Să fim mândri. Avem un preşedinte ca Nicușor Dan, subiect inepuizabil de bășcălii

Caracterizat pe scurtătură, fără ură şi părtinire, Nicușor Daniel Dan nu are nici prestanța şi nici prestaţia care să-l compatibilizeze cu funcţia de preşedinte al României. Nimic din trecutul său nu îi justifică traiectoria balistică din scaunul de primar al Bucureştiului în scaunul Cotroceniului, chiar dacă acesta făcuse armata la artilerie. Armată pe care, el însuşi declara, nu ştie dacă a terminat-o cu grad de caporal sau de sergent.

Episodul cu armata ne explică şi comportamentul său chiar din prima zi la Palatul Cotroceni, când a trecut în revistă Garda de onoare. Acestuia i s-a schiţat care îi va fi traseul prin fața gărzii. A uitat însă că la această ceremonie Garda bate pas de defilare prin fața sa, nu el trebuie să bată pas de defilare prin fața gărzii. Complexul pifanului, care trece prin fața steagului unităţii militare, a fost mai puternic decât postura de preşedinte.

Acest complex l-a dominat şi la prima sa conferinţă de presă de la Cotroceni, din ziua de miercuri 4 iunie, când şi-a exprimat „tracul prezidenţial” prin lungi tăceri, însoţite de gesturi cabalistice, rămase până astăzi la faza de enigme ale modului său de exprimare.

În scurta sa prestaţie prezidenţială, de circa trei săptămâni, Nicușor Daniel Dan a avut comportamente enigmatice, care l-au etichetat a fi deja cel mai impredictibil preşedinte din câţi a avut România până acum. Nici astăzi, când scriu acest articol, nu înţelege nimeni de ce Nicușor Daniel Dan nu a desemnat un premier, care să fie lăsat să se ocupe de formarea guvernului, de realizarea programului de guvernare şi de negocierile pentru stabilirea unei majorităţi parlamentare de susţinere.

Când preşedintele Nicușor Dan a fost întrebat de ce tergiversează îndeplinirea acestei obligaţii constituţionale, acesta s-a limitat în a afişa obişnuitul său zâmbet infantil.

La ceremonia jurământului de investire din Parlament, Nicușor Dan a făcut o promisiune, singura demnă de luat în serios, aceea că va fi preşedintele tuturor românilor, al celor care l-au votat şi al celor care nu l-au votat.

Era de aşteptat ca preşedintele autodeclarat al tuturor românilor să invite la consultările de la Cotroceni toate partidele parlamentare, nu doar pe cele care i-au susţinut candidatura, pe care le-a gratulat cu titulatura aiuritoare de „partide pro-europene”.

Era un semn de normalitate dacă Nicușor Dan, imediat după desemnarea premierului, stabilea principalele jaloane pentru proiectul de ţară intitulat „Marea Împăcare”, cu care să arunce punți peste falia dintre cele două Românii, fără de care, atât mandatul său, cât şi cel al viitorului guvern sunt sortite eșecului.

O mare enigmă este aceea că toate proiectele de viitor ale României, atât de necesare, sunt blocate de ambiţia inexplicabilă a preşedintelui, aceea de a nu desemna un premier, înainte de a găsi formula matematică de rezolvare a „deficitului bugetar”.

Această ambiţie nicușoristă nu are decât efectul unei noi anulări a alegerilor, anularea rezultatelor alegerilor parlamentare din 2024. Rezultatul acelor alegeri nu constituie pentru Nicușor Dan vreo obligaţie constituţională, cum a fost pentru preşedinţii anteriori.

Una din principalele atribuţii ale preşedintelui României vizează politica externă. În extrem de scurtul său mandat, de doar trei săptămâni, Nicușor Dan nu a făcut ceva notabil decât în afară de trei deplasări externe, toate în folosul lui Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, nu în folosul românilor din Ucraina, de care se pare că Nicușor nu are habar. La toate aceste deplasări, Nicușor Dan a angajat România să sprijine efectiv Ucraina, pentru ca aceasta să poată negocia „de pe poziţii de forţă” pacea cu Rusia.

Pe lângă admiraţia nedisimulată a Maiei Sandu, președinta Republicii Moldova, față de Zelenski, se adaugă acum şi admiraţia lui Nicușor Dan, singura raţiune a prezenței acestuia la Cotroceni, până acum.

Trilaterala Zelenski – Maia – Nicușor, născută la recentul Summit de la Odesa, a fost pretextul care a motivat amânarea agendei interne româneşti de către președintele nostru.

Aceste angajări ale României față de Ucraina au fost iniţiativa proprie a lui Nicușor Dan, nu ca urmare a vreunui mandat obţinut din partea Parlamentului sau din partea unui referendum. În aceste înțelegeri, Nicușor Dan s-a băgat cu capul înainte, trăgând după el și România.

La summitul de la Vilnius, Nicușor Dan a avut iniţiativa iresponsabilă de a semna un document de susţinere a Ucrainei de a fi primită în NATO, în condiţiile în care marea majoritate a ţărilor UE, dar şi SUA, sunt împotriva acestui demers, considerându-se că nu este oportun.

În multe privinţe, mandatul lui Nicușor Dan debutează cu inovaţii neconstituţionale.

La consultările de la Cotroceni nu au fost invitate toate partidele parlamentare, dar au fost invitaţi „neafiliaţii”, în premieră absolută și neconstituțională.

„Neafiliaţii” sunt acei parlamentari, care au candidat pe listele unor partide, dar odată ajunşi în Parlament au dezertat din motive ce cu greu pot fi considerate onorabile.

AUR, POT şi SOS au fost etichetate ca „partide extremiste”, motiv pentru care Nicușor Dan nu are disponibilitate de dialog cu acestea, deşi reprezintă un segment masiv electoral. Majoritatea „neafiliaţilor” provin din aceste partide, care odată invitaţi la Cotroceni, sunt „spălaţi” de păcatul extremismului.

Cel mai mare mister, refuzul de a asigura României un guvern în termen

Nu au trecut decât abia trei săptămâni de când olimpicul matematician de acum 40 de ani, ca cel de al cincilea preşedinte al României, se tot câcâie să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei deficitului bugetar, fără de care nu are de gând să desemneze un premier care să facă guvernul.

În acest timp România se adânceşte într-o criză economică fără precedent, cu un deficit bugetar şi o inflaţie scăpate din mână de către cei care ne vor guverna în continuare, sub conducerea olimpicului.

Din dezmăţul cheltuielilor bugetare, România s-a pricopsit cu cea mai mare datorie externă, la care au contribuit masiv toate guvernele, de la neisprăvitul liberal Cîțu încoace.

Deşi doar după intrarea în atribuţii a noului guvern s-ar putea estima încotro o vom lua, Nicușor Dan ne prelungeşte extrem de mult această aşteptare, refuzând cu încăpăţânarea matematicianului blocat în calcule să desemneze un premier.

Nicușor Dan a făcut din „Deficitul României” o chestiune personală, ca pretext, în rezolvarea căreia s-a autoblocat, blocând şi România, după cum a blocat şi Bucureștiul.

Românii s-au prins după prima săptămână cu cine au de a face, creditându-l acum cu doar 43% încredere, după ce câştigase alegerile cu 53%, cea mai scăzută încredere obţinută de vreun președinte român la început de mandat.

Putem să încercăm a desluși enigmele din ecuaţiile matematicianului de odinioară, crăcănând parantezele pentru a vedea mai bine ce socoteli își face.

În 2005, Traian Băsescu introducea subversiv în CSAT problema „Corupţia este o ameninţare la securitatea naţională”, de pe urma căreia a fost inventat „Binomul SRI-DNA” de odioasă aducere aminte. În 2018 existau 65 de protocoale secrete între SRI şi DNA, protocoale care au fost denunţate de directorul SRI Eduard Helvig şi declarate ilegale de CCR.

Acum, Nicușor Dan ne transmite că se revendică moştenitor al lui Traian Băsescu şi nu poate ascunde că vrea reinstalarea „Binomului SRI-DNA”, sub pretextul că a apărut o nouă ameninţare la securitatea naţională și anume „evaziunea fiscală”. Această nouă ameninţare, mascată sub pretextul „combaterii evaziunii fiscale”, nu poate fi combătută decât prin aceleaşi proceduri băsesciene, adică prin reînvierea aceluiaşi „Binom SRI-DNA”.

Altă fațetă a misterului poate fi ascunsă sub lentoarea decizională a lui Nicușor Dan, pe care lăudătorii i-o justifică prin faptul că acesta gândeşte profund la soluţiile de reformare a statului şi societăţii, după metode ştiute doar de el încă de pe vremea când era primar la București.

În realitate, acesta întârzie formarea guvernului deoarece nu a găsit încă soluţii la problemele pe care vrea să le rezolve el înaintea guvernului. Aceste soluții nepopulare vor trebui luate de un guvern obedient, mobilat cu miniştrii papă lapte, şi aprobate de un Parlament care nu trebuie să discute, ci să execute. Pentru aceasta curtează el şi pe „neafiliaţi”, veritabile cozi de topor.

Pentru ca în Parlament să existe o majoritate confortabilă şi obedientă, Nicușor Dan a atras PSD-ul la guvernare, nu înainte ca acest partid să se reformeze din partid „antireformist” şi „evaziv pro-european” trebuind să devină un partid cu axa mutată mult spre centru-dreapta și „excesiv pro-european”.

Nu se ştie cât se va muta PSD-ul spre dreapta; aceasta fiind spre pieirea lui, dar sigur că Nicușor Dan va avea o problemă cu USR-ul, care va trebui să înghită broasca coabitării cu PNL şi PSD.

Pentru ca electoratul român să înțeleagă de bună voie că reformele gândite de Nicușor Dan şi transpuse în manoperă de guvern, oricât de nepopulare ar fi, sunt necesare. Dar pentru a asuma aceste reforme, PSD, PNL şi USR trebuie să-şi schimbe nu numai perdelele, ci şi întreg mobilierul.

Într-o astfel de aventură, politicienii noştri nu se vor băga, pentru că interesul personal este mai presus decât interesul naţional.

La o astfel de reformă se gândeşte Nicușor Dan, dar nu a dat semne că este dispus să se implice direct, nici nu are cu ce.

Cireaşa pe tort a pus-o Nicușor Dan în ziua de duminică 8 iunie, la meciul de adio al handbalistei Cristina Neagu, când acesta s-a băgat pe teren ca să arate unei ţări întregi măsura incapacităţii sale. Nici nu şi-a dat seama ce semnal ne-a transmis cu deficitul său somatic.

Cu un zâmbet de copil, prins la furat de cireşe, acesta s-a scuzat penibil că „n-am realizat că mingea mi s-a lipit de mână” când a tras cu sete la poartă, mingea căzându-i la un metru în faţă.

Văzând că nici la bătutul mingii nu se pricepe, deşi se bagă, îi propunem să încerce țurca.

În aceste momente Ilie Bolojan a dispărut în umbră, iar singurul personaj de pe toată scena politică a ţării a rămas doar Nicușor Dan. Fără el scena ar rămâne pustie și lipsită de haz.

Singurul său rol din piesă era să desemneze un premier al României, dar riscul ca Nicușor să intre în umbră este imens.

Cu ocazia candidaturii sale, lansate la câteva zile după anularea alegerilor, am aflat că a fost deputat în legislatura 2016-2020, ocazie cu care „s-a remarcat” ca orator. A luat cuvântul la tribună de 23 de ori, unde a vorbit în total doar 54 de minute şi 57 de secunde. În rest a fost de o tăcere profundă, ca şi acum.

Ioan Bivolaru