Rotativa „soluţiei imorale” şi o demisie cu cântec

După 1990, cel care a brevetat în politică „soluţia imorală” şi „guvernul meu” a fost Traian Băsescu. Pentru ca în 2004, Traian Băsescu să aibă „guvernul meu”, acesta a apelat la „soluția imorală”, rupând Partidul Conservator din alința PSD-PC-UDMR, construind o nouă majoritate în jurul PDL. După criza politică din 2021, când USR a luat-o pe arătură cu guvernarea, Klaus Iohannis a rupt partitura cu „Ciuma roşie” şi a ademenit PSD-ul la guvernare.

Reeditând „soluţia imorală” marca Băsescu, Klaus Iohannis a împins PSD-ul la guvernare, alături de PNL, acesta fiind singurul lui proiect de ţară finalizat în cei şapte ani de când stă cu viză de flotant la Cotroceni. După pandemiile de Ciumă roşie şi de Covid, Klaus Iohannis a ridicat carantina de la Cotroceni, deschizând larg porţile, pentru a intra în pas gimnast coaliţia PNL-PSD şi UDMR, cu care şi-a moșit „guvernul meu”.

Pentru a rămâne în istorie, ca şi Convenţia Democrată (CDR) în 1996, actuala coaliție şi-a tras un nume pe măsură : „Coaliţia pentru Reziliență, Dezvoltare şi Prosperitate” (CRDP), proiectată de a rezista cel puţină până la alegerile din 2024. Cele trei formaţiuni au încheiat un „Protocol de guvernare” care stabilea că „guvernul meu” va fi condus prin rotaţie de către PNL şi PSD, fiecare câte un an şi jumătate.

În data de 25 noiembrie 2021, primul guvern al coaliţiei şi-a intrat în atribuţii, sub conducerea premierului PNL, Nicolae Ciucă, secondat cooperant de viitorul premier Marcel Ciolacu. Dovedindu-se în sfârşit că România are un singur şi sigur guvern, preşedintele Iohannis și-a putut lansa fără nicio reţinere Complexul program de vizite externe binemeritate şi neprovocate. Și dus a fost. În acest timp noi, românii, ne-am putut vedea liniştiţi de interesele noastre, având semnale că guvernarea este asigurată prin colaborarea amiabilă a celor doi lideri „rotativi”, Ciucă şi Ciolacu.

Surpriza „rotativei”, România are guvern bicefal

Apropiindu-se sorocul „rotativei”, fără a face fasoane, premierul Nicolae Ciucă şi-a depus demisia în data de 12 iunie 2023, iar pe 15 iunie Guvernul Ciolacu era instalat. Dacă în primul guvern al „rotativei”, UDMR s-a dovedit a fi un liant, care a asigurat unitatea „guvernului meu”, actualul Guvern Ciolacu şi-a pierdut liantul pe drumul devenirii sale.

UDMR a fost împins în Opoziţie din raţiuni externe, pe care autorul, Klaus Iohannis nu s-a ostenit să ni le explice, lăsându-ne să ne exersăm fanteziile, ca şi în cazul războiului din Ucraina. Nicolae Ciucă, lăsat la vatră direct pe scaunul de preşedinte al Senatului, ca al doilea om în stat, are toate motivele să îl privească de sus pe premierul Ciolacu, care a coborât de pe locul trei, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, pe locul patru ca premier.

În consecinţă, domnul Ciucă, în calitate de preşedinte al Senatului, dar şi de preşedinte al PNL, a decis că săptămânal toţi miniştrii liberali să treacă pe la el, pentru a raporta şi a primi indicaţii privind sarcinile specifice guvernării. La ședințele de guvern, conduse de Ciolacu, miniștrii PNL vin gata instruiți. Este o inovaţie şi totodată o premieră acest guvern bicefal. Inovaţia constituie şi un precedent periculos, reprezentând o grosolană imixtiune a Legislativului în treburile interne ale Executivului.

În perspectiva viitoarelor alegeri, care vor avea loc în anul viitor, singura preocupare a liberalilor ar trebui să o constituie blocarea ascensiunii formaţiunii AUR. Conform sondajelor, AUR se profilează a fi partidul de pe locul doi, după PSD, devansