Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Rugaciuni pentru ploaie, rugaciuni de multumire

Știre publicată în urmă cu

în data de

Duminica la prînz a avut loc, pe Imasul „Aerodrom“, din Tîrgu Neamt, o procesiune religioasa pentru Pomenirea Tuturor Sfintilor, o slujba de multumire, în care s-au înaltat rugaciuni pentru ploaia atît de trebuitoare tuturor. A intrat, deja, în traditia locului ca oamenii sa se adune aici în aceasta zi, iar un sobor de preoti împreuna cu multi crescatori de animale au ridicat cu adînca smerenie catre ceruri rugaciunile lor. La manifestare a fost prezent si primarul Decebal Arnautu, care si-a exprimat speranta ca rugile înaltate de cei prezenti vor fi ascultate de divinitate.

Reporter: Domnule primar Decebal e o traditie anuala sfintirea imasului? Decebal Arnautu: Într-adevar. Ne bucuram astazi de o zi minunata. Era cu neputinta sa fie altfel tocmai în duminica pe care Sfînta noastra Biserica o închina pomenirii tuturor Sfintilor. Traind cotidian sub presiunea timpului, cu teama ca oricînd putem fi striviti între cele doua ace ale ceasornicului, ne-am propus sa evadam astazi din lumea sufocanta a grijilor si constrîngerilor de tot felul, pentru a petrece cîteva ore aici în spatiul nealterat al pacii si frumusetii naturale. Rep.: Se pare ca acest obicei vine de demult… D.A.: Stiu din batrîni ca aceasta minunata traditie anuala a sfintirii imasului nostru are cam aceeasi vîrsta cu istoria locului acesta si am convingerea ca trainicia ei vine din puterea rugaciunii noastre colective. Rep.: A devenit, deja, o traditie religioasa bine statornicita adunarea de azi! D.A.: Adevarat. „Unde sînt doi sau trei adunati în numele meu, sînt si Eu cu ei“, spunea Mîntuitorul încurajîndu-ne sa cerem cele de folos cu îndrazneala si cu buna cuviinta. Mai vreau sa va marturisesc sincer ca eu ma simt împlinit doar atunci cînd ma aflu între oameni. Pentru a raspunde acestei nevoi sufletesti de a fi mereu împreuna cu dumneavoastra, am cautat sa reînviem aceste traditii, sperînd ca pentru binele nostru, al tuturor, este nevoie sa ne întîlnim cît mai des cu putinta. Apoi, datorita acestor prefaceri permanente si schimbari bruste care au pus în miscare pîna si linia orizontului nostru, riscam sa alungam iremediabil dintre noi „duhul“ sculptat de atîtea veacuri în sufletul nostru de urmasi ai plaiesilor musatini. Ne vom face, asadar, si strajerii destoinici ai matricii noastre de gospodari, statornici în credinta si în valorile neperisabile ale vietii. Rep.: Practic ce veti face astazi, exceptînd slujba soborului de preoti? D.A.: Ne vom ruga împreuna pentru ploaie, cîmpurile sînt arse de soare si pasunile sufera. Apoi, vom vorbi si vom schimba impresii cu gospodarii nostri, într-un cadru destins, despre pasunat, mersul semanaturilor, calitatea fînetelor si altele. La un mic si o bere, sufletele se deschid mai usor… Rep.: Unii din tîrgnemteni, care nu sînt agricultori, ar putea fi invidiosi… D.A.: În alte zile ne vom întîlni în mod cert si cu profesorii, cu oamenii din sanatate, cu oamenii de afaceri, cu pensionarii si veteranii, pentru a percepe exact nivelul fiecarui domeniu si dinamica implementarii cadrului legislativ actual, în scopul de a fructifica toate sansele integrarii noastre în Uniunea Europeana. Avînd o imagine de ansamblu, asupra tuturor domeniilor vietii sociale, va putea si Administratia Publica Locala sa contribuie în sens benefic si constructiv. Rep.: Cum? D.A.: Nu mi-am propus astazi sa intru în detalii tehnice asupra modului în care vom activa pentru a ne valorifica sansele noastre – fie ca ele vor veni din economie sau turism – însa, vreau sa retineti ca toata munca noastra cotidiana este dedicata oamenilor si preocuparii de a veni mereu cu o îmbunatatire a vietii. Sîntem un colectiv unit care si-a fixat o singura tinta: dezvoltarea durabila a orasului Tîrgu Neamt cu o crestere perceptibila de catre toti a vietii noastre zilnice. Vom merge înainte alaturi de Sfînta noastra Biserica, avînd grija de sanatatea radacinilor noastre, singura certitudine ca munca si toate staruintele sînt zidite pe stînca si, oricîte valuri vor veni, nu se vor risipi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending