Scrisoare din „lagăr“

Îmi place să citesc. Şi, de câte ori îmi cumpăr o carte nouă o deschid şi îmi afund faţa în ea ca să simt mirosul hârtiei. Altfel spus iubesc hârtia poate şi pentru că aceasta îmi aduce aminte de o întâmplare din anii copilăriei, din satul natal, Poiana Sibiului.

În 1957 satul era înconjurat de trupele Securităţii şi la fiecare poartă de casă era postat un soldat. Vă veţi întreba de ce se întâmpla aceasta ? Pentru că la noi în sat a fost, în acel an, arestat comandantul partizanilor anticomunişti din munţii Sibiului.

S-a stabilit mai apoi că în sat era centrul de comandă al partizanilor anticomunişti din munţii Cibinului. Un lucru explicabil prin faptul că Poiana Sibiului era un sat de oieri care îşi aveau stânele în munţi. Supravegherea satului nu a însemnat numai faptul că nu puteai ieşi sau intra în sat, precum şi în locuinţă decât sub supravegherea soldaţilor.

Într-o noapte zeci de familii bănuite de legături cu „partizanii“ au fost urcate în camioane militare şi duse în Bărăgan. Supravegherea şi deportarea au fost completate de percheziţii amănunţite în casele cadrelor didactice şi ale funţionarilor din sat.

Ce însemna aceste percheziţii ? La casa noastră au venit soldaţii şi ne-au aruncat în curte toate cărţile din bibliotecă şi le-au dat foc. Mama nu era acasă, era la şcoală, fiind învăţătoare. Iar Tata lipsea de mult, nici nu l-am cunoscut decât din fotografii, fiind dat ca „dispărut în război“.

Şi soldaţii au venit şi au luat toate cărţile din biblioteca noastră, le-au aruncat în mijlocul curţii şi le-au dat foc. Priveam din podul casei, unde mă „chitulasem“, cum se spune pe la noi şi mă gândeam cu groază că arde şi o carte de poezii a lui Octavian Goga pe care era semnătura tatălui meu. Singura dovadă, pentru mine, a existenţei sale.

Dar, la un moment dat, soldatul care supraveghea „incinerarea“ a ieşit din curte să discute cu soldatul care stătea de pază – zi şi noapte – la poarta casei noastre. Atunci, când am văzut că aieşit din curte, am dat fuga şi am luat din grămada de cărţi care ardeau un volum de poezii a lui Octavian Goga şi l-am ascuns în fânul din podul grajdiului.

Am şi acum acea carte şi, când o deschid, îi mângâi foile de Hârtie groasă şi parcă simt atingerea îmbrăţişerii părinţilor mei.

Constantin Horia ALUPULUI RUS