S-a stins scriitorul D.R. Popescu

Academicianul Dumitru Radu Popescu (n. 19 august 1935) romancier, eseist, creator de reviste literare, dramaturg, poet, scenarist s-a stins la 2 ianuarie 2023.  D.R. Popescu a fost ales între membrii corespondenți ai Academiei Române în anul 1997. A devenit titular în 2006 și a deținut până la sfârșitul vieții funcția de director general al Editurii Academiei Române.

Fiu al unei familii de învățători originari din Mehedinți, D.R. Popescu s-a născut în județul Bihor. A fost timp de trei ani (1953-1956) student al Facultății de Medicină din Cluj, pe care a părăsit-o pentru a se dedica studiilor filologice din același oraș (finalizate în 1961) și profesiei de scriitor, căreia îi va consacra  întreaga sa existență. Anii de formare profesională petrecuți la Cluj și drama Transilvaniei (subiect al unora dintre romanele și dramatizările sale) și-au pus amprenta ca repere inconfundabile ale biografiei și operei acestuia.

D.R. Popescu a urmat toate treptele profesiei, de la aceea de corector și redactor („Steaua“), până la redactor-șef („Tribuna”, 1970), „Contemporanul” (1982), „România literară” (1988), secretar al Asociației Scriitorilor și președinte al Uniunii Scriitorilor (1982-1989).

După debut (versuri, 1953) D.R.Popescu avea să devină unul dintre cei mai apreciați prozatori din generația ’60. Bun sfetnic pentru realizările artistice ale confraților, posedând un stil opus rețetelor convenționalizate, D.R. Popescu venea în anii cenușii, în care realismul socialist se transformase pe nesimțite în „obsedant deceniu“, cu subiecte originale și o viziune realist-critică impregnată de tragism existențial, modernă, inteligentă, imprevizibilă, cu o percepție care dilata realul în fabulos. Opera și-a urmat, în întregime, cursul pe care pornise. Între cele mai reprezentative lucrări semnate de D.R. Popescu se numără un lung șir de povestiri și romane, care încep cu Vara oltenilor (1964), Dor (1966), Duios Anastasia trecea (1976), Leul Albastru (1981), ciclurile F (1969) și Viața lui Tiron B., care continuă cu alte și alte volume, scrise după 1989 (Dumnezeu în bucătărie, 1994, Truman Capote și Nicolae Țic, 1995, Paola și Francesca și al treisprezecelea apostol, 1998), în care talentul înnăscut, vigoarea stilului și imaginația debordantă nu și-au diminuat cu nimic din intensitatea și prospețimea inițială.

În dramaturgia lui D.R. Popescu, piesele de teatru Acești îngeri triști (1970), Piticul din grădina de vară (1973), O batistă pe Dunăre (1997), Dudul lui Shakespeare (2000) cultivă parabola ca gen social, integrând personajele și trăirile acestora în tabloul numit opera omnia.

Eseistica impresionantă a lui D.R. Popescu a fost adunată în volumele Galaxia Grama (1984), Complexul Ofeliei (1998), Actori la curtea prințului Hamlet (1999), Pușca lui Caragiale (2003).

De-a lungul întregii activități talentul său a fost răsplătit cu numeroase premii. A fost laureat al Premiul Uniunii Scriitorilor în anii 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979, 1980, 1994, 2003. În 1964 i s-a atribuit Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu. Cinci ani mai târziu (1969) a primit Premiul I.L. Caragiale al Academiei R.S.R., iar în 2008 i s-a decernat Premiul Național pentru Literatură. Piesele de teatru sau volumele sale în proză au apărut în numeroase ţări (Anglia, Bulgaria, Cehia, China, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, SUA, Suedia, Ucraina, Ungaria

De asemenea, a fost recompensat cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2002) şi cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler (2015). Doctor Honoris Causa al Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (2015); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (2016).

https://uzp.org.ro/03/01/2023/academician-dumitru-radu-popescu-in-memoriam/