Contactează-ne

Actualitate

Să nu faci infarct dacă te caută Interpolul prin sms sau mesaje virtuale!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Să nu faci infarct dacă te caută Interpolul prin sms sau mesaje virtuale!

Să nu faci infarct dacă te caută Interpolul prin sms sau mesaje virtuale! Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă să nu cădeți în plasa infractorilor on-line și să nu dați crezare tuturor mesajelor pe care le primiți ca fiind din partea unor instituții publice.

 

Se folosesc de imaginea Interpol sau a Poliției Române

 

Recomandarea este să analizați cu atenție conținutul mesajului, să verificați adresa reală a expeditorului și să evitați accesarea link-urilor sau atașamentelor suspecte. Marcați astfel de e-mail-uri ca SPAM. „Atacatorii folosesc frecvent identitatea vizuală a unor instituții precum Interpol, Europol, Poliția Română, ANAF sau chiar DNSC pentru a crea aparența de credibilitate în tentativele de fraudă online”, este mesajul transmis de cei de la Securitatea Cibernetică.

 

Victimele, intimidate prin folosirea de acuzații grave

 

Având un scenariu bine pus la punct, infractorii ajung să intimideze victimele prin acuzații grave (ex. pornografie juvenilă, pedofilie, exhibiționism, cyber-pornografie) și prin impunerea unui termen scurt de răspuns (48 de ore), pentru a induce presiune și panică.

Odată speriată, capacitatea de analiză a victimei scade, iar atacatorii încearcă să obțină date sensibile printr-un simplu „reply” la mesajul inițial.

 

Ce e de făcut dacă ați oferit deja datele personale

 

Dacă ați oferit date personale, de autentificare sau financiare, contactați de urgență banca pentru blocarea cardului, Poliția pentru deschiderea unei investigații și DNSC (prin numărul 1911 sau pe pnrisc.dnsc.ro) pentru a informa și alți utilizatori despre tipul acesta de atac.

(foto generic)

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending