Contactează-ne

Actualitate

Sănătatea nu mai crede în promisiuni

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ „În cazul în care guvernanţii vor decide că Sănătatea şi Asistenţa Socială nu sunt importante nici măcar în vremuri pandemice (...), toţi membri noştri vor protesta în diferite forme, astfel încât să îşi facă auzite nevoile!“, a anunţat Federaţia Sanitas ■

Federaţia Sanitas a pichetat la sfîrşitul săptămînii trecute sediul Guvernului şi a anunţat declanşarea unor acţiuni de protest la nivel naţional, dacă guvernanţii nu vor rezolva inechităţile în ceea ce priveşte aplicarea legii salarizării.

Cu excepţia medicilor şi asistenţilor, ale căror salarii au fost majorate în 2018 direct la nivelul grilelor aferente anului 2022, restul categoriilor de personal au fost discriminate, în cazul lor fiind stabilite creşteri etapizate anuale. Dar nici acestea nu au fost respectate, în 2021 lefurile fiind „îngheţate“.

Starea de nemulţumire din rîndul angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, afectaţi direct de pandemie, tinde să se acutizeze, în condiţiile în care guvernanţii nu dau semne că ar intenţiona să corecteze lucrurile.

„Federaţia Sanitas din România, singura organizaţie sindicală din sănătate care are capacitatea de a se organiza «peste noapte» pentru a dovedi că fiecare salariat din Sănătate şi Asistenţă Socială contează pentru ea, a fost la porţile Guvernului, pentru a atrage atenţia miniştrilor aflaţi în plină şedinţă de guvern că nu mai acceptăm nici un sacrificiu, al niciunui salariat pe care îl reprezentăm în anul care vine!

Personalul TESA, infirmierii, brancardierii, îngrijitorii, registratorii, etc au muncit în 2021 fără a beneficia de prevederile Legii 153/2017 în ceea ce priveşte creşterea salariilor de bază! Pentru fiecare dintre ei, astăzi (vineri, 17 decembrie – n.r.) am protestat într-un grup restrîns, cu speranţa că Guvernul va înţelege nedreptatea care li s-a făcut şi nu o va perpetua!

În cazul în care guvernanţii vor decide că Sănătatea şi Asistenţa Socială nu sunt importante pentru societatea românească nici măcar în vremuri pandemice, începînd de luni, 20 decembrie 2021, toţi membrii noştri vor protesta în diferite forme, astfel încît să îşi facă auzite nevoile! Din păcate, nu mai putem avea încredere în decidenţi şi nici nu mai putem aştepta docili «mila»! Nu cerem decît respectarea legislaţiei în vigoare!“, se arată într-un comunicat postat de Federaţia Sanitas pe 17 decembrie.

Cu o zi înainte, organizaţia menţionată luase din nou poziţie, anunţînd:

„Sanitas refuză pomana“: „În timp ce la uşă bate valul 5, Guvernul Ciucă a pregătit «cadoul» «pomana» de Crăciun pentru numai o parte dintre salariaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială, deja discriminaţi în anul 2021! Pentru ceilalţi, în speţă personalul TESA – Nimic! (…) şi toate acestea după un an în care „au fost săriţi» de la acordarea drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, un an în care au lucrat în condiţii de pandemie nemaiîntîlnite pînă acum!

Sanitas nu mai acceptă sacrificarea niciunui salariat, domnilor guvernanţi! I-aţi numit pe toţi «Eroi» iar pe cei care s-au îmbolnăvit la locul de muncă şi au pierdut lupta pentru viaţă din cauza lipsei voastre de viziune, decizii ferme şi coerenţă i-aţi transformat în Martiri! Le-aţi promis familiilor acestora pensii de urmaş şi nici măcar după aproape 2 ani nu aţi fost în stare să puneţi în aplicare această promisiune! I-aţi izolat la locul de muncă de Paşti şi v-aţi întrecut în a le promite unul/două stimulente de risc, dar nici pînă astăzi nu le-aţi plătit!

Le-aţi luat dreptul la concedii de odihnă şi le-aţi interzis chiar şi dreptul la demisie şi i-aţi obligat să muncească ore suplimentare fără număr, neplătite! I-aţi detaşat/delegat dintr-un loc de muncă în atul, care de care mai riscante, dar v-aţi codit să le acordaţi sporurile pentru condiţii deosebit de grave, calculîndu-le la minut timpul de lucru cu pacienţii infectaţi cu virusul ucigaş! şi lista umilinţelor ar putea să continue…

Sanitas nu mai acceptă sacrificarea niciunui salariat, domnilor guvernanţi! Vă solicităm creşterea salariilor de bază lanivelul anului 2022 pentru toţi salariaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială şi raportarea tuturor sporurilor la salariul aflat în plată, ca minimă dovadă de decenţă şi bună credinţă a Guvernului României faţă de cei care au dus greul pandemiei!“, se mai precizează în comunicatul Federaţiei Sanitas.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Incendiu catastrofal de la un scurtcircuit. Trei copii şi doi adulţi au fost salvaţi de un vecin

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ trei copii şi doi adulţi au fost salvaţi la timp din flăcări de către un vecin, incendiul avînd loc pe o stradă din Piatra Neamţ ■ două case au fost grav avariate, pagubele fiind foarte mari ■

Pe data de 23 septembrie 2022, în jurul orei 02.00, prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Terasei. La locul solicitării s-au deplasat cadrele ISU cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la acoperişul şi mansarda unei case, dar şi la acoperişul altei locuinţe din imediata vecinătate. Din interiorul casei au fost evacuate de către un vecin cinci persoane, doi adulţi şi trei copii.

Proprietara locuinţei, o femeie în vârstă de 33 de ani, a suferit un atac de panică şi uşoare intoxicaţii cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Neamţ. Cauza probabilă de producere a fost un scurtcircuit la autoturism“, a transmis ISU „Petrodava“ Neamţ.

Au ars acoperişul şi mansarda unei case pe o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, bunuri materiale aflate în camerele de la mansardă şi în una de la parter, documente, un autoturism şi 100 de metri pătraţi din acoperişul celeilalte locuinţe.

O altă misiune a pompierilor a avut loc cu o zi în urmă, pe 22 septembrie, ei fiind solicitaţi să intervină la descarcarea unei tinere şoferiţe care s-a urcat băută la volan şi a încercat să se sinucidă în timp ce conducea, provocând un accident în oraşul Târgu Neamţ.

Nedoritul incident s-a petrecut în jurul orei 10.30, pe strada Castanilor. Conducătoarea auto s-a izbit într-un gard, după care şi-a continuat deplasarea, pe o distanţă de 500 de metri, a distrus un branşament de gaz şi s-a „oprit“ în clădirea unui post de transformare electric.

Citește știrea

Actualitate

Cetăţean moldovean, prins că lucra ilegal la o firmă din Neamţ. A fost amendat şi returnat sub escortă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ o acţiune a poliţiştilor de la Serviciul Imigrări, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, a avut loc zilele trecute, fiind vizată prevenirea şi combaterii muncii nedeclarate şi şederii ilegale a străinilor

Poliţiştii de la Serviciul Imigrări Neamţ, în cooperare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, au depistat un bărbat, din Republica Moldova, care muncea fără forme legale la o firmă din judeţ. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare sub escortă.

A fost aplicată şi interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni. Acţiunea autorităţilor nemţene a avut loc pe data de 21 septembrie, fiind vizată prevenirea şi combaterii muncii nedeclarate şi şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că moldoveanul a intrat legal în România, în scop de vizită, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării, fiind amendat cu 800 de lei. O sancţiune a fost aplicată şi firmei unde lucra“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Pentru nerespectarea prevederilor OG 25 din 26 august 2014 (primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin cu şedere ilegală, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă), societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Verificări de acest fel au avut loc şi în urmăcu câteva luni, la firme din Neamţ. „În perioada 17 – 22 mai 2022, inspectori de muncă şi lucrători din cadrul Biroului de Imigrări Neamţ, au desfăşurat acţiuni de control la agenţi economici susceptibili de a folosi la muncă ilegal cetăţeni străini“, anunţa ITM Neamţ.

Au fost constatate 20 de neconformităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au mai fost aplicate 14 sancţiuni, şase amenzi de 17.500 lei fiind pentru că nu se respecta obligaţia de a ţine evidenţa orelor lucrate şi acordarea repaosului săptămânal de 48 de ore consecutive.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, anunţă că vor continua organizarea unor acţiuni privind combaterea şederii şi muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Citește știrea

Actualitate

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ: “Guvernul României, condus de liberalul Nicolae Ciucă, oferă ̆ ”

Știre publicată în urmă cu

în data de

George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ, anunţă că guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, oferă sprijin financiar pentru crescătorii de animale.

“ Această măsură vine în sprijinul direct al crescătorilor de animale şi încurajează creşterea producţiei de alimente de marcă românească.

Este o perioadă în care este important să protejăm producătorii din sectorul zootehnic şi să ne asigurăm că aceştia au pârghiile necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii.

️ Plafoanele alocate, de către Guvernul României, schemelor de sprijin în sectorul zootehnic sunt următoarele:

 

✔ 1.680.000 de euro, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

 

✔ 13.125.000 de euro, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

 

✔ 99.324.810 de euro, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

 

✔ 71.300.000 de euro, pentru speciile ovine/caprine;

 

✔ 54.000 euro de euro, pentru specia viermi de mătase.

 

Schemele de sprijin vor fi finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

ℹ Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans, începând cu data de 16 octombrie 2022, în cadrul schemelor de plăţi directe, cu încadrarea în procentul de maximum 70%, prevăzut de reglementările europene.

De pe 2 decembrie 2022, APIA va realiza plățile corespunzătoare diferenţei între plafonul alocat fiecărei plăţi şi sumele calculate şi acordate începând cu data de 16 octombrie 2022 ca plăţi în avans.

Plăţile se vor face în lei, la cel mai recent curs stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2022.

✌Partidul Naţional Liberal sprijină în mod direct sectorul zootehnic prin măsuri financiare concrete, care vor impacta pozitiv activitatea tuturor crescătorilor de animale din România”, este mesajul lui George Lazăr, preşedintele PNL Neamţ.

Citește știrea
Advertisement









Trending