Contactează-ne

Actualitate

Scutiri de impozite, la Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ şomerii, beneficiarii de ajutor social şi alte persoane cu venituri de pînă la 600 lei nu vor plăti în 2022 impozit pe case şi terenul aferent ■ persoanele cu venituri între 600 lei şi 1.000 lei vor plăti sume reduse cu 50%, în anumite condiţii ■

Administraţia publică din Tîrgu Neamţ va acorda şi în 2022 o serie de facilităţi fiscale pentru locuitorii care au venituri mici, anulîndu-le sau reducîndu-le la jumătate obligaţiile financiare pe care le au faţă de bugetul local.

Astfel, persoanele care trăiesc doar din indemnizaţia de şomaj, din ajutor social sau au venituri lunare de pînă la 600 de lei sînt scutite în anul 2022 de la plata impozitului pe clădiri şi teren la adresa de domiciliu. De asemenea, se reduce cu 50% impozitul pe clădiri şi terenul aferent pentru titularii de rol care realizează venituri lunare cuprinse între 600 de lei şi1000 lei, inclusiv.

Important de menţionat este faptul că cei care doresc să beneficieze de aceste scutiri sau reduceri trebuie să depună cerere la primărie pînă pe 31 martie. Acordarea facilităţilor este condiţionată şi de îndeplinirea  următoarelor criterii: suprafaţa construită desfăşurată a locuinţei persoanelor fizice solicitante să nu depăşească 100 mp; titularii să nu deţină în proprietate alte locuinţe în afara celei de domiciliu; să nu figureze cu mijloace de transport în baza de date a primăriei.

Tîrgnemţenii interesaţi trebuie să depună un dosar cu mai multe documente, cum ar fi copii după actele de identitate şi altele care dovedesc veniturile obţinute. Mai trebuie şi o adeverinţă de la Finanţele Publice din care să rezulte că nu obţin venituri din activităţi economice autorizate, închirieri etc. Şi restul contribuabililor pot plăti ceva mai puţin, dacă se grăbesc cu achitarea dărilor.

Ca şi în anii precedenţi, va fi acordată o bonificaţie de 10% pentru locuitorii care vor achita integral dările pe 2022 pînă la 31 martie. Potrivit legilor în vigoare, scutiri de impozite se mai acordă şi pentru clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale; clădiri amplasate în zone de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele construite protejate; clădirile restituite sau retrocedate pentru care proprietarii menţin folosinţa de interes public; clădirea nouă cu destinaţie de locuinţă, realizată în condiţiile Legii locuinţei nr.114/1996, precum şi cea realizată de proprietar pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.119/1994; clădirile la care proprietarii au realizat pe cheltuiala proprie lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie de la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic; clădirile unde s-au executat  lucrări privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural- ambientale.

În ultimele două cazuri, scutirea de la plata impozitelor locale poate fi acordată pentru o perioadă de 5 ani. De asemenea, nu se percep impozite pentru anumite categorii de terenuri, cum ar fi cele afectate de cercetări arheologice, pe durata acestora, precum şi cele situate în zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele protejate; terenurile extravilane situate în arii naturale protejate supuse unor restricţii de utilizare; terenul situat în extravilanul localităţii, pe o perioadă de 5 ani ulteriori celui în care proprietarul efectuează intabularea în cartea funciară pe cheltuiala proprie etc.

Şi pe parcursul anului 2021 s-au aprobat scutiri de la plata impozitelor şi penalităţilor pentru persoanele care îndeplineau condiţiile legale, inclusiv în baza unor hotărîri ale Consiliului Local şi a unor legi speciale referitoare la drepturile deţinuţilor politici, eroi ai Revoluţiei, invalizi de gradul I, veterani şi văduve de război.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Spectacol pe cer. Perseidele, sau ploia de stele, un fenomen astronomic al cărui nume vine de la constelaţia Perseu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ stelele căzătoare ar trebui să se vadă în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii ■ fenomenul coincide cu Luna Plină, astfel că se vor vedea doar stelele căzătoare cele mai luminoase ■

An de an, cei care-s pasionaţi, dar nu numai ei, de fenomenele astronomice aşteaptă finele primei jumătăţi a lunii august pentru a vedea un „spectacol“ pe cer, Perseidele, stelele căzătoare, sau ploaia de stele. De cele mai multe ori s-a întîmplat ca acestea să fie vizibile, cu atît mai mult cu cît nopţile întunecoase favorizau observarea acestui fenomen.

Anul acesta, în noaptea în care fenomenul are cea mai mare intensitate, cea de 12/13 august 2022, mai este şi un alt fenomen astronomic, Luna Plină. Acest lucru va face ca Perseidele să se vadă pe un cer inundat de lumina Lunii Pline, aşa cum a anunţat pe pagina de Facebook Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

„Perseidele de anul acesta se vor vedea pe un cer inundat de lumina Lunii Pline. Pasionaţii de stele căzătoare şi spectacole cereşti se pot uita după Perseide în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii pînă dimineaţă. În acea noapte se vor afla pe cer Luna Plină, aflată în preajma planetei Saturn, şi planetele Jupiter, înspre sud, foarte strălucitoare, şi Marte, înspre est, de culoare portocalie“, conform sursei citate.

Chiar dacă noaptea nu va fi întunecată, ci luminată de Luna Plină, Perseidele se vor putea vedea, cele mai strălucitoare, nu înspre Lună, ci în partea de est şi sus, deasupra capului. Specialiştii dau asigurări că stelele căzătoare ar trebui să fie destul de numeroase. Singura condiţie care mai trebuie îndeplinită, cel puţin în zona noastră, este ca cerul să fie degajat, să fie senin pentru a putea vedea cît mai multe stele căzătoare.

„Chiar dacă lumina Lunii va face ca cerul să nu mai fie negru, se vor putea vedea stelele căzătoare cele mai strălucitoare, care ar trebui să fie destul de numeroase. Pentru a le vedea nu priviţi înspre Lună, ci înspre est şi sus, deasupra capului. Încercaţi să observaţi cerul măcar o oră pentru a vedea mai multe stele căzătoare, timp în care puteţi învăţa şi cîteva constelaţii. Cer senin!“, anunţă Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“.

O tradiţie din popor spune că dacă îţi pui o dorinţă atunci cînd vezi o stea căzătoare, ea se va împlini negreşit. Conform Wikipedia, Perseide sînt o prolifică ploaie de meteori asociată cu cometa Swift-Tuttle. Originea numelui acestei „ploi” este datorită punctului de unde par să apară, numit radiant, aflat în constelaţia Perseu. Fenomenul are loc în perioada 23 iulie – 20 august, însă apogeul este în noaptea de 12 spre 13 august, după miezul nopţii.

Citește știrea

Actualitate

Incendiu într-un bloc, de la un scurtcircuit

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un incendiu care a semănat panică printre locatarii unui bloc din municipiul Roman s-a produs, joi, 11 august, din cauza unui scurtcircuit electric.

Două persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci au fost evacuate de pompieri. O femeie în vârstă de 33 de ani a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Roman.

“La ora 13:30, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un apartament situat pe strada Fundătura Păcii în municipiul Roman.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și membri ai SVSU Roman.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare mare de fum într-o cameră dintr-un apartament de la al treilea etaj. Din fericire, în interiorul apartamentului nu se afla nicio persoană.

Două persoane s-au autoevacuat, iar alte cinci persoane, patru adulți și un copil, de la etajele 3 și 4 au fost evacuate de către forțele de intervenție. Acestea au fost preluate și evaluate de echipajele medicale, doar o femeie de 33 de ani fiind transportată la CPU Roman.

Concomitent cu evacuarea locatarilor, forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru evacuarea fumului din interiorul locuinței și de pe casa scării. Au ars elemente de mobilier, articole vestimentare, materiale textile și s-au deteriorat pereții apartamentului și alte bunuri din interiorul apartamentului.

Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost scurtcircuitul electric”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Accident pe pod. Trei maşini implicate, o victimă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Accident rutier cu trei maşini implicate, pe podul care face legătura între localităţile Horia şi Roman, joi, 11 august. Conform informaţiilor oferite de poliţişti, accidentul s-a soldat cu o victimă, o femeie în vârstă de 52 de ani.

“La data de 11 august a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 2, în afara localității Roman.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, accidentul s-a produs între 3 autovehicule, care circulau pe același sens de mers, pe podul care face legătura între localitățile Horia și Roman.

Un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din Piatra Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 52 de ani, din județul Bacău, care ar fi fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 28 de ani, din județul Bacău.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii de 52 de ani.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Advertisement







Trending