Contactează-ne

Eveniment

Scrisoare incendiară către ministrul Justiţiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Vasile Lozincă acuză modul în care a fost condamnat fiul său ■ „Vă rog să acordaţi atenţia cuvenită acestui strigăt disperat împotriva nedreptăţii“, „oameni nevinovaţi ajung în închisoare prin fabricarea unor dosare penale, iar alţii din victime ajung inculpaţi în dosare măsluite“ susţine nemţeanul ■

Vasile Lozincă, un nemţean al cărui fiu este în Penitenciarul Vaslui unde ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de peste şase ani, i-a adresat o scrisoare deschisă ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. El acuză modul în care a fost condamnat fiul său, dar şi alte aspecte ulterioare condamnării, trezindu-se la rîndul său anchetat în încercarea sa de a dovedi nevinovăţia propriului copil. „Referitor la o situaţie strigătoare la cer (similară multor cazuri din România), plină de nedreptate, abuzuri şi încălcări flagrante ale legii la lumina zilei cum s-ar zice, pe faţă, tocmai de cei puşi să o apere şi să o aplice cu celeritate, în mod obiectiv şi imparţial. Datorită acestui fapt, oameni nevinovaţi ajung în închisoare prin fabricarea unor dosare penale, iar alţii din victime ajung inculpaţi în dosare măsluite, unde adevăraţii infractori sînt de fapt cei care anchetează şi acuză. Doresc să aduc la cunoştinţa dumneavoastră şi a opiniei publice, un caz concret, actual, de modul cum se face Justiţie în România, cum legea este folosită de cei din sistem (procurori, poliţişti) pentru răfuieli personale, acuzaţii şi rechizitorii absurde, fapte inventate, împotriva unor nevinovaţi, care în ciuda evidenţelor sînt condamnaţi şi compromisă definnitiv şansa lor la o viaţă normală, datorită împroşcării cu etichete de infractor, de puşcăriaş, de proscris al societăţii. Vă prezint tragedia fiului meu Lozincă Dragoş Constantin, pe care o trăieşte din anul 2014 (de la vîrsta de 18 ani şi 6 luni) în prezent fiind încarcerat la Penitenciarul Vaslui, pentru ispăşirea unei sentinţe penale de la 6 ani 4 luni şi 10 zile. Tragedia constă în faptul că fiul meu face închisoare fără a fi vinovat (ca alte sute sau mii de oameni din România, nevinovaţi, aruncaţi în închisoare de acea parte a sistemului mafiot, corupt) în urma inculpării într-un dosar fabricat de un comisarul de la Poliţia Roman, sprijinit de un procuror de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Roman“, îşi începe Vasile Lozincă scrisoarea.

„Ajungem să fim judecaţi, să ni se ofere verdicte şi soluţii tocmai de cei pe care îi acuzăm“

Şi continuă prin a prezenta „probele“ care în opinia sa i-ar dovedi nevinovăţia fiului. „Într-un sistem judiciar care funcţionează represiv şi abuziv, la nivel instituţional şi la nivel personal, unde o sentinţă definitivă are o singură cale de atac (condiţiile pentru căile de atac extraordinare sînt foarte restrictive) am avut norocul să obţin probe (scrisorile) care dovedesc fabricarea dosarului penal, în urma căruia cursul vieţii normale a fiului meu a fost stopat şi a ajuns să cunoască condiţiile de detenţie în închisorile din România: supraaglomerare în camere, ploşniţe, rîie, necesitate tratament şi supraveghere psihologică, tulburări digestive, asistenţă medicală refuzată uneori, camere fără geam la fereastră, mîncare şi grupuri sanitare infecte, abuzuri ale personalului, ş.a. Din nefericire şi spre ghinionul, meu, al fiului meu, al acestui popor răbdător şi plin de speranţe, am ajuns să căutăm dreptatea în chiar sistemul care ne-a nedreptăţit. Ajungem să fim judecaţi, să ni se ofere verdicte şi soluţii tocmai de cei pe care îi acuzăm, de rudele lor, de colegii lor de serviciu, de prietenii lor, de cei care nu pot fi imparţiali şi obiectivi între acuzat şi acuzator“. În continuarea scrisorii, nemţeanul face referire la acele scrisori pe care le-a obţinut, dar şi la faptul că s-a trezit la rîndul său cu o plîngere penală. „În urma lecturării acestor scrisori şi a altor documente din dosar am putut constata cum victima era sfătuită, ameninţată, şantajată de comisarul de poliţie, de denunţător prin scrisorile trimise de acesta din urmă, să facă declaraţii mincinoase în instanţă pentru a se obţine condamnarea fiului meu şi a altor 3 persoane în dosarul pentru viol. (…) Pentru a fi intimidat, pentru a renunţa la aflarea adevărului, aşa cum a procedat şi în cazul altor persoane printre ele fiind şi avocaţi) fiind o practică frecventă în activitatea sa, comisarul de poliţie a făcut o plîngere penală împotriva subsemnatului, în data de 9.11.2015, acuzîndu-mă de uz de fals şi instigare la fals, susţinut ulterior şi de o plângere penală a procurorului, plîngeri în care fiecare îmi cer daune morale de 100.000 lei“. Cît priveşte respectivele scrisori, despre care Lozincă spune că ar aparţine victimei infracţiunii de viol pentru care a fost condamnat fiul său şi unui denunţător în cauză, nemţeanul îşi exprimă nedumerirea că au fost ignorate cînd a încercat el să le folosească drept probe, dar au devenit brusc interesante pentru oamenii legii în dosarul în care era el acuzat. Lozincă mai susţine că i s-ar fi ascultat telefonul şi că a fost supus unei percheziţii domiciliare, iar, în plus, constestă rezultatul expertizei făcute asupra scrisorilor în cauză.

„Am convingerea că veţi întreprinde demersurile necesare“

Mai mult, „cercetările în dosarul deschis împotriva mea, au fost dirijate de către însuşi reclamant, respectiv comisarul de poliţie, pînă în martie 2017 cînd, în urma solicitării mele, Procurorul General al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat dosarul la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Iaşi, datorită împrejurărilor şi calităţii reclamanţilor“, mai spune nemţeanul în scrisoare. În final, acesta face un apel la ministrul Justiţiei: „Am convingerea că veţi întreprinde demersurile necesare, permise de funcţia pe care o deţineţi şi de lege, pentru ca acest caz să ajungă sub lupa organelor competente, care să elucideze misterul distorsiunilor de percepţie de către Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău şi alte organe judiciare din aria de competenţă. (…) De asemeni sper (deoarece doar speranţa mi-a mai rămas) ca în acest caz de injustiţie flagrantă, dovezile aduse de subsemnatul în Dosarul nr.222/P/2016, să nu mai fie ignorate, să fie supuse verificării, de reprezentanţi unor institutii aflaţi în afara oricăror suspiciuni de influenţare, pentru a putea fi imparţiali şi obiectivi, aşa cum o cer normele legale şi morale. Sper că nu am risipit 3 ani din viaţă în zadar, pentru a demonstra nevinovăţia fiului meu şi adevăraţii infractori vor ajunge în faţa legii pentru a răspunde de faptele comise“. Cum demersul nostru jurnalistic nu este de a stabili vinovăţii sau nevinovăţii penale, nu am făcut publice numele poliţistului şi procurorului pe care îi acuză Vasile Lozincă. Aşteptăm să vedem dacă ministrul Justiţiei îi va acorda atenţie scrisorii şi îi va oferi eventual şi un răspuns.

Advertisement








Trending