Actualitate
Se anunţă ploi abundente şi ninsori
■ atenţionarea cod galben este valabilă pînă miercuri seara ■ sunt anunţate ninsori şi strat consistent de zăpadă în zona Moldovei şi viscol viscol la altitudini de peste 1.500 de metri ■ nici în continuare vremea nu va fi bună ■ ziua vor fi cel mult 4 grade, iar peste noapte vor fi temperaturi negative ■
Primăvara nu prea poate să-şi facă loc, deoarece iarna nu se dă dusă şi la jumătatea lui martie meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea. Atenţionarea care este valabilă aproape în toată ţara, inclusiv în Neamţ, a intrat în vigoare de ieri, 15 martie 2021, de la ora 14:00 şi expiră miercuri, 17 martie, la ora 20:00.
Sînt anunţate ninsori şi strat consistent de zăpadă la munte şi în Transilvania; viscol la altitudini de peste 1.500 m; ploi şi ninsori abundente în Moldova; local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
„În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru şi la munte. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 25…30 l/mp şi, pe arii restrînse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcari electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, luni spre marţi (15/16 martie), în toata zona de munte şi în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începînd de marţi (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă. La munte, la peste 1.500 m, vîntul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începînd de marţi (16 martie), în special în Carpaţii Meridionali, rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări ale vîntului se vor semnala, local şi temporar şi în Transilvania şi Moldova, dar la intensităţi mai reduse“, conform ANM.
Deprecierea regimului termic continuă şi azi, 16 martie, iar maxima nu mai trece de 5 grade. Rămînem în continuare cu precipitaţii, însă acestea se pot transforma uneori în lapoviţă. Minima nocturnă rămîne cantonată la 2 grade. Dacă nu se schimbă nimic din previziunile de acum, miercuri 17 martie, ne putem aştepta la ninsori şi la o maximă diurnă care nu mai trece de 3 grade.
După lăsarea nopţii va fi mai frig, iar minima coboară la limita îngheţului şi se vor înregistra 0 grade. Nu scăpăm de vremea rea şi de lapoviţă sau ninsoare nici pe parcursul zilei de joi, 18 martie, cînd mercurul din termometre nu trece de 4 grade. Minima nocturnă va fi la limita îngheţului. Ziua de vineri, 19 martie, va fi cea mai rece din întreg intervalul de prognoză, iar la amiază cu greu vor fi 2 grade, iar precipitaţiile continuă dar sub formă de nea.
Noaptea trecem deja la temperaturi negative, de -1 grad. În week-end, în perioada 20 – 21 martie, nu vor mai fi precipitaţii de nici un fel, dar nici cald nu va fi, iar peste zi vor fi 2, 3 grade, cu plus, iar minima nocturnă se va situa în jurul valorii de -2 grade.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate7 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
