Actualitate
Șahiștii romașcani din nou pe podium

■ 5 micuți practicanți ai sportului minții s-au întors de la un concurs de șah desfășurat pe malul Mări Negre, la Mamaia cu rezultate foarte bune ■ acestea demonstrează faptul că C.S.M. Roman reprezintă o forță la nivel de copii și junior în ceea ce privește ”sportul minții”
În perioada 1-7 septembrie, a avut loc la Mamaia Festivalul Internațional de Șah “Trofeul Centrocoop”, ajuns la ediția a XVII-a, omologat de Federația Internațională de Șah. Fiind unul dintre cele mai de tradiție turnee din România, C.S.M. Roman a fost prezent cu 5 sportivi, însoțiți de instructorul clubului, Ionuț Gânju.
În turneul Open, Teodor Mărtici a obținut locul 1 la categoria U14, cu remize de mare luptă împotriva a doi maeștri ai șahului.
Alexandru Stan Dante (10 ani) a ocupat locul II la categoria U14, iar Mateo Otic a obținut 2,5 puncte.
La turneul dedicat copiilor sub 10 ani, Ianis Vieriu a obținut locul 1 la categoria U8, iar Eduard Bejan la categoria U10.
Cu o zi înainte de deplasarea la Mamaia, sportivii noștri s-au antrenat într-o altă compețiție, în județul Bacău. E vorba despre concursul de șah rapid “Mens Sana in Corpore Sano”, organizat în comuna Poduri, județul Bacău.
În turneul omologat de federațiile de specialitate, Teodor Mărtici a obținut locul II la categoria U14, iar Alexandu Stan Dante locul I la categoria U10. Daniel Nicuță a obținut 3,5 puncte, Ștefan Bodea 2,5 puncte, iar Mateo Otic Mateo 2 puncte.
În turneul destinat copiilor sub 9 ani, Eric Bejan a obținut locul 1 (5 victorii din 5 partide), iar Ștefan Șulea a obținut locul 4 (4 victorii din 5 partide). Debutantul Alexandru Păltinuș a obținut 3 puncte din 5 partide.
Rezultatele demonstrează încă o dată că C.S.M. Roman reprezintă o forță la nivel de copii și juniori.

-
Actualitate2 săptămâni,
Vacanțe anulate și turiști îngroziți într-o destinație turistică preferată de români: invazie de șerpi acvatici
-
Actualitate2 săptămâni,
Cine este nemţeanul care a ajuns la vârful S.O.S. România?
-
Actualitate2 săptămâni,
„Cod roșu de incompetență” pe Autostrada Unirii A8: Șantiere abandonate, fonduri PNRR în pericol
-
Actualitate2 săptămâni,
În România, partidele „pro-europene” nu sunt altceva decât partide „anti-suveraniste”
-
Actualitate2 săptămâni,
Comunicat finalizare proiect
-
Actualitate2 săptămâni,
Controale la graniță: o țară din UE suspendă Spațiul Schengen în plină vară
-
Actualitate2 săptămâni,
Crezi că mănânci corect? Top 5 alimente care par sănătoase, dar ascund capcane periculoase
-
Actualitate2 săptămâni,
Crezi că dormi bine? 6 lucruri care îți ruinează somnul fără să-ți dai seama