Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

„Ruleta“ loturilor pentru constructia de locuinte

Știre publicată în urmă cu

în data de

Tinerii care au depus cereri pentru alocarea de terenuri, în vederea constructiei de locuinte, potrivit Legii 15/ 2003, vor participa, miercuri, la o tragere la sorti organizatã de cãtre municipalitatea pietreanã. Aceastã solutie a fost aleasã pentru eliminarea suspiciunilor. „Sînt disponibile 236 de loturi, iar la noi au fost depuse circa 220 de cereri. Unele loturi au o asezare favorabilã, altele – defavorabilã. Ne-am gîndit cã, prin tragere la sorti, nu vor apãrea discutii, pentru cã, dupã cum se spune, fiecare cu norocul lui… Loturile sînt amplasate pe versantul Pietricicãi, de la cimitirul cu acelasi nume, pînã pe strada Schitului, dincolo de loturile particularilor. Fiecare casã va purta numãrul dat lotului“, a declarat Dan Florea, arhitectul sef al municipiului. În urmã cu circa 4 luni, autoritãtile pietrene au aprobat realizarea Planului Urbanistic Zonal, pe versantul estic al muntelui Pietricica, acolo unde urmeazã sã fie amenajat noul cartier rezidential. „În prezent, lucrãm la proiectele pentru dezvoltarea retelelor pentru utilitãti, sistematizarea pe verticalã, constructia drumurilor de acces. De asemenea, va trebui sã realizãm drenuri, pentru cã în zonã existã multe izvoare. Lucrãrile vor fi începute la primãvarã“, a adãugat Dan Florea. Casele vor avea regimuri „P“ si „P^1“, acestea urmînd sã fie amplasate separat sau cuplate, cu suprafatã construitã de maxim 80 mp. Primãria Piatra Neamt urmeazã sã lanseze o cerere de oferte, firmele de constructii interesate avînd posibilitatea sã îsi prezinte proiectele. Acestea ar urma sã fie prezentate, de asemenea, tinerilor care urmeazã sã îsi construiascã locuinte, în cadrul unei dezbateri publice, linia caselor urmînd sã fie unitarã. Noul cartier rezidential va avea 12 strãzi cu cîte douã benzi de circulatie, cu lãtimi de 7 metri, si trotuare cu lãtimea de 1,5 metri. Inspirati de denumirea dealului pe versantul cãruia urmeazã sã „rãsarã“ noul cartier rezidential – Pietricica – specialistii Primãriei Piatra Neamt au si „botezat“ viitoarele strãzi: Coralului, Smaraldului, Cuartului, Onix, Ametist, Chihlimbar, Safirului, Rubinului, Cristalului, Topazului, Granitului si Pietrelor.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending