Contactează-ne

Actualitate

Se montează stâlpii pentru semafoare pe Bulevardul Traian pe carosabil

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primarul Niță se declară nemulțumit de proiectul care nu poate fi modificat ■

Primăria Piatra Neamț a informat printr-un comunicat că, ”în cursul săptămânii viitoare, pe Bulevardul Traian se vor derula lucrările de montare a stâlpilor pentru semafoare, pe carosabil, pe sensul de deplasare Spital – Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”.

Lucrările vor presupune obturarea parțială a vizibilității în trafic, pentru scurt timp (circa 30 de minute la fiecare intervenție de montare a stâlpilor), iar operațiunile se vor efectua la fiecare din trecerile pentru pietoni de pe sectorul cuprins între cele două ronduri giratorii.

„În primul rând vreau să menționez că nu sunt de acord cu forma în care se implementează acest proiect. Aceasta este situația în care ne aflăm. În acest moment nu putem face niciun fel de modificare. Vreau să-i asigur pe cetățeni că la sfârșitul perioadei de implementare a proiectului vom îngusta pistele ciclabile, astfel încât și bicicliștii să se poată deplasa în siguranță, dar să reînființăm și locurile de parcare necesare agenților economici ce își desfășoară activitatea în zona Bulevardului Traian, deoarece lățimea bulevardului permite acest lucru”, a declarat primarul Adrian Niță.

Zona lucrărilor va fi semnalizată corespunzător și rugăm participanții la trafic să respecte indicațiile pentru a preveni producerea de evenimente rutiere. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!”

Adrian Niță ”a moștenit” un oraș cu proiecte care cuprind păduri de semafoare, câtre trei-patru unul în spetele celuilalt, alveole pentru autobuze dispărute și proiecte care, cum declară chiar domnia sa, sunt ”bătute în cuie”.

”Pachet” clasic de semafoare – trecere de pietoni pe B-dul Decebal

Va fi  interesant de văzut cum vor fi reșapate proiectele. Sau ce se va întâmpla cu semafoarele redunadante, întinse în tot orașul. Sau care sunt costurile însumate ale spargerii și acoperirii ”fără număr” a străzilor din Piatra Neamț. Fiindcă e greu de crezut că operațiunile făcute cu viteze și un stil demn de filmele cu desene animate sunt gratuite.

C. Varvara

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending