Prima pagină
Școli nemțene din rural, decorate prin decret prezidențial de Ziua Mondială a Educației

■ președintele României, Klaus Iohannis, a decorat, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, 101 școli ■ ceremonia se va desfășura la Palatul Controceni marți, 8 octombrie ■ din județul Neamț, au primit înalta disticție Colegiul Național „Roman-Vodă” și școlile gimnaziale din comunle Tămășeni și Tașca ■
Marți, 8 octombrie 2024, la Palatul Cotroceni sunt invitați reprezentanții a 101 școli și licee, care au fost decorate prin decretul prezindențial, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I în data de 4 octombrie 2024. Recunoașterea meritelor acestor școli a fost făcută cu prilejul marcării Zilei Mondiale a Educației, care se sărbătorește în fiecare an, în data de 5 octombrie.
Potrivit Legii 220 din 2004 cele patru grade în care se acordă Ordinul sunt, în ordine descrescătoare, Mare Ofițer, Ofițer, Comandor și Cavaler. Printre cele 101 școli care vor primi acest ordin se află și unități școlare din județul Neamț, respectiv Colegiul Național „Roman-Vodă” și școlile gimnaziale din Tămășeni și Tașca.
Profesoara Maria Andrici, directorul Școlii Gimnaziale Tămășeni, a declarat pentru „Monitorul” că va reprezenta școala la ceremonia de la Palatul Cotroceni, împreună cu învățătoarea Cristina Antochi și președinta Consiliului Elevilor, Alexia Andrușcă, din clasa a VIII-a. „Evidențierea școlii noastre pentru a primi din partea instituției prezindențiale o asemenea onorantă distincție a fost făcută la propunerea conducerii Inspectoratului Școlar.
La bază au fost criterii de performanță. La sfârșitul lunii august ni s-a solicitat să completăm un chestionar în care a fost nevoie să bifăm mai multe rezultate obținute la Evaluarea Națională, la accesarea de proiecte educaționale școlare, la accesarea de fonduri pentru modernizarea școlii, atât din bugetul național cât și din cel local.
S-a ținut apoi cont de gradul de participare al școlii la olimpiadele școlare, de modul în care am reușit să accesăm sponsorizări din partea unor parteneri educaționali. De altfel rezultatele școlii noastre au fost evidențiate și la Gala directorilor, organizată de ONG-ul Valori în educație, unde am ajuns până în faza zonală, ceea ce a însemnat foarte mult pentru noi”, a declarat Maria Andrici.
Ana Socea, inspector școlar general adjunct, a confirmat participarea la Cotroceni a conducerii celor trei unități școlare, subliniind că este foarte important pentru învățământul nemțean faptul că anul acesta s-a pus accent și pe evidențierea eforturilor unităților din mediul rural de a se ridica la standardele cerute de un învățământ performant.
În școlile rurale, eforturile colectivelor didactice și de elevi sunt mai mari, comparativ cu cel din școlile de top. De menționat și faptul că printre unitățile care au primit această onorantă distincție prezidențială se numără și liceul în care a predat fizică Klaus Ionannis, respectiv Colegiului Național „Samuel von Brukental” din Sibiu.
Concluzionând, în Neamț au primit Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Comandor Școala Tămășeni și Colegiul Național Roman-Vodă. Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler a fost conferit Școlii Vasile Mitru din comuna Tașca. Delegația Colegiului Roman care va pleca la Cotroceni este formată din directorii Roxana Iorga și Cătălin Macovei, plus elevul Ingrit Radu, membru în CA-ul de liceul romașcan.

-
Actualitate2 săptămâni,
Iarna din aprilie. Ce spune prognoza meteo pentru următoarele zile
-
Actualitate2 săptămâni,
Premieră la Piatra-Neamț: Târg de Florii
-
Actualitateo săptămână,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Actualitateo săptămână,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Prima pagină2 săptămâni,
Greu, tare greu și cu ilfovenii de la Afumați. Ceahlăul a învins cu 2-1 FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Prima pagină2 săptămâni,
Agenția Anti-Doping, ce a „căutat” la CSM Ceahlăul. Clubul este singurul din provincie care a solicitat o astfel de întâlnire FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
Surpriză maximă! La doar 13 ani, prins de polițiști într-o ipostază total nedorită