Actualitate
Se caută directori de şcoli

■ pe site-ul ISJ este publicat anunţul prin care instituţia scoate la concurs 37 de posturi de directori sau directori adjuncţi ■ cadrele didactice care vor să ocupe o funcţie trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii ■
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a „scos la mezat” posturile de director sau director adjunct în nu mai puţin de 20 de localităţi ale judeţului.
Este vorba de o selecţie de dosare ale celor care vor fi detaşaţi pe posturi de conducere de la 1 septembrie 2020. Pentru ocuparea unui post de conducere, într-o şcoală, un candidat va trebui să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: să fi absolvit cu diplomă de licenţă studii universitare, să fie membru al Corpului de experţi în managementul educaţional, să fie cadru didactic titular pe un post în învăţămînt avînd contract de muncă pe durată nedeterminată.
O altă condiţie impusă e aceea ca aspiranţii la un post de director să aibă calificativul „Foarte bine” în ultimii patru ani şi să nu fi primit vreo sancţiune. Cererile candidaţilor au fost depuse on-line pe adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Se caută directori pentru următoarele unităţi şcolare, din Piatra Neamţ: Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”- director; Colegiul Tehnic Forestier-director: Cilegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”-director adjunct; Liceul de Arte „Victor Brauner”-director; Liceul Teologic Ortodox -director; Şcoala Gimnazială Nr.2-director. Şi la Şcoala Postliceală Sanitară Piatra Neamţ este liber postul de director.
La Roman trebuie ocupate posturile de director plin şi adjunct la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, cel de director de la Şcoala Gimnazială”Calistrat Hogaş”, precum şi posturile de director adjunct de la Şcoala „Mihai Eminescu” şi de la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”. Şi la Bicaz se caută director plin şi adjunct la Şcoala Gimnazială „Regina Maria”. La Bahna e nevoie de un director adjunct, iar la Boghicea de un director plin. Director adjunct se caută şi la: Şcoala Borca, la Liceul Tehnologic din Boteşti şi la Liceul Tehnologic din Vînători, Neamţ. De un director plin mai e nevoie la: Crăcăoani, Dămuc, Burueneşti-Doljeşti, Farcaşa, Icuşeşti, Oniceni, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani şi la Clubul Copiilor, la Stăniţa, la Tazlău, La Seminarul Teologic Vînători Neamţ, precum şi la Centrul Judeţean de Excelenţă de la Piatra Neamţ.

Actualitate2 săptămâni,O profesie tot mai căutată deschide noi oportunități. Au început înscrierile la cursurile gratuite
Actualitate2 săptămâni,Maratonul Muntelui Ceahlău – o reușită
Politica2 săptămâni,Preşedintele României se află într-o permanentă „aşteptare rezonabilă”
Actualitate2 săptămâni,Sub ochii voștri – Nepăsarea costă vieți
Actualitateo săptămână,Schimbare de director la Prefectura Neamț
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra despre miniștrii din cabinetul Bolojan: “Nu i-aș pune nici în toaleta din fundul grădinii”
Actualitate2 săptămâni,A8: Când încep lucrările pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș. Estimarea celor de la CNIR
Actualitate6 zile,Război între vecini în miez de noapte la un apartament din Piatra Neamț













