Actualitate
Şapte incendii de la coşurile de fum
■ cel mai puternic a avut loc în zorii zilei de vineri, la Dobreni ■ intervenţia a durat două ore şi jumătate ■ pompierii vin din nou cu sfaturi utile ■ în alte două cazuri, focul a plecat de la un scurtcircuit ■
Incendiile de la coşurile de fum fac ravagii şi în primele două zile din luna lui Mărţişor au avut loc nu mai puţin de 7 evenimente de acest fel. Cel mai puternic a avut loc ieri, 2 martie, în jurul orei 7.45 la un imobil din localitatea Dobreni. Militarii din cadrul ISU Neamţ au fost anunţaţi prin apel la numărul unic de urgenţă 112. Au plecat a locul indicat de apelant pompierii pietreni cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, fiind sprijiniţi de 6 voluntari din cadrul SVSU Dobreni. La faţa locului s-a stabilit că incendiul se manifesta la mansarda casei, iar flăcările puternice au fost stinse în circa două ore şi jumătate. Focul a făcut scrum acoperişul din lemn cu învelitoare din carton bituminat pe o suprafaţă de circa 170 mp, o cameră de locuit din mansardă, patru camere de depozitare din podul construcţiei, tîmplărie din lemn, mobilier textile, dar a ars şi instalaţia electrică, vreo 60 de mp lambriu din lemn şi materialele de construcţii depozitate în pod. Din fericire, nu au fost victime. Cel mai probabil, evenimentul a fost provocat de de coşul de avecuare a fumului care era deteriorat. Un alt eveniment a avut loc pe 1 martie, la ora 10.41, la un imobil din localitatea Ghindăoani, unde a ars circa un mp planşeu din lemn, cel mai probabil şi aici cauza fiind efectul termic de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. În aceeaşi zi, la ora 17.27 pompierii militari au fost solicitaţi la un incendiu la indigo la o casă din Tarcău, fiind sprijiniţi de voluntarii din comună, iar alarma s-a dat din nou la ora 18.44 pentru foc la coşul de fum al unei locuinţe din Brusturi. În jurul orei 21, un incendiu tot de la coşul defum a avut loc la Dulceşti. O altă alarmă venită aproape simultan anunţa foc la coşul de fum înalt de circa 7 metri la o casă din Topoliceni, Poiana Teiului, iar în jurul orei 1, în noaptea de 1/2 martie o intervenţie de acelaşi fel a avut loc la Munteni, comuna Văleni. Avînd în vedere perioada de ger, cînd sobele aproape că nu fac faţă, pompierii reiau unele recomandări utile: coşurile de fum trebuie verificate obligatoriu, curaţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de cîte ori este nevoie. Coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m. În podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului. Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm. În spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile. La trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor. Coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţare. Coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scînteilor. Se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
