani! şi dar mi-o recunoscut A : Da bă, uite atuncea cînd o fost, cînd trebuia să-l împachetăm pe ăsta PCM i-a spus lui PV că AI evită o întîlnire directă iar PV a confirmat acest aspect, contex în carePCM i-a cerut lui PV să insiste ca AI să accepte o întîlnire directă: PCM: Băi, dar el s-a legitimat cu banii aştia sînt cuvintele lui el cînd cerea bani de la (neinteligibil) de la G dăm ă ca să se legitimeze la partid la L la LD, că altfel nu ar fi pupat din fundul pămîntului să ajungă… PV: De la Tîrgu Neamţ, de la Grumăzeşti PCM: Să ajungă ă ceea ce este Dar spune-i că G a zis în felul următor: Dacă nu acceptă pentru că-i transmit ceva de care ştiu numai ei doi deci dacă nu acceptă întîlnirea direct cu mine da el nu mai poate ă Gigi se simte foarte trădat! PV a confirmat din nou înţelegerea pe care a avut-o cu ŞG şi AI în legătură cu lucrarea de la Primăria Icuşeşti: PCM: Băi, dar la primăria aia de ce nu ce firmă o lucrat pentru termopane? La primăria aia cum dracu cu ceva cu L. Da, Icuşeşti ce firmă o lucra cu termopane? PV: A lui. P CM: Firma lui ă? Dar cum se numeşte firma lui? PV: RO ROCOM… PCM: Ca să-i zic ROCOM ha? PV: Da. PCM: Şi o luat banii şi o luat cît? De un milion jumătate o pus termopane? PV: Nu, de un miliard jumătate şi ele erau 104 milioane. Cînd i-am zis lu şefu să se ocupe Dă-l mă în p… mea că o reglăm noi! N-ai cu cine o rămas 200 şi ceva de euro pe metru să ridice o clădire la gata, cu finisaje cu tot cine dracu (neinteligibil) cu ce zi-mi şi mie atît te întreb cu 200 şi ceva de euro cum să ridici o clădire PCM: N-ai cum să faci Dacă o dacă o luat toţi banii PV: La gata, la gata, la gri cred c-o fost 200 şi vreo treizeci şi ceva sau patruzeci de euro, şi-o luat partea lui cît dublu şi rămâi cu 200 de euro să ridici o clădire de jos până sus…“.

„O ieşit un cîcat“

Cînd Pinalti a văzut că nu scoate banii de la Arsene l-a trimis pe Vasile Panite să reitereze cererea la preşedintele CJ Neamţ. „Cei doi au discutat şi cu privire la contractul încheiat de firma controlată de PV cu Primăria Icuşeşti şi faptul că în urma executării contractului PV nu a avut profit, fapt pe care i l-a adus la cunoştinţă şi lui AI: ŞG: Înţelegi o rămas diferenţa de 80.000 o trecut timpul eu am ieşit afară, nu? Am stat un an de zile afară Înţelegi? Băi, putea 10.000, 5.000 da, da, c-o rezolvă cu tine ce-ai făcut cu lucrarea de la Icuşeşti? O ieşit un cîcat şi cînd eu i-am spus lui, zic: Domle, a zis Piti că nu a ieşit acolo că asta PV: Prima dată, prima dată a dat-o prin fasole ŞG: O zis că nu i-ai spus! PV: I-am arătat dom Ş! Da, aşa-i! Aşa-i, c-o fost prost evaluată. Da, băi, dar măcar să ştie regula. ŞG : Păi de aia n-o lua nimeni lucrarea aia PV: Dar dacă o scos-o de cinci ori la licitaţie şi n-a luat-o nimeni! ŞG : Păi! Şi de unde să iasă? PV: Dar o fost 200 şi ceva de euro construcţie jos de jos ŞG : Şi o venit şeful… PV: Şi el o luat un miliard jumate numai tîmplăria… ŞG: Şi mi-ai zis la un moment dat că nici nu dăduseră a ieşit un cîcat“, conform aceleiaşi surse. Ionel Arsene a fost arestat o lună, apoi a stat în control judiciar pînă la finele lunii iunie cînd măsura preventivă a fost revocată. Recent s-a finalizat şi procedura de Cameră preliminară în primul dosar de trafic de influenţă aflat pe rolul Tribunalului Neamţ, urmînd a se stabili prima înfăţişare a procesului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Evaluare Naţională cu sesiune specială

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ministerul a modificat calendarul desfăşurării examenului pentru elevii clasei a VIII ■ acesta se va desfăşura în perioada 7 iunie - 4 iulie ■ absolvenţii care nu au putut susţine examenul vor participa la o sesiune specială ■

De la declanşarea pandemiei de coronavirus, factorii de decizie din sistemul de educaţie au fost nevoiţi să ajusteze diverse acte normative, din cauza faptului că a fost afectat grav şi procesul de învăţămînt. La sfîrşitul lunii trecute, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a elaborate Ordinul 3744 din 28 aprilie 2021, publicat în Monitorul Oficial, privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 5455/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii de clasa a VIII-a.

