Actualitate
Se zburleşte vremea pe finalul de toamnă
■ în acest week-end este valabilă o informare meteo de vreme rea ■ apoi, pînă la finalul lunii vor fi valori termice diurne de 7 grade ■ minimele nocturne se vor situa între 2 şi -4 grade ■
Toamna anului pandemic 2020 a fost una din cele mai frumoase din ultimul timp şi, cu mici excepţii, ne-am bucurat de vreme bună. Pe final de noiembrie, vremea se zburleşte şi meteorologii au emis o informare meteo ce anunţă ninsori la munte, precipitaţii mixte în zonele joase de relief şi vînt, în perioada 20 noiembrie, ora 12:00 – 21 noiembrie, ora 17:00.
„În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începînd cu regiunile nord- vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrînse 15…20 l/mp. În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia. Vîntul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40-50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60-70 km/h, viscolind ninsoarea“, conform ANM.
Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că astăzi, 20 noiembrie, maxima va ajunge la 6 grade, iar noaptea va fi 1 grad. Sîmbătă, 21 noiembrie, vedem soarele în prima parte, dar după amiază ar putea veni ceva stropi de ploaie. Va fi cea mai rece zi din întreg intervalul de prognoză cu 3 grade ziua şi o minimă nocturnă de 1 grad. Regimul termic îşi mai revine duminică, 22 noiembrie, cînd va fi cer absolut senin, şi o maximă dublă faţă de intervalul precedent, 6 grade.
În schimb vine cea mai rece noapte, – 4 grade. Se mai îmbunează vremea luni, 23 noiembrie, cînd vor fi 8 grade, dar dacă dimineaţa va fi soare, după amiază am putea avea parte de ceva stropi de ploaie. Şi minima nocturnă creşte şi ajunge la 0 grade. Marţi, 24 noiembrie, trebuie să ne aşteptăm la cer variabil cu soare, nu mai mult de 7 grade peste zi şi o minimă nocturnă de 0 grade. Nu prea sînt nouăţi în aspectul vremii nici miercuri, 25 noiembrie, cînd meteorologii anunţă soare, maxima rămîne staţionară la 7 grade, iar noaptea aduce o minimă negativă, de -2 grade.
Cea mai caldă din intervalul de prognoză pare a fi cea de joi, 26 noiembrie, cînd specialiştii spun că la Piatra Neamţ va fi soare ce saltă mercurul din termometre pînă la 10 grade. Căldura de peste zi nu se resimte şi noaptea şi din nou vor fi valori negative, de -1 grad. Vineri, 27 noiembrie, va fi din nou soare, dar nu mai are vlagă, şi nu vor fi mai mult de 7 grade. Peste noapte nu sînt schimbări majoare şi rămînem cu un grad, cu minus.
În week-end, în perioada 28 – 29 noiembrie, se anunţă soare strălucitor, nu mai mult de 7 grade peste zi şi minime nocturne de -1, respectiv 0 grade. Luni, 30 noiembrie, va fi cer senin, o maximă de 8 grade şi o minimă nocturnă pozitivă, de 1 grad. Prima zi a iernii calendaristice, marţi 1 decembrie, din nou va fi soare, ce aduce cel mult 6 grade.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate7 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
