Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

SCOALA DIN MUNTI

Știre publicată în urmă cu

în data de

Clopotelul începutului de an scolar a sunat ieri, 15 septembrie 2006, si pentru cei cinci scolari „agatati“ între stîncile Bicazului Chei, la Bîrnad, un catun situat la circa 1.100 de metri altitudine, dupa cum ne-a spus un satean. De data aceasta, însa, ei au pasit într-o scoala noua, realizata cu o finantare de la Banca Mondiala, mult mai dotata pentru ceea ce presupune învatatura. Doua sali de clasa, cu geamuri termopan, centrala termica, banci noi, un calculator si chiar un televizor formeaza zestrea noii scoli. „Meritau si copiii nostri conditii mai bune pentru ca, pîna în acest an, s-a învatat într-o scoala improvizata, care a fost, cîndva, casa unui gospodar al locului“, a spus învatatoarea Mariana Tepes-Onea. Clasa tinerei si inimoasei dascalite de la Bîrnad este compusa din 5 elevi – doi în clasa a II-a, doi în clasa a III-a si unul în clasa a IV-a. Ieri, copiii au pasit în noua lor „casa“ de învatatura cu multa smerenie. Si-au ocupat cuminti locul în banci, privind cu respect spre învatatoare, dar mai cu seama spre noi, gazetarii, intrusii de o zi. Imaginea era parca din alta lume. Prea multa liniste. „Sînt emotionati. Si cred ca au doua motive. O data pentru ca au pasit într-un lacas nou, si apoi pentru ca nu prea sînt învatati sa aiba oaspeti“, a explicat învatatoarea. În Bîrnad, viata nu este deloc usoara. Catunul este format din 30 de familii care au decis, în timp, sa vietuiasca în locul în care s-au nascut. La 30 de familii cu oameni, în general, trecuti de prima tineretie, cîti copii sa se mai nasca? Asa se explica de ce scoala are doar o singura clasa simultana, condusa de catre un singur dascal care, zi de zi, urca stîncile pentru a se ocupa de instructia celor mici. „Vin zilnic la scoala dupa ce fac un drum anevoios printre stînci, cale de 4 kilometri. Plec din Bicaz Chei, la 6 dimineata, si ajung la 8 sau 9, în functie de vreme. Aici ma asteapta copiii care sînt programati în functie de anul de studiu si fac lectii cu ei pîna la ora 14. Apoi, o iau din nou spre casa pe acelasi drum. Mai greu este iarna, cînd zapada e mare. Dar nu ma dau batuta, pentru ca îmi place ceea ce fac“, a marturisit dascalita. Am aflat de la ea ca dragostea de scoala a mostenit-o de la mama sa care, la rîndu-i, a fost mai multi ani învatatoare la Bîrnad. „Am opt ani de cînd sînt învatatoare la aceasta scoala. Am mostenit-o pe mama. La început, am fost suplinitoare, apoi m-am calificat si acum ma pregatesc pentru gradul II“, a adaugat învatatoarea Mariana Tepes Onea, care are 28 de ani. Copiii satului nu fac probleme dascalitei. Din spusele acesteia, am aflat ca micutii sînt sanatosi, isteti si nu fac nazdravanii mai mult decît altii. Cît priveste relatiile cu parintii, acestea sînt bune: „M-au ajutat de fiecare data cînd le-am cerut sprijinul. Asa cum a putut fiecare, cu bani pentru dotarea scolii sau prin munca. Acum, avem o scoala noua, dar tot mai trebuie facut cîte ceva. Sînt sigura ca o sa fie alaturi de mine“.

„Este greu, dar ce sa facem, aici ne-am nascut, aici am trait si aici o sa murim“

Învatatoarea avea dreptate. Scoala este noua, dar mai sînt unele de facut. De pus parchetul, de bransat la energia electrica si de executat racordul la apa. Treaba de specialisti, dar nu strica si un ajutor din partea gospodarilor din sat. De altfel, si ieri, cu prilejul deschiderii anului scolar, parintii au dat o fuga pe la scoala. Macar sa vada care-i treaba. N-au zabovit, însa, prea mult, pentru ca nu le-a permis timpul, numai bun pentru cosit iarba, ori otava. „Trebuie sa mergem la treaba acum, cît ne permite timpul. Avem de strîns fîn si otava pentru vite. Aici, din asta traim“, zicea Gavril Radu, de la care aveam sa aflam ca are patru fete, si toate la scoala. „Trei la Bicaz-Chei si una aici acasa, la Bîrnad. Mai greu este pentru cele care învata jos, în sat, pentru ca fac zilnic naveta, coborînd si urcînd muntele. Acum merge, dar iarna, cînd omatu-i mare, mergem noi, parintii, sa rupem nametii“. Drumul despre care ne-a spus omul, dar si învatatoarea din Bîrnad, nu-i altceva decît o scurtatura, de vreo 4 kilometri printre stînci si brazi. „Loc salbatic, da’ pîna acum n-au fost cazuri de atac al salbaticiunilor“. Nu-i rau, dar cine stie? ne întrebam în gînd. Oricum… Pentru a purcede la Bîrnad nu ne-a fost nici noua prea usor, desi am luat-o pe cale batuta, adica pe drum de caruta, ca de masina nu poate fi, oficial, vorba, decît daca ai curaj si o doza de nebunie. Iar acum, dupa ce ne-am întors, se poate spune ca am avut doza… „O buna bucata din drumul pe care l-ati facut cu masina este amenajat si de noi, ca sa putem merge cu ARO, ca numai masina asta se preteaza la astfel de drum“, ne-a spus Ion Lungu, un muntean aflat de cu dimineata la coasa. „Este greu, dar ce sa facem, aici ne-am nascut, aici am trait si aici o sa murim“, a apasat omul vorba printre batai de coasa. Revenind la scoala, ca asta ne-a fost tinta, noul lacas este situat în centrul catunului, în vecinatatea bisericii si a singurei „privatizari“ a locului. „Pai, aici este centrul, scoala, biserica si privatizarea unde ne întîlnim si mai povestim duminica, ori la sarbatori“, a zis cosasul cu pricina. Bine gîndit, ca vorba e ca la copilasi mai trebuie si cîte o bomboana sau un biscuit. „Avem, în general, ceea ce ne trebuie. Pentru copii avem si bomboane, si biscuiti, si sucuri. Numai ca nu prea sînt bani pe-aici“, a declarat Rozalia Pop-Tifrea, vînzatoarea de la „privatizare“. În schimb, functioneaza si la Bîrnad condicuta cu datornici. „Ce sa-i faci, pîna face omul rost de bani. Nu ne este frica, ne cunoastem cu totii“. La scoala, copiii au luat prima pauza. Alearga prin curte, cu o oarecare dragalasenie ca, vorba ‘ceea, majoritatea sînt baieti. Adica, trei baieti si doua fete, iar cele doua codane trebuie ocrotite. „Sînt cuminti. Si cum ar fi altfel, cînd majoritatea dintre ei sînt rude, iar vacanta si-o petrec în sat, ajutîndu-i pe parinti la treaba. Asa ca sînt învatati cu greutatile“, ne-a lamurit învatatoarea. Ne-am interesat daca din acest catun, altminteri, un adevarat colt de rai care ti se deschide în fata ochilor dupa ce strabati un drum de iad, ne-am interesat, spuneam, daca din sat s-au ridicat niscai personalitati marcante. „Nu. Pentru ca elevii nostri nu depasesc studiul liceal, ori o pregatire profesionala“, ne-a spus unul dintre sateni, care a tinut sa adauge ca „metahna“ cu plecatul în strainatate la munca bîntuie si prin Bîrnad de cîtiva ani. „Avem si noi tineri plecati în strainatate sa faca bani. Apoi, astia nu se mai întorc aici, cîta-i lumea. O fi bine, o fi rau, cine stie, problema-i cu scoala. Deocamdata, pentru cel putin patru ani, nu se pune problema ca sînt copii de-o clasa. Eu ma rog la Dumnezeu ca scoala sa ramîna. Ar fi pacat sa ramîna copiii fara carte“, a afirmat învatatoarea. Mai schimbam o vorba, doua, si, regretînd plecarea din motive de sfatosenie, o pornim spre casa. Nu fara emotie, ca mai aveam de trecut si la întoarcere printre stîncile prapastioase ce strajuiesc cei opt kilometri de drum.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending