Scrisoare deschisă către decidenţi din educaţie

Voi continua să scriu şi să (îmi) pun probleme. Pentru că mă simt cumplit de singură, de tristă şi de alungată din viaţă. Sper, prosteşte, că ar putea fi altfel….

Prima dintre acestea ar fi: de ce nu se aude nicio voce care să pronunţe clar cuvintele “categorii de risc” pe care politicienii, directorii de şcoli, ISJ-urile, directorii de intreprinderi, de consorţii şi companii să le ia în calcul atunci când gândesc “scenariile morţii probabile” pentru angajaţii şi elevii lor care pot constitui categorii de risc?  Ca răspunsuri identific mai multe variante:

1. Acest virus nu există şi totul este o psihoză şi o isterie indusă politic, masonic, etc., cu toate teoriile conspiraţioniste. În acest caz, nu am fi decât pionii trişti ai unei deplorabile table de şah care este viaţa fiecăruia dintre noi. Şi atunci nu ne rămâne decât acest surogat, al rândurilor-strigăt. E şi asta o terapie….. Sau acţiunea civică, dincolo de orice risc. Care ar întări imunitatea, nu? Zic şi eu, în disperare de cauză….

2. Virusul există, bântuie spectral, dar este instrumentat politic, ca factor şi cale de eugenie socială. S-ar dori o societate jună, activă, zâmbitoare, fără melancolii şi nevoia lecturilor profunde, care formează umanist şi eliberează spiritul. Sunt promovaţi adolescenţii, pleroma, dar atât cât ar avea vârsta şi disponibilitatea obedienţei. Seniorii acestei lumi trebuie să meargă obligatoriu spre soare -apune, să surâdă unui vis din tinereţe cu ventilatorul în gât, asistat de îngerul ATI. Dacă ameninţarea Covid este reală şi de lungă durată, omenirea nu va mai avea bătrâni sau bolnavi cronici. Fericită, fără întrebări, ezitări şi riduri, va zâmbi solar, neavând cum să îmbătrânească. E ştiut că melancolia, ezitarea, problematizarea şi idealismul reduc imunitatea şi predispun pentru ieşirea mai rapidă din timpul “roz” al tinereţii imune. E frumos, dar nu e uşor să fii seniorul cetãţii. Mai nou a devenit de nedorit. Înspăimântător e că, deşi se părea că vieţuim într-o lume liberă, liberală, liberalizată, ca individ, nu mai însemni nimic. Iliberalismul uită persoana, validând o idee, o clasă, o categorie. Omul-fanta, fără însuşiri, etern, fără defecte şi……. fără opinii. Decid să nu mă recunosc în portretul robot al unui învingător de acest tip….

3. Virusul există, dar nu avem curajul de a trăi într-o societate deschisă şi empatică. O idee, corectă sau nu,  o soluţie, nuanţată sau nu, curge din vârful ierarhiei ca o glazură, umplându-ne gurile ştirbe. Ne înghiţim odată cu ciudata glazură  anesteziantă şi cuvintele, şi spaimele, şi visele. Un spasm visceral trece fulgerat prin mintea (nu vă lăsaţi înşelaţi, ea trece şi prin trupul de celuloid) al puterii la auzul cuvintelor care sunt din altă schemă, din alt scenariu decât al intâilor ei nãscuti. Aş vrea să mă întrebe cineva ce cred despre, dacă am vise, dacă mă recunosc în viziunea sau menirea unei instituţii în care am fost tânară şi puternică, în care am dat tot ce am cules bun, frumos şi important în viaţă. Aş dori ca, atunci când şeriful se îndoieşte de calitatea muncii tale, sau te consideră nedemn, sau ineficient, sau inutil, incomodant sau neadaptabil în profesie, să îţi spună civilizat şi în urma unei evaluări statistice, oficiale (nu în urma unei discuţii la colţ de gard, sau material interesate cu cei de aceeaşi mamă) că nu mai eşti necesar, că ai devenit un marginal. Mai emoţionant : ” scuze, dar trebuie să mori, sau doar să treci un pic prin Infern, te descurci, tu,  cumva, în ruleta rusească. Priveşti fără lacrimi şi sentimentalisme, lucid : există şi momentul acesta. Şi ţipi în cuvinte, aruncate spre alte inimi, spre alţi ochi. Cuvintele…. “Pietre ale unui templu”, prin care se creează şi se prăbuşesc lumi…. Aş vrea să mi se spună, liberal: “ce soluţie aveţi dvoastră pentru asta?  O vom lua în seamă…..”. Nu aţi intra într-un asemenea scenariu al libertăţii şi al vieţii demne?  Eu aş încerca o adaptare. Doar să fiu întrebată şi scoasă din zona morţii obligatorii. Si să se respecte regulile jocului unei strategii cu adevărat liberale…..

4. Joucurile “Doamnei Roşii”, confuze şi legate în saci, valsează numărând doar voturile. Aruncăm totul în joc, pentru voturi. “Dau viaţa altora pentru  pentru promiscuitatea unui vot de părinte”. Numărul părinţilor şi al elevilor majori este oricum mai mare decât al profesorilor, aşa că doar primii contează. Sau contează mai bine…. Sau mai curând vocea lor. Oarbă, discriminatorie, orgolioasă şi lipsită deseori de luciditate. Ştiţi, stimaţi  părinţi, că nici copiii unora dintre dvoastră nu sunt total imuni? Că ar putea face parte din scenariul “celor trei cazuri ” mai curând decât credeţi? Nici politicul şi nici virusul nu iartă dacă eşti “categorie de risc”. Iată beneficiile discursului electoral. De aici, de pe plaiuri mai robuste, sau de aiurea, din paradigme mai sofisticate şi mai “programate”. Sau doar mai civilizate, din Nord sau mai din Sud.

Nu am auzit decât o singură dată cuvintele de “categorii de risc”. Atât pentru elevi, cât şi pentru profesori….. Într-un comunicat de presă al sindicatelor. Dar ecoul acestui glas s-a stins curând. Nu vă întrebaţi de ce?  Păcat…. Mare…… A!!!!!…. A mai existat unul, al unei doamne, care implora preşedinţia să îi lase nepotul acasă, în on-line, pentru că şi doamna şi nepotul se încadrau în categorii de risc. Apoi tăcere. În mass-media doar scenarii suave, ale unor voci impersonale, cereşti, cu atributul angelităţii. Scenarii obligatorii, imperturbabile, desigur… Cine nu……….

Dacă voi aveţi alte răspunsuri, aş fi fericită cu adevărat să le inventariem. În nebunia unei lumi, cine poate gândi şi rămâne lucid, chiar dacă moare, este LIBER…… Nu credeţi?  Eu ….Da.

Elena DRAGU

NOTA REDACŢIEI: Am decis să publicăm integral mesajul primit de la cititoarea Monitorului de Neamţ şi Roman. Putem fi de acord sau nu cu cele scrise, integral sau parţial, însă nu acest lucru este cel mai important. Noi considerăm că faptul cel mai important este să avem o dezbatere reală, sinceră pe marginea acestui subiect extrem de actual: cum şi de ce ne schimbă vieţile pandemia de COVID-19? Şi mai ales ce suntem dispuşi să facem pentru ca, la final, noi să ieşim invingători nu virusul sau cei care şi-ar dori să profite de pe urma lui.