Contactează-ne

Actualitate

S-au înmuiat procurorii în dosarul unui inginer silvic

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ şeful Ocolului Silvic Pipirig a scăpat de statutul de arestat casnic ■ la cererea procurorilor, a fost plasat în control judiciar ■

Clemenţă nesperată din partea procurorilor în cazul şefului Ocolului Silvic Pipirig, Gheorghe Bălăjel. După ce acesta a fost arestat un timp pentru acuze de corupţie şi în mai multe rînduri a cerut, fără folos, clemenţă, la o vreme a scăpat de cătuşe şi a devenit arestat casnic.

Recent, chiar cei care au cerut privarea de libertate, procurorii, au solicitat instanţei de judecată înlocuirea arestului la domiciliu cu cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar, şi chiar au obţinut acest lucru.

„Admite cererea formulată (…), de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu (măsură dispusă în baza încheierii nr.81/U/26.08.2021 (…), cu măsura preventivă a controlului judiciar, faţă de inculpatul B. G. (…) Dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile (…)“, conform instanţei.

Inculpatul are mai multe interdicţii şi nu are voie să exercite profesia, meseria sau să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvîrşit faptele. Mai trebuie spus că de la începutul anchetei numărul infracţiunilor de luare de mită numărate de anchetatori în sarcina lui Bălăjel s-au dublat, de la cinci, la zece. Pe 13 mai 2021, Ocolul Silvic Pipirig, dar şi locuinţele unor salariaţi, au fost luate cu „asalt“ de forţele de ordine.

Au avut loc mai multe percheziţii pentru acuze de corupţie, fals şi infracţiuni silvice. În total, au fost nouă descinderi imobiliare, din care una la ocolul silvic, la audieri fiind luate opt persoane, între care şi doi funcţionari publici.

„Pe 13 mai 2021, poliţişti anticorupţie din cadrul Directiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, cu sprijinul altor şapte servicii judeţene anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ, pun în executare nouă mandate de percheziţie, dintre care unul la sediul unei instituţii publice, precum şi opt mandate de aducere emise pe numele a doi suspecţi (funcţionari publici) şi alte şase persoane fără calitate specială“, conform unui comunicat Anticorupţie Neamţ.

La data amintită au demarat cercetările faţă de cei opt suspecţi pentru săvîrşirea unor infracţiuni prevăzute de Codul Silvic, infracţiuni de corupţie şi de fals. În cadrul aceluiaşi dosar penal alte trei persoane, un inginer silvic, un pădurar şi un afacerist din zonă au fost plasaţi sub control judiciar.

Cercetările au stabilit că, pentru munca sa, şeful ocolului silvic cerea bani, produse alimentare sau băutură. Suportul de specialitate în cauză a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Suceava.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Un colonel veteran, aniversat la 101 ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, şi-a rezervat o parte din ziua de lucru de luni, 17 ianuarie, pentru a face o vizită unui veteran de război, Vasile Găitan, care a ajuns la venerabila vîrstă de 101 ani.

În opinia edilului şef, „adevăratele poveşti de viaţă se creionează prin muncă şi dragoste de ţară! La vîrsta de 101 ani, domnul Găitan Vasile, veteran de război, ne reaminteşte de adevăratele valorile pe care nu trebuie să le ignorăm. I-am trecut pragul casei din municipiul Roman, pentru a ne strînge din nou mîna, aşa cum ne-am promis cu prilejul fiecărei aniversări.

M-a primit cu bucurie şi mi-a transmis fără prea multe cuvinte să ne cinstim tara, jertfa si sacrificiul celor care au cunoscut cele mai devastatoare şi violente încleştări militare din istoria noastră. Am înţeles că nu va uita niciodată preţul greu plătit de Armata Română pentru generaţiile viitoare“, a declarat primarul.

Acesta reaminteşte faptul că Vasile Găitan a fost încorporat în anul 1943 la Regimentul 15 Curtea de Argeş, a urmat cursurile Şcolii de Subofiţeri de Artilerie şi a participat în luptele de pe front, iar după 23 August 1944 a fost trimis să lupte pe frontul de Vest. „Domnule colonel în rezervă, respect şi mulţi ani! Să ne revedem cu bine!“ i-a mai urat edil.

Citește știrea

Actualitate

Necazuri de la vînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ rafalele au lăsat fără energie electrică cîteva mii de consumatori ■ din cauza vîntului şi salvamontiştii au avut probleme, o antenă fiind doborîtă ■

Avertizările cod galben şi portocaliu de vînt puternic s-au adeverit, iar rafalele au făcut pagube în seara de 17 ianuarie 2022.

Localităţile Dumbrava, Urecheni, Păstrăveni, Rădeni, Ţibucani, Ţibucanii de jos, Lunca Moldovei, Davideni şi Podoleni au fost afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică.

În jurul orei 22:00 un număr de 4.510 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică. Ieri, 18 ianuarie, localitatea Dumbrava era afectată, iar 43 de consumatori nu aveau curent electric, lucrîndu-se pentru remedierea defecţiunilor.

Salvamontiştii nemţeni au avut de lucru în week-end. Necazuri au fost atît din pricina vîntului puternic, care a bătut cu rafale de peste 130 de km/h distrugînd echipamentul de comunicare, dar au fost multe alte intervenţii pe pîrtia de la Durău.

„Sfîrşit de săptămînă extrem de aglomerat şi plin de evenimente în Ceahlău. Salvatorii montani au asigurat permanenţa atît în Baza Dochia unde au avut de înfruntat o furtună a cărei intensitate a depăşit 130 km /h ce a distrus echipamentul de comunicaţii, care asigura derularea operaţiunilor noastre pe o rază de 100 de kilometri în jurul Vîrfului Toaca.

În cursul zilei de 17 ianuarie 2022, o ehipă operativă a reuşit să repoziţioneze echipamentele şi să restabilească legăturile radio“, se arată într-un comunicat al Serviciului Salvamont Neamţ.

Pîrtia de la Durău a fost plină de turişti, care nu au putut rata un sfîrşit de săptămînă la schi sau săniuş. Cei mai mulţi s-au bucurat de zăpadă, însă unii au suferit accidente, fiind nouă la număr.

„Din păcate, unii turişti nu înţeleg că viteza exagerată în coborîre şi faptul că plasele de protecţie nu-ţi garantează o siguranţă totală. Ele sînt instalate, la fel ca parapeţii de pe şosele, în scopul reducerii efectelor unui impact cu mediul exterior pistelor.

Rezultatul a constat în nouă intervenţii din care cinci grave , persoanele în cauză suferind comoţie cerebrală, traumatism cranio-crebral, fractură deschise, fractură cominutivă şi ruptură de ligamente încrucişate. Răniţii au fost predaţi serviciului SMURD şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ“, a mai anunţat Salvamont.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi fără Dumnezeu! Au vrut să prade două biserici

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un major şi un minor au intrat să fure în două biserici, în sediul unei firme şi în două locuinţe ■ la ultima dintre case au fost prinşi în flagrant, dar au reuşit să fugă ■ în scurt timp au fost identificaţi şi încătuşaţi ■

Un minor şi un major au făcut un adevărat tur de forţă într-o singură noapte, încercînd, iar în unele cazuri chiar au reuşit, să prade nu mai puţin de cinci obiective între care două biserici, două locuinţe particulare şi un bar.

În una din case au fost prinşi în flagrant de proprietar, însă au reuşit să fugă. Au fost sesizaţi oamenii legii, care la scurt timp au dat de spărgătorii de 15, respectiv 18 ani şi i-au încătuşat. Prada a fost modică, fiind recuperată şi restituită victimelor.

Totul a ieşit la iveală în zorii zilei de luni, 17 ianuarie 2022. În jurul orei 06:30 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un lăcaş de cult, din localitatea Zăneşti.

„În baza activităţilor investigative realizate în cauză, poliţiştii au reuşit identificarea şi depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor în vîrstă de 15 ani şi un tînăr, de 18 ani, ambii din localitatea Zăneşti, care în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în interiorul lăcaşului de cult“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

În urma anchetei efectuate a reieşit că, în cursul aceleiaşi nopţi, cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Zăneşti, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice şi alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.

Totodată, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, persoanele în cauză ar fi încercat să pătrundă, prin forţarea uşii de acces, în incinta unui alt lăcaş de cult din localitatea de baştină. De asemenea, prin escaladarea gardului, cei doi ar fi pătruns în curtea a două imobile din aceeaşi localitate şi ulterior în incinta locuinţelor, unde ar fi răvăşit mai multe bunuri, moment în care au fost surprinşi de persoanele vătămate, aceştia părăsind locul faptei.

Bunurile sustrase au fost recuperate de anchetatori, fiind restituite persoanelor vătămate. Pe 17 ianuarie, în baza probatoriului administrat, cei doi spărgători au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi furt calificat. Ambii urmează a fi prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Ultimele articole

Advertisement










Trending