Contactează-ne

Prima pagină

Rumegatul la români

Știre publicată în urmă cu

în data de

Hai să dăm mână cu mână,/ Cu COVID-ul dimpreună! Aşa-i scris în cartea sorţii: unora le-o fi mai bine. Noi… o să ne plângem morţii.

Altădată, aş fi zis că, nimic nou sub soare, românul nu şi-a pierdut simţul umorului.

Acum, n-am de ales. Încornoratul al 19-lea nu afectează numai plămânii şi pâinea cea de toate zilele a oamenilor, ci şi zonele de spiritualitate. Mai ales când căile pe care circulă sunt pavate cu bune intenţii. Ca şi iadul. Nu, nu sunt vorbe de clacă, ci susţinute de fapte „fragrante“ (cum spunea, nu demult, un al treilea om în stat) care nu pot fi contrazise.

Bravo, domnului preşedinte! L-a pus cu botul pe labe pe tătaru’ de Neluţu. Prea şi-o luase-n… coarne. De când lumea şi pământul sau, mai corect, de când au apărut bovideele printre vieţuitoare, se ştie că nu e bine să-ţi dai drumul la muget înainte de a fi rumegat (fie şi un pic) cum trebuie. Cum să bagi în aceeaşi iesle toată suflarea bovină şi să-i pui între coarne morţii din catastrofa de la Piatra Neamţ? Nici poveste, mai rămân pe dinafară câteva, mai albe ca neaua.

I-a spus-o de la obraz: „O afirmaţie un pic nerumegată. Nu toţi suntem de vină. Sunt de vină cei care au fost la guvernare (evident, nu se numără printre ei, D-sa nu a guvernat), cei care au fost la conducere (idem, D-sa nu a condus), cei care gestionează în judeţe spitalele judeţene şi care (…) au guvernat mai mult în ultimii 30 de ani, şi au permis ajungerea sistemului de sănătate în această stare. Mă refer, desigur (evident), la marele PSD. Ăsta este vinovatul moral. Vinovatul tehnic (….), va fi găsit de anchetatori“. Cu siguranţă, sunt aceiaşi care au lucrat dosarele Giuleşti şi Colectiv; pentru certitudine, era bine să-i antreneze şi pe cei care au… descâlcit dosarele revoluţiei, mineriadelor, flotei şi puzderia de după ele. Bine a făcut. A pus punctul pe i, adică pe PSD. PeSeDe! Păcat că, luat de val, a uitat să amintească de toxicitatea lui. Se mai iartă, oameni suntem.

Numai că… nu ştiu cum să zic, ca să nu tac, mai că i-aş da dreptate domnului ministru. Pentru morţii de la Neamţ, toţi, dar absolut toţi suntem vinovaţi. Fără osebire. Unii cu fărâma, alţii cu puhoiul sau cu muntele. Vina e, mai ales, a celor mulţi. Că n-au pus mâna pe ciomag şi nu i-au gonit pe toţi îmbuibaţii şi nemernicii care au pus mâna pe osia carului (ca să fiu în ton cu rumegatul enunţat de domnul preşedinte), pe avuţia şi pe legile statului, pe toţi ticăloşii şcoliţi cu diplome false, eliberate (culmea !) de intelectualii rasaţi dar avizi după bogăţie.

Din păcate, trăiesc cu sentimentul că lucrurile au scăpat (cu totul şi iremediabil) de sub control şi dacă (semnul întrebării nu-i deloc neavenit) se mai mişcă ceva, este doar din inerţie, din rămăşiţele a ceea ce a fost cândva. Trăim din soluţii pripite (pardon, „nerumegate“), ne aflăm în starea de carantină (şi ea condimentată cu „a fi“, pentru unii sau „a nu fi“, pentru alţii, că doar n-o să ne împiedicăm în procente), ba şi pe buza decretării stării de urgenţă. Numai că o păstrăm cu sfinţenie pentru ziua de 7 decembrie (ora 0,00), ca nu cumva să punem în pericol parlamentarele care ne vor aduce majoritatea absolută. Cu ce preţ ? Nu mai contează.

Am văzut că guvernul a recurs la conducerea militară pentru DSP Sibiu. N-ar fi rău s-o generalizeze. Numai un regim militarizat ne-ar mai oferi o speranţă. Deşi nici armata nu mai e ce-a fost odată. Prea multă deşănţare şi lipsă de respect pentru lege, prea multă domnie a bunului plac, prea multe fărădelegi rămase nepedepsite. Nu ne reuşeşte nimic, ţinem ca orbul de bâtă de primul sau ultimul loc, de ocară, în statisticile UE, trăim de azi pe mâine şi din ce în ce mai prost, am distrus tot ce am clădit ani şi ani de zile, industrie nu mai avem, importăm usturoi din Venezuela şi cartofi din Egipt, nu prea avem pe ce pune mâna, şi o întindem la alţii după ajutor, ca ultimii nemernici şi neisprăviţi, fără să ne putem desprinde de angoasele prezentului şi ale viitorului.