Astfel, conform actului normativ amintit a fost fixat Calendarul de desafăşurare a Evaluării Naţionale după cum urmează. Între 7 şi 11 iunie 2021 va avea loc înscrierea pentru examen; 22 iunie – proba scrisă la Limba şi literatura română; 24 iunie – proba scrisă la Matematică; 25 iunie – Limba şi literatura maternă, unde este cazul; 29 iunie – între orele 16 şi 19 şi 30 iunie – între orele 8-12 – depunerea contestaţiilor; 30 iunie – 4 iulie – soluţionarea contestaţiilor, iar pe 4 iulie – afişarea rezultatelor finale.

Ca element de noutate, anul acesta este introducerea unei sesiuni speciale, destinate candidaţilor care, conform unui certificat medical, nu s-au putut prezenta în sesiunea anterioară. Conform actului normativ candidaţii aflaţi în situaţia menţionată vor putea înscrie în perioada 7 şi 11 iunie 2021; 5 iulie – Proba la Limba şi literatura română; 6 iulie – proba scrisă la Matematică; 7 iulie – Limba şi literatura maternă, unde este cazul; 9 iulie – afişare rezultate înainte de contestaţii (pînă la ora 12.00); 9 iulie, între 14 şi 20 – depunere contestaţii; 10-11 iulie – rezolvare contestaţii; 12 iulie – afişare rezultate finale. În judeţul Neamţ sînt aştepaţi la examenul de Evaluare Naţională 3.660 absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Citește știrea

Actualitate

Chefuri cu droguri, alte „note de plată“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la cîteva săptămîni de la descinderile procurorilor DIICOT, petrecăreţii au fost amendaţi ■ este vorba de 114 de persoane care au fost depistate la petrecerile ilegale ■ în cauză, 10 persoane, între care şi cei doi patroni, au ajuns după gratii ■

Petrecerile cu droguri din cluburile Jazz City Café şi Chaplin’s Pub nu s-au lăsat numai cu 10 arestări, unele despre care a vuit tîrgul. De la data descinderilor oamenilor legii la chefurile ilegale pe timp de pandemie, în noaptea de 17/18 aprilie 2021, ancheta a continuat, iar între timp au fost identificate toate persoanele care au fost găsite în acea noapte la party.

Fiecare dintre participanţi a fost amendat, iar prime sancţiuni au fost anunţate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ într-un comunicat de pe 6 mai 2021. Atunci s-a anunţat faptul că oamenii legii au aplicat unui număr de 33 de persoane fizice tot atîtea sancţiuni pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat pentru care au fost instituite interdicii sau restricţii, valoarea totală a amenzilor dispuse fiind de 51.000 lei. A doua zi, Poliţia Neamţ a revenit cu un alt comunicat şi a anunţat că a aplicat alte 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind protecţia individuală şi a celor privind libera circulaţie/deplasare.

Marea majoritate a acestor sancţiuni au fost pentru petrecăreţii din cele două cluburi, 114 persoane fiind sancţionate cu 110.000 lei. Reamintim că în urma descinderilor oamenilor legii din noaptea de 17/18 aprilie, 10 indivizi au fost arestaţi preventiv. Este vorba de patronii celor două cluburi, Constantin Cuejdianu şi Cristian Valentin Dobrea, precum şi celebrul hoţ Paul Bumberică, zis Orlando, Claudiu Constantin Enea, Mihai Pavel, Ştefan Gabăr, Ciprian Motoi, Florin Nicolae Rusu, Ioan Stan şi Alin Alexandrul Chiuariu. Toţii au contestat cătuşele la Curtea de Apel Bacău, dar nu au găsit înţelegere, astfel că au petrecut sărbătorile Pascale în arestul Poliţie Neamţ.

Conform datelor de anchetă, procurorii începuseră urmărirea penală încă din luna februarie a acestui an, iar pentru dovedirea făptaşilor au fost folosiţi lucrători sub acoperire. Aşa s-a aflat că la petrecerile din spatele uşilor închise se traficau droguri, preţul fiind de 100 de euro gramul de cocaină sau 50 de euro pentru un comprimat de ecstasy. Patronii cluburilor strîngeau comenzile de la clienţi, se pare şi banii pentru stupefiante, apoi chemau dealerii care aduceau ceea ce comandaseră clienţii. Petrecerile la care participau circa 50 de persoane aveau loc de regulă în noapţile de sîmbătă spre duminică şi se spărgeau în zori, în jurul orei 5 dimineaţa, cînd se ridicau restricţiile de circulaţie.

Citește știrea

Actualitate

Lupta doctorilor nu doar cu coronavirusul, ci şi cu ignoranţa

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ medicul de familie Filip Panait face, din nou, un rechizitoriu al societăţi ■ acesta acuză comunicarea dezastruoasă a guvernanţilor pe teme de interes, cum e aceea a campaniilor de vaccinare ■ medicul crede că interesul politic este să ţină populaţia în ignoranţă ■

Filip Panait, medic de familie la Bîra, cunoscut ca unul dintre cei mai vocali oameni ai sistemului, este extrem de nemulţumit de atitudinea unor cetăţeni faţă de oamenii în halate albe, pornită adesea din mediul politic.

Acesta relatează o întîmplare de acest gen, care l-a pus pe gînduri foarte serios, în ceea ce priveşte misiunea medicilor de a se lupta nu numai cu bolile, dar şi cu ignoranţa. „«Doctorii omoară oameni!». Acestea au fost cuvintele unui tătic, cu aburii alcoololului în cap, după ce i-am vaccinat copilul acum un an. Părintele, cu un anumit grad de analfabetism şi sosit de prin Italia, cu doi copii destul de neglijaţi din punct de vedere medical şi nevaccinaţi la timp, a venit la mine la cabinet, împreună cu soţia, să se înscreie pe lista mea de pacienţi.

Le-am vorbit frumos şi le-am spus că unul dintre copii nu are vaccinurile de rutină efectuate. La ceva vreme au venit cu acel copilaş să-l vaccineze, copilul avînd atunci peste un an. După imunizare, aşa cum se mai întîmplă, a făcut o mică reacţie locală, cu durere şi o uşoară tumefacţie, a început să plîngă. M-a sunat tatăl spre seară, supărat şi mînios, că cel mic plînge. «Vă sau în judecată!. Doctorii omoară oameni», m-a ameninţat bărbatul. Am stat, l-am ascultat. Era vizibil că se afla sub influenţa consumului de acool. «Mă duc la spital!».

Am convenit să sune Ambulanţa şi să meargă la spital, deşi şi acolo tot doctorii îi tratau copilul şi nu i s-a făcut decît ceea ce-i recomandasem şi eu să facă. L-am lămurit că asemenea reacţii sînt normale după vaccinare şi i-am spus că, proprii mei copii au făcut reacţii mai severe. Atunci mi-am dat seama că în România la capitolul comunicare se stă extrem de prost, începînd de la secretarul de stat Raed Arafat şi continînd cu miniştrii Sănătăţii, de cele mai multe ori avînd conduita unui contabil bancar, ceea ce explică atitudinea agresivă a oamenilor, cărora le este greu să înţeleagă încrengătura de interese big-farma.

Cu o populaţie slab şcolarizată şi cu politicieni de proastă calitate este explicabil de ce s-a ajuns în acest punct“, este de părere medicul Filip Panait. Acesta este convins şi de faptul că vinile pot fi căutate şi în atitutudinea unor elite româneşti, inclusiv a celor din lumea medicală, politică sau oculte, care au contribuit din plin, la situaţia în care este ţara.

„O doamnă şi un lider de partid sînt cei mai buni vraci ai acestei naţii, care împreună cu şefii galeriiilor de fotbal vor transforma România într-un «paradis terestru»“, a conchis medicul. Acesta a mai precizat că a trecut un an de la întîmplarea cu nemţeanul venit din Italia, care cu întreaga lui familie a rămas pe lista sa de pacienţi, căpătînd încredere în sfaturile medicului lor şi nu în ceea ce auzise sau citise pe internet, cum că „medicii omoară pacienţi“.

Citește știrea

Trending