Sandvișul electoral

În sfârşit, am primit dezlegare de la Guvernul Ciolacu să ţinem alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare aşa cum scrie la Constituţie. Făcând analogie, dacă la 9 iunie 2024 am avut „alegeri comasate”, între 24 noiembrie şi 8 decembrie vom avea „alegeri intercalate”. Alegerile intercalate sunt un fel de sandviș englezesc, în care cele două chifle sunt alegerile prezidenţiale şi umplutura dintre ele o reprezintă alegerile parlamentare.

Mănânci ce-ţi convine. Turul 1 la prezidenţiale este proiectat pentru 24 noiembrie, iar turul 2 pe 8 decembrie. În ziua de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, vom merge la paradă, înainte sau după votul pentru Parlament. Dacă asistăm și la paradă, vom avea şansa să vedem acolo toată floarea prezidenţiabililor, gătită şi înzorzonată pentru a o trece în revistă înainte de votul din turul 2.

Dintre aceştia se va remarca George Simion, care va veni înfăşurat în Drapelul României, acesta fiind inclus în garderoba sa de ceva vreme. Mă mir că până acum, Simion nu şi-a înregistrat Drapelul României la OSIM, ca pelerină pe persoană fizică. Lista posibililor şi probabililor candidaţi la preşedinţia României este destul de lungă, ne ia ceva timp s-o parcurgem, dar şi să ne mirăm ce dracu i-a apucat.

Dintre aceştia, unii şi-au anunţat participarea direct, alţii pe surse, iar unii aşteaptă să fie rugaţi de către rude, prieteni, sau de către membrii partidelor de buzunar din care fac parte. Am spus că lista va fi lungă şi nu va trebui să ne mirăm ca proştii, dacă ne vor sări în ochi nume ca Marcel Ciolacu, Niculae Ciucă, Mircea Geoană, George Simion, Diana Șoșoacă, Elena Lasconi, Ludovic Orban, Ana Birchall, Cosmin Gușă, dar și alţii care se vor înghesui pe listă la închiderea ediţiei.

De data aceasta, alesul nu va rezulta ca la locale, într-un singur tur. Musai va trebui să participăm şi la un al doilea tur. La bursa pariurilor, care nu se lasă influenţată de sondajele de opinie, în turul doi se va paria pe Mircea Geoană, nici nu contează cu cine se va confrunta. Geoană are două handicapuri.

Unul i se trage de la eticheta de „Prostănac”, pe care i-a lipit-o Ion Iliescu în 2009 şi al doilea i se trage de la o zăludă, care s-a băgat în seamă, acuzându-l pe acesta ca și-a plagiat teza de doctorat, deşi tipa nu-i citise decât coperţile. În fond, dintre toţi candidaţii la preşedinţia României, Mircea Geoană este singurul care „calcă a popă”.

Ciolacu dixit : „Este vremea independenţilor!”

Marcel Ciolacu, mai mult ca sigur, nu va candida pentru Cotroceni, deoarece ne-a şi avertizat public că „e vremea independenţilor”, obligându-ne astfel să ne gândim la Geoană. Din toate semnalele de până acum se poate deduce că lui Marcel Ciolacu îi este drag Palatul Cotroceni, dar mult mai drag îi este Palatul Victoriei.

Ciolacu ştie foarte bine un lucru, pe care îl știe şi baba Rada, că dacă va candida, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale, acesta va zbura din vârful PSD. A nu candida este soluția sigură de supraviețuire a sa ca politician. Nu întâmplător se spune că există o grupare în PSD care vrea să scape de Ciolacu, doar astfel se poate justifica presiunea care se face asupra acestuia de a candida.

Înainte de a prezenta sandvişul electoral, Ciolacu şi Ciucă au hotărât cum să-l împartă frăţeşte după alegeri, conform algoritmului „Ciucă preşedinte şi Ciolacu premier”. În această perspectivă, Ciolacu nu-şi poate permite să candideze, pentru a ieşi pe locul doi, evitând astfel riscul cu soluţia „e vremea independenţilor”.

În PSD există softul unei aplicații cu „debarcarea preşedinţilor”, cum au fost cazurile cu debarcarea lui Năstase, lui Geoană, lui Ponta, lui Dragnea şi lui Dăncilă. Maşinăria PSD are de multă vreme acest soft pregătit pentru „noaptea cuţitelor lungi”. În mod cert, în PSD se pregăteşte debarcarea lui Ciolacu prin împingerea lui din spate în arena luptei pentru prezidenţiale, mai ales că răbdarea găştilor nu este reglată să reziste mai mult de patru ani.

Interesant de remarcat este faptul că mirajul scaunului de la Cotroceni nu este pentru Ciolacu la fel de seducător, cum a fost pentru Năstase, Geoană, Ponta, Dragnea sau Dăncilă. Marcel Ciolacu se fereşte ca dracul de tămâie să candideze pentru Cotroceni, încercând să inducă în PSD ideea susţinerii unui candidat independent.

Deoarece sondajele arată că Niculae Ciucă nu se califică pentru turul 2, mai mult ca sigur că strategia antirisc a lui Ciolacu să-l fi molipsit şi pe Ciucă. Oricât ne-am strădui să ne închipuim că PSD îl ocoleşte pe Geoană, portretul robot al „independentului” duce direct la acesta.

Pesediștii, care se mai ţin de nas când se discută despre Geoană, ar fi bine să-şi elibereze nările, pentru a constata că duhoarea vine dinspre liota celorlalți prezidenţiabili, care se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. Să nu luăm în serios o dispută dintre Ciolacu şi Ciucă în turul doi, pentru că la cea mai sumară examinare, Ciolacu iese cu diagnosticul de sinucigaş.

Pentru PSD şi Marcel Ciolacu guvernarea e temelia, preşedinţia e fudulia. Ecuaţia salvatoare şi de echilibru totodată, pentru România, ar fi Geoană preşedinte, Ciolacu premier şi Ciucă să rămână omul nr. 2 în stat, adică la şefia Senatului. Doar aşa poate fi realizată în România, stabilitatea atât de dorită de „partenerul strategic”.

Cu mult înainte de intrarea în scenă, actorii prezidenţiali încearcă să se remarce încă din culise, urmărind să aburească lentilele electoratului, pentru a fi văzuţi la apariţie în ipostazele cele mai favorabile intrării lor în turul doi. Au apărut deja protagoniştii unor astfel de încercări.

Dintre ei s-au remarcat Cosmin Gușă, George Simion, Elena Lasconi, Diana Șoșoacă. Restul protagoniştilor îşi repetă rolul încă în culise, precum studentul care învaţă un subiect la uşa sălii de examen, în speranţa că va cădea pe subiect şi va ieşi cu o notă de trecere.

„O scrisorică” care nu s-a pierdut încă

Precum găina babei, care a fost trimisă pe drumuri până o găsi mărgica, Cosmin Guşă, proaspăt suveranist, a tras o fugă până în America, de unde s-a întors cu o scrisorică adresată lui, sub semnătura fostului preşedinte al SUA, Donald Trump.

În scrisorică, Trump îi transmitea lui Gușă, ca de la suveranist la suveranist, încurajări şi succes în alegerile din România. Nu se ştie încă dacă Gușă, trecând pe la sediul de campanie a lui Trump, nu i-a lăsat şi el acestuia substanţiale urări de succes în alegerile din SUA.

Nu vreau să-şi închipuie cineva că pocnesc de invidie pe Gușă pentru misiva pe care Trump i-a trimis-o. Dar încerc să rămân lucid până la capăt, ajuns la o experienţă în care suflu şi în iaurt. Ştim cu toţii că Donald Trump este foarte ocupat, având de susţinut o campanie electorală care costă cu atât mai mult, cu cât Joe Biden nu s-ar da dus de la Casa Albă, decât cu picioarele înainte.

Pe impetuosul Trump nu-l poate opri decăt glonțul. Ştim că în SUA o campanie electorală costă cifre cu 8-9 zerouri, nu ca în România, unde te rezolvi cu nişte găleţi de plastic, sticle de ulei, pungi de zahăr sau orez. La o campanie a unui „baron” român, la cele de mai sus, se mai adaugă şi o bancnotă de o sută de lei, să fie așa, de sufletul bunichii.

La Trump, băieţii din staful lui de campanie nu pușcă dolarii, decât dacă sunt în teancuri de milioane. Donaţiile sunt carburantul maşinăriei americane de campanie. Scot băieţii din staf dolari şi din piatră seacă. Vând tot ce se poate, tricouri, fulare, șepcuțe, geci, brelocuri.

Vând şi scrisorele cu urări şi salutări, cu antet şi semnătură, pentru diverse ocazii, nunţi, botezuri, ieşiri la pensie, ba chiar şi urări de succes în alegeri, unde or fi ele. Pe lângă băieţii din staful de campanie a lui Trump, vânzătorii de indulgențe papale, din Evul Mediu, erau nişte mici copii.

Gușă a venit în ţară fluturând victorios scrisorica lui Trump, încă de pe scara avionului, cerând să i se facă pârtie spre Cotroceni, deoarece este singurul care are firman de la Înalta Poartă. Scrisorica a făcut şi turul televiziunilor, pentru ca extazul electoral să fie maxim.

Nu zic, dar spun, mai uşor cu fluturatul scrisoricii domnule Gușă, poate ți-o ia vântul şi o găseşte vreun cetăţean turmentat. Doamne fereşte s-o găsească vreun Agamiță Dandanache, că atunci „Pac, la Răsboiu!”.

George Simion nu mai vrea preşedinte, vrea să fie prim-ministru

S-a umplut ţara cu panourile electorale ale lui George Simion, care le bat la fund pe cele ale lui Nicolae Ciucă. Panourile lui Simion au nişte texte cu promisiuni de te lasă cu gura căscată şi, dacă nu te uiţi pe unde calci când le admiri, rişti să cazi în vreun canal fără capac.

Să trecem în revistă unele dintre textele cu promisiunile de campanie ale lui George Simion. Prima: 100.000 de locuințe, la suma de 35.000 euro fiecare. A doua: Anularea dobânzilor la credite. A treia: Micşorarea impozitelor pe salarii.A patra: Reducerea taxelor, ș.a.m.d.

Cu siguranţă că prin ţară există şi alte texte de acest calibru, rodul inepuizabilei inspiraţii a stafului său de campanie. Am ajuns la concluzia că nu textele în sine şochează. Am devenit imuni la populisme de multă vreme. Şochează în schimb prezența pe panou, lângă aceste texte, a prezidențiabilului George Simion.

Pentru că toate promisiunile sale nu sunt atribuţiile Preşedintelui, ci doar ale Guvernului. Iar Guvernul nu este în subordinea Preşedintelui, ci a Parlamentului. Mărturisesc că am avut o revelaţie. George Simion ne minte, nu candidează pentru funcţia de preşedinte, ci pentru cea de prim-ministru. Aici îşi intră în rol scrisorica lui Gușă de la Trump.

Cu scrisorica de la Trump, Cosmin Gușă va fi portdrapelul mişcării suveraniste din România, lăsându-i pe Simion şi Șoșoacă cu ochii în soare, fără obiectul muncii. În aceste circumstanţe, textele lui Simion devoalează existența tandemului Gușă preşedinte – Simion, premier. Doamne, ce tandem avem printre noi! Cum e turcu, și pistolul!