Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

S-au saturat de „acasa“

Știre publicată în urmă cu

în data de

• un alt copil de 14 ani, din Roman, si-a adus parintii în pragul disperarii, fugind de acasa • Razvan Nita a plecat avînd asupra lui buletinul, haine de schimb si 85 de lei • este a patra disparitie a unui minor în doar cîteva zile •

Încheierea anului scolar si, inevitabil, dorinta majoritatii parintilor elevilor sa afle rezultatele acestora la învatatura face din ce în ce mai multe „victime“, chiar de vîrste fragede, copiii alegînd adesea „sa-si ia lumea în cap“ deoarece nu „suporta“ mustrarile întemeiate ale celor care i-au adus pe lume. Cel mai recent caz de disparitie al unui minor, al patrulea pe zona Romanului în cîteva zile, a fost înregistrat de Politie pe 24 mai, seara, la ora 19. Gheorghe Nita, în vîrsta de 45 de ani, din municipiu, a reclamat ofiterului de serviciu faptul ca baiatul sau, Razvan (foto), în vîrsta de 14 ani, a plecat spre scoala dimineata, la ora 7.30, dar nu s-a mai întors. Barbatul, care si-a cautat feciorul pe la mai toate rudele si cunoscutii, a declarat ca minorul si-a luat cu el cartea de identitate abia obtinuta, mai multe schimburi si suma de 85 ron. Mai mult, baiatul nici nu a mai trecut pe la institutia de învatamînt la care era înscris, plecînd într-o directie necunoscuta. Motivul fugii de acasa a fost faptul ca Razvan Nita a fost certat, în repetate rînduri, întemeiat, de catre tatal sau, pentru ca începuse sa chiuleasca de la ore si avea în ultima perioada rezultate slabe la învatatura. Fugarul are înaltimea de circa 1,70-1,75 metri, greutatea de circa 65 de kilograme, constitutie corporala atletica, tenul deschis si fata ovala. Baiatul are ochii caprui, parul castaniu, gura mijlocie, buzele groase si urechile proeminente. Ca semne particulare, acesta are o cicatrice postoperatorie în zona dreapta a abdomenului, ca urmare a unei operatii de apendicita. Tatal care a semnalat disparitia nu a putut sa ofere informatii cu privire la hainele pe care minorul le purta cînd a plecat de acasa. Reamintim ca, saptamîna trecuta, un alt baiat, în vîrsta de 15 ani, din Roman, caruia îi place mai mult distractia decît învatatura, si-a adus parintii în pragul disperarii, acesta fugind de acasa dupa ce a strîns o perioada banii pe care îi primea pentru a merge la meditatii. Rares Andrei Bârjovanu a parasit domiciliul luînd cu el bagaje cu haine de schimb, suma de 180 ron si actul de identitate dupa ce, de asemenea, a fost mustrat de parinti. La fel a procedat si o adolescenta în vîrsta de 16 ani, pentru ca a fost certata de parinti deoarece trebuia sa acorde mai multa atentie rezultatelor la învatatura. În plus, în urma cu aproximativ trei luni, adolescenta l-a avertizat pe tatal sau ca vrea sa plece în Spania. Persoanele care pot oferi relatii cu privire la locul în care se afla acesti tineri sînt rugate sa apeleze de urgenta numarul gratuit 112.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending