Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Schita de stagiune

Știre publicată în urmă cu

în data de

Reporter: Stimate domnule director, iata-va, în sfîrsit, în fata primului act al mandatului dumneavoastra de conducator al institutiei teatrale pietrene. Observ ca nu ati schimbat biroul sau mobila, conform unui obicei ostentativ al proaspetilor înscaunati. Duminica seara, deschiderea stagiunii teatrale 2006-2007 a fost marcata de reprezentatia spectacolului „Shakespeare reîncarcat“, conceput de regizorul Stefan Iordanescu, în stagiunea trecuta. Între timp, banuiesc ca lucrati. Sînt schimbari, la aceasta ora, în abordarea strategiei teatrale? Liviu Timus: Niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din tîrg. Schimbarile nu sînt foarte mari. Am vrut sa deschidem stagiunea cu un spectacol realizat de Alexandru Dabija. Dînsul a fost aici, a vazut cum stau lucrurile si ne-a recomandat sa completam trupa prin ocuparea celor cinci posturi de actori pe care le avem disponibile. Ar fi bine sa împrospatam trupa, cu atît mai mult cu cît ea nu este suficienta pentru proiectul dumnealui. Am ajuns la concluzia ca este mai bine sa împingem acest proiect undeva mai încolo, spre primavara, cînd vom avea timp sa facem un spectacol eveniment care sa reprezinte teatrul. Timpul ramas pîna la Festival este mult prea scurt. Rep.: Ce a propus Alexandru Dabija? L.T.: Initial, el a vrut sa monteze un Eugen Ionesco sau un sirag de momente cu tot ce au mai reprezentativ actorii de aici. Sa le construiasca, altfel spus, de-a lungul unui scenariu inedit, un fel de caleidoscop interpretativ. Dupa mai multe discutii, am ajuns la concluzia ca ambele proiecte trebuie sa cedeze locul unuia adevarat, de mare amploare si s-a gîndit la unul pe care l-a numit, în mare si, bineînteles, provizoriu, «Basme populare romanesti». Va fi un spectacol de mare anvergura si cu mare rasunet, cladit pe un scenariu ce-i apartine regizorului. E foarte bine, zicem noi, pentru ca spectacolul e pentru toate vîrstele si va prinde, cu siguranta, la public. Apoi, se stie, Alexandru Dabija se pricepe foarte bine la genul asta de spectacole. Amintiti-va «Jucaria de vorbe», de pilda, cu numai trei personaje. Ei, bine, aici este altceva. Rep.: Ce ne mai rezerva aceasta stagiune? L.T.: Se repeta, si o sa avem premiera pîna în Festival, spectacolul «Fata în fata» de Francis Jofeaux, în regia lui Sorin Missir Iantu, de la Cluj. Dupa Festival, sîntem în tratative cu Paul Bargetto, un regizor din Statele Unite ale Americii, care mi-a fost recomandat si de Alexandru Dabija si de doamna Beatrice Rancea, fosta Bleont, care e directoare la Constanta si o foarte buna regizoare. De altfel, va monta si ea la Piatra Neamt. Cu Paul Bargetto, initial, am discutat despre un Shakespeare, dar o sa-mi trimita si alte propuneri. Beatrice Rancea ne-a propus un «Peer Gynt» în maniera dumneaei. Rep.: Dupa ce s-a jucat în maniera Catalinei Buzoianu în 1972. Si a ramas un spectacol de referinta. L.T.: Asa este. Va fi interesant. Am vorbit si cu Geanina Carbunariu, pietreanca de-a noastra, care are o propunere concreta. De asemenea, îl avem în vedere si pe Felix Alexa. Rep.: Stiu ca aveti si o noutate de ultima ora. L.T.: Da, de astazi, Sorin Militaru este angajat ca regizor permanent al teatrului nostru. Este un regizor în mare voga, reprezentant al noului val, care va monta de prin februarie, cînd se va întoarce de la Budapesta, unde lucreaza un spectacol. Rep.: Se observa ca aveti o mare deschidere catre regizorii tineri si în voga. L.T.: Sînt prieten cu ei, îi cunosc… În cei zece ani de vietuire în Bucuresti, am avut timp sa cultiv aceste relatii si, uneori, prietenii. Multi s-au bucurat ca am ajuns aici, sînt alaturi de mine si, foarte important, si ei vor ca acest teatru sa ajunga din nou la renumele pe care l-a avut foarte multa vreme. Rep.: Cu atît mai mult cu cît – v-o spun cu multa sinceritate – mi-e dor sa mai aud o nominalizare a Teatrului Tineretului la decernarea anuala a Premiilor UNITER. L.T.: Si mie mi-e dor. De multa vreme nu s-a mai întîmplat nimic. Rep.: Puteti face sa se întîmple. Noi va sîntem alaturi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending