Actualitate
Săptămâna Protecției Civile în Neamț: exerciții cu sirene, evacuări și activități pentru populație
Săptămâna Protecției Civile, marcată prin exerciții și activități preventive în Neamț. România marchează în acest an 93 de ani de Protecție Civilă, iar în perioada 26 februarie – 4 martie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului Neamț organizează o serie de activități dedicate educației preventive și pregătirii populației pentru situații de urgență.
Evenimentele au scopul de a reaminti măsurile și regulile de comportare specifice diferitelor tipuri de situații de urgență, dar și de a exersa, alături de pompieri, reacția corectă în situații limită.
Activități de informare în centre comerciale
În data de 28 februarie 2026, între orele 13:00 – 19:00, vor fi organizate activități de informare preventivă în:
-
Shopping City Piatra-Neamț
-
Roman Value Center
-
Kaufland Târgu-Neamț
În cadrul acestor activități vor fi prezentate:
-
măsuri de comportare în cazul producerii unei situații de urgență,
-
demonstrații privind acordarea primului ajutor medical,
-
oferta educațională a instituțiilor care pregătesc personal pentru nevoile IGSU.
Zilele Porților Deschise și activități în lăcașurile de cult
În perioada 28 februarie – 4 martie 2026 vor fi organizate „Zilele Porților Deschise” în toate subunitățile ISU Neamț. Publicul va putea vedea tehnica de intervenție în caz de dezastre și modul de utilizare a acesteia.
La 1 martie 2026 se vor desfășura activități în cadrul „Zilei Informării Preventive” în lăcașurile de cult.
Pe 2 martie 2026 va avea loc convocarea semestrială de pregătire cu șefii serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
„Miercurea Sirenelor” – verificarea celor 248 de mijloace de alarmare
Pe 4 martie 2026, la ora 09:45, se va desfășura exercițiul „Miercurea Sirenelor”, fiind verificat modul de funcționare al celor 248 de mijloace de alarmare publică din județ.
Autoritățile anunță că există posibilitatea creării unui disconfort sonor în spațiul public, însă cetățenii nu trebuie să intre în panică, fiind vorba despre un exercițiu.
Durata semnalelor de alarmare este următoarea:
-
alarmă aeriană – 15 sunete a 4 secunde, cu pauză de 4 secunde
-
alarmă la dezastre – 5 sunete a 16 secunde, cu pauză de 10 secunde
-
prealarmă aeriană – 3 sunete a 32 de secunde, cu pauză de 12 secunde
-
încetarea alarmei – sunet continuu de 2 minute
Exercițiu de evacuare în toate școlile din județ
Tot în 4 martie 2026, la ora 09:45, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, va fi organizat un exercițiu de evacuare în caz de cutremur, în cadrul campaniei naționale „Nu tremur la cutremur”.
Exercițiul are ca temă activitatea personalului didactic și a elevilor pe timpul și imediat după producerea unui cutremur și urmărește:
-
anunțarea situației de urgență la ora 09:50
-
adoptarea comportamentului adecvat în caz de cutremur
-
adăpostirea sub bancă, masă sau lângă un perete interior
-
evacuarea în siguranță
-
efectuarea prezenței la locul stabilit
Invitație pentru populație
Salvatorii nemțeni invită cetățenii să participe la activitățile organizate pentru a afla informații despre:
-
ce înseamnă protecția civilă
-
cum trebuie să ne comportăm în timpul și după un cutremur
-
ce trebuie făcut când sună sirena
-
cum putem acorda primul ajutor
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitateo săptămână,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