Îmi fac datoria să nu trec sub tăcere o realitate care funcţionează şi care este tripleta 112 – SMURD – UPU. Admir onestitatea jurnalistului Chioţea, tată de copil accidentat care n-a tunat şi fulgerat că salvarea a venit după 26 de minute de aşteptare cumplită, fiindcă a înţeles perfect că singura maşină disponibilă venea de la Otopeni. Şi şi-a făcut datoria.

Mai trebuie subliniat, în toată această degringoladă, perfectă în desfăşurarea ei, devotamentul şi abnegaţia celor care nu-şi precupeţesc nici sănătatea şi nici viaţa, îngrijindu-se de semenii lor. Nenorocirea de la Piatra Neamţ se poate petrece în orice moment şi oriunde în ţară. Numai Dumnezeu ne apără de necaz.

De zeci de ani nu s-a construit nimic nou, nu s-au înlocuit sau revizuit instalaţii, echipamente, toate mari consumatoare de energie. Totul rămâne la mâna improvizaţiilor, a minimei rezistenţe şi, mai ales, a deciziilor lăsate la discreţia unor nechemaţi, necalificaţi şi dezinteresaţi decât de osânza proprie. Umblăm după vaccinurile altora, dar ignorăm cu condamnabilă indiferenţă posibilele vaccinuri româneşti, posibil superioare altora şi mai departe… lătrăm cât sunt ziulica şi noaptea de lungi.

Nu mă poate condamna nimeni pentru amarul şi adânca dezamăgire pe care le încerc când aud că vatra pe care am slujit-o cu credinţă vreme de jumătate din viaţă, şi care, fără nici o grăunţă de infatuare, nu era un motiv de hulă sau dispreţ, capătă, nu fără justificare, atributul de „Spital al morţii“. Am sentimentul că toate generaţiile care au pus umărul la prestigiul medicinei nemţene, au trăit în zadar.

Departe de mine gândul, Doamne fereşte, că am fost nişte îngeri cu stea în frunte şi nemaipomeniţi în fapte. Dar ne-am mulţumit cu puţin, nu am aşteptat să ne spună alţii ce şi cum să facem, am învăţat de la alţi şi de la noi, am încercat să lăsăm după noi profesionişti mai buni şi mai devotaţi decât noi şi, lucru mai puţin obişnuit, am gândit la viitor şi am acţionat pentru perenitate şi continuitate.

Din nefericire, nu se întrevede nimic bun, perspectivele rămân aceleaşi. Toată lumea, în afară de noi, învaţă, ia aminte din propria experienţă sau a altora şi încearcă să facă faţă catastrofei COVID, fără egal în istoria omenirii.

Citește știrea
2 comentarii

2 Comments

  1. V.Vasile

    19 noiembrie 2020 at 8:59 AM

    Foarte bun articolul , respectul meu Dle doctor !

  2. Grădinaru Neculai

    20 noiembrie 2020 at 8:53 AM

    Felicitări pentru articol, domnule doctor Virgil Răzeșu. Dumnezeu să vă dea sănătate și viață lungă. Stimă și respect.Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Spitalul de la Leţcani se tot… predă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ISU Iaşi a demarat procedura de recepţie ■ abia apoi vedem dacă şi când va fi redeschis ■ locurile la ATI se împuţinează pe zi ce trece ■

Stare de fapt: valul IV al epidemiei de coronavirus pare a fi mai grav decât ne-am fi dorit. Deja, în majoritatea judeţelor, paturile ATI disponibile pentru bolnavii de Covid sunt din ce în ce mai puţine. Iar dacă lucrurile evoluează pe acelaşi trend, în scurt timp nu vor mai fi paturi disponibile.

În Neamţ, situaţia este şi mai gravă. În urmă cu zece luni, Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost distrusă de un incendiu soldat cu 15 victime. De atunci stă închisă sub sigiliul procurorilor care fac anchetă. Din bani privaţi, donaţii şi sponsorizări, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a construit o secţie ATI externă cu 17 paturi. În mod evident insuficiente pentru un spital judeţean. Mai ales în vreme de pandemie.

În tot acest timp, Spitalul Mobil de la Leţcani, pentru care nemţenii au cotizat cu peste 3 milioane de euro, stă închis. Conform oficialităţilor din Iaşi el este în plină procedură de predare-primire către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş: „Spitalul este în procedură de predare-primire de la Euronest la DS”. „Am început procedura de preluare de la Asociaţia Euronest, în colaborare cu echipe de specialişti în domeniu. Se va face o recepţie atât cantitativă, cât şi calitativă, iar la finalizarea ei vom vedea ce demersuri trebuie întreprinse pentru operaţionalizarea spitalului”, conform purtătorului de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa.

Ca o scurtă paranteză, e de apreciat că oficialii ieşeni mai comunică pe această temă. La Neamţ e… tăcere mormântală. În dialogul purtat cu reprezentanţii ISU Iaşi am încercat să aflăm şi cam când s-ar putea finaliza procedura de predare-primire. Nu ni s-a putut da un termen limită, pe motiv că nu depinde doar de ISU, ci şi de … Euronest. Deci ar putea fi vorba de zile, cum ar fi normal în plin val IV, sau de săptămâni ori chiar luni.

Drept e că în acest moment nu ştim ce va rezulta după recepţia cantitativă, dar mai ales calitativă. Iar aşteptările nu pot fi optimiste în condiţiile în care presa a tot scris de nenumărate nereguli şi probleme, iar controalele s-au ţinut lanţ pe la respectivul spital. Ba ar fi intrat pe fir chiar procurorii DNA.

Apoi, dacă totuşi va rezulta că avem un spital, nu doar o sumă de containere cu aparatură medicală dubioasă în ele, va mai dura ceva până când va fi găsit/angajat personalul medical necesar pentru ca spitalul să fie operaţional/funcţional. Probabil alte săptămâni sau luni.

Iar surse neoficiale spun că, şi redeschis, spitalul de la Leţcani va putea trata doar cazuri uşoare sau medii pentru că la ATI nu s-ar putea asigura condiţii ca în… spitalele „clasice”. Deşi acolo au fost cheltuiţi 13 milioane de euro din banii nemţenilor şi ieşenilor.

Scurtă rememorare

Povestea spitalului de la Leţcani este una tristă, cu un final previzibil. Tot trist. Investiţia a ridicat mari semne de întrebare şi a suscitat critici chiar de la început. Însă Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ, şi Maricel Popa, preşedintele CJ Iaşi la vremea respectivă, au mers mai departe. Au dat banii, au trecut peste faptul că s-a întârziat mult până au venit containerele şi aparatura medicală şi au inaugurat aşa-zisul spital în preajma alegerilor.

Spitalul a stat deschis doar câteva luni, timp în care s-a tot vorbit despre numeroase nereguli, ce au culminat cu închiderea lui. Pentru un motiv ciudat: „este termosensibil”. Adică la temperaturi scăzute „îngheaţă” instalaţiile. Începând cu cea de… încălzire.

Lunile au trecut şi deşi a venit şi vara cu temperaturi caniculare „spitalul termosensibil” nu a mai fost deschis. Chiar dacă diverşi de la diverse instituţii şi de la cel mai înalt nivel dădeau asigurări că „în scurt timp” unitatea sanitară va fi redeschisă. În ciuda acestor asigurări, în urmă cu câteva luni s-a aflat, apoi s-a şi votat trecerea la ISU.

Iar acum aşteptăm finalizarea recepţiei. Şi ne rugăm ca să mai găsit vreun loc pe un pat ATI în vreun spital, dacă vom avea nevoie, deşi am cotizat cu toţii cu 13 milioane de euro.

Citește știrea

Actualitate

Drama familiei Smicală fără sfârşit? “Coșmarul nostru nu s-a terminat”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Camelia Smicală anunţă că este din nou trimisă în judecată ■ motivul e halucinant: şi-ar fi “furat” copiii şi a făcut public cazul ■ Mihai şi Maria vor să fie alături de mama lor şi au spus public în mod repetat acest lucru ■

Drama familiei Cameliei Smicală pare a fi una fără sfârşit. Recent, doctoriţa născută în Piatra Neamţ a anunţat că este din nou trimisă în judecată de autorităţile finlandeze, pe “cauză penală”.

Deşi termenul cel mai potrivit ar fi că este, de mulţi ani, hăituită penal. Motivul este unul halucinant: şi-ar fi furat propri copii. Pe Mihai şi pe Maria, cei care, cu lacrimi în ochi, rugau autorităţile din Finlanda să îi lase alături de mama care astăzi este acuzată că i-ar fi… furat. Şi că ar mai fi făcut şi publică întreaga dramă.

După ani buni de procese şi după ani buni în care Camelia Smicală s-a luptat cu un întreg stat care mima că e preocupat de protecţia copiilor, dar de fapt chinuia nişte copii, încercând să se răzbune pe o mamă care nu renunţa la luptă, se părea că lucrurile au intrat în ordinea normală: Mihai şi Maria erau redaţi familiei, erau lăsaţi, aşa cum au cerut, să fie alături de mama lor, după ce fuseseră ţinuţi, împotriva voinţei lor, în instituţii finlandeze de aşa-zisă protecţie socială, de fapt nişte “lagăre” pentru minori.

“Minunea”, care a fost posibilă după ce mulţi români, dar nu numai, au ieşit în stradă pentru Maria, Mihai şi Camelia, a ţinut doar câteva luni. Prin sentinţă judecătorească, după numeroasele acţiuni de solidarizare cu familia Smicală, copiii au fost reîncredinţaţi mamei de lângă care au fost smulşi atât de brutal. Însă, din păcate, se pare că instituţiile nu renunţă: vor să reînvie coşmarul.

“Se pare că nu au terminat cu noi. Sunt trimisă din nou în judecată (pe cauză penală) pe motiv că aș fi furat copiii în 2019 și că am făcut public cazul . În procesul penal copiii sunt în postura de victime (ale mele), dar copiilor li se refuză dreptul la avocatul ales de ei (le-a fost numit un avocat din oficiu, același care nu le-a apărat drepturile în anul 2015 când au fost agresați de către executorii judecătorești) și li se refuză dreptul de a fi ascultați (în calitate de „victime”, sic) în instanță.

Menționez că am fost deja condamnată de câteva ori pentru faptul că am făcut public cazul, deși drepturile omului prevăd că o persoană nu poate fi condamnată de mai multe ori pentru aceeași faptă.

Dincolo de faptul că nu au absolut nici o probă împotriva mea (pe drept penal, mă refer), nu înțeleg ce urmăresc . Coșmarul nostru nu s-a terminat”, este postarea, recentă, de pe Facebook, a Cameliei Smicală.

Concluzia e una singură: Maria, Mihai şi Camelia au nevoie din nou de sprijinul sufletesc care a făcut posibil să fie din nou împreună. Şi sunt sigur că îl vor primi. În stradă şi oriunde va mai fi nevoie.

Citește știrea

Actualitate

„Cravata Galbenă”, filmat şi la Roman

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ acesta este cel de al doilea film de lung metraj despre viaţa lui Sergiu Celibidache ■ filmările ar urma să se realizeze în primăvara-vara anului 2022 ■ imobilul în care s-a născut compozitorul este încă în ruină ■

A devenit de notorietate faptul că în 2022 se va filma coproducţia româno-britanică „Cravata Galbenă” ce va fi realizată la Oblique Media şi Celi Films, în regia lui Serge Ioan Celibidache, fiul marelui compozitor Sergiu Celibidache. Născut la Roman, în 28 iunie 1912, muzicianul a murit în Franţa, în 14 iulie 1996.

Filmul va fi produs de Adela Vrînceanu Celibidache, Cristina Dobriţoiu, Titi Rădoaie şi James Oliver. Cum viaţa compozitorului va trebui prezentată, începînd cu momentele din copilăria şi tinereţea sa, este logic că o parte dintre filmări se vor desfăşura la Roman. Numai că reabilitarea casei memoriale este un proces dificil, care a bătut timp de nouă ani pasul pe loc, din lipsa fondurilor.

Predată de CL Roman Consiliului Judeţean în 2018, casa din strada Veronica Micle a obţinut o finanţare de la Compania Naţională de Investiţii, în valoare de 4.424.695 lei, fără TVA. Conducerea CJ a anunţat începerea lucrărilor încă din 10 martie 2021. Deşi au trecut 7 luni de la acest anunţ, firma Robu Construct Roman care a cîştigat licitaţia în asociere cu Consalting Grooup Expert nu a demarat încă lucrările.

Cum anunţul despre film a stîrnit în rîndul nemţenilor un interes enorm au reapărut şi legendele despre marele compozitor şi dirijor. Preşedintele Societăţii Culturale „Urbana”, dr. în muzică Ovidiu Trifan, este depozitarul unor informaţii interesante despre biografia marelui muzician.

„Este foarte bine că fiul marelui dirijor, talentatul regizor Serge Ioan Celibidache are intenţia să toarne un nou film în memoria tatălui său. Ar fi un al doilea lung metraj după filmul << Octav>> cu Marcel Iureş în rolul principal. Din cîte am văzut acum rolul lui Sergiu Celibidache va fi interpretat de John Malkovich, un iubitor al muzicii clasice, care îl va juca pe Celibidache în anii maturităţii.

Nu ştiu însă în ce condiţii se vor realiza filmările ţinînd cont de starea de degradare avansată a imobilului. Sergiu Celibidache era extrem de zgîrcit cu informaţile despre viaţa sa. Întrebat într-un interviu despre ceea ce ar trebui să mai ştie lumea despre el, compozitorul a răspuns sec: Nimic. Şi aşa lumea ştie prea multe. Din motive personale nu vroia să se afle prea multe din biografia sa” a declarat Ovidiu Trifan.

„Păienjeniş de intrigi la nivelul Primăriei”

Romaşcanii se mîndresc cu faptul că marele muzician s-a născut la Roman, în casa în care a funcţionat mulţi ani Şcoala de Muzică, ce îi poartă numele.

„Multe dintre legendele urbane care s-au ţesut de-a lungul timpului în jurul numelui său nu sînt adevărate. Una dintre acestea e că Sergiu Celibidache nu ar fi recunoscut că e român. Nimic mai fals. Într-un interviu acesta spune că poporul român e unul dintre cele mai talentate naţii ale lumii, pe care le-a cunoscut.

În 2012 la deschiderea primei şi ultimei ediţii a Festivalului Internaţional ce a purtat numele marelui muzician, fiul său, regizorul Serge Ioan Celibidache, mărturisea că tatăl său a păstrat tricolorul românesc în casă pînă la moarte. Nu era o declaraţie gratuită. Nici afirmaţia potrivit căreia compozitorul nu ar fi recunoscut că s-a născut în casa de la Roman nu e adevărată. Cu prilejul turneului făcut de corala Cantores Amicitiae a Conservatorului din Iaşi, în 1995, maestrul Nicolaie Gîscă, dirijorul corului, i-ar fi luat un interviu.

Cu haz Sergiu Celibidache povesteşte o serie întreagă de amintiri din copilăria şi tinereţea sa. Spre sfîrşitul acestei întîlniri unul din studenţi îl întreabă şi despre casa natală. Atunci Sergiu Celibidache a spus explicit că şi-ar fi dorit să facă din aceasta un centru muzical, care să-i poarte numele, dar că nu a reuşit acest lucru pentru că s-ar fi lovit de un păienjeniş de intrigi la nivelul Primăriei din Roman. Nu ştiu ce a vrut să spună marele muzician, dar ceea ce ştiu e faptul că, la un moment dat un avocat a venit la Roman şi a trecut şi pe la şcoala noastră. După vizita din Primărie nu a mai revenit”, a mai spus Ovidiu Trifan.

Contactat telefonic directorul de atunci al Şcolii de Muzică, Viorel Vanzariuc, a confirmat această vizită dar a spus că de problemele cu retrocedarea clădirii s-a ocupat primăria, care a avut şi un proces cu moştenitorii compozitorului: o soră de la Galaţi şi cu fiul compozitorului. Ex- primarul Dan Ioan Cărpuşor a confirmat interesul primăriei pentru acest imobil de patrimoniu, dar a negat afirmaţiile făcute de marele compozitor cu puţin înainte de a muri.

Un alt mit demontat de profesorul Ovidiu Trifan este cel legat de faptul că Sergiu Celibidache ar fi urmat Colegiul Naţional „Roman-Vodă” afirmînd cu argumente faptul că un cercetător din Munchen (Germania) spune că muzicianul a terminat Liceul Internat din Iaşi, în 1931. „Muzicologul nostru, Octavian Lazăr, afirmă că Celibidache a fost un pom plin cu roade în care <>. Toate aceste legende sînt ţesute fie din ignoranţă, fie din răutate. Dar aceste lucruri contează mai puţin acum.

Ceea ce contează este ce a lăsat această personalitate omenirii: o operă unică, pentru că pînă la el nu s-a mai ocupat nimeni de fenomenologia sunetului, care nu poate fi redusă la două dimensiuni. Pînă la el nu a fost nimeni care să fi spus că înregistrările nu pot reda esenţa muzicii (motiv pentru care există puţine înregistrări ale concertelor sale n.r)”. Mai reamintim că filmul va fi regizat de către Serge Ioan Celibidache, după un scenariu propriu la care a contribuit şi James Olivier.

Citește știrea

Trending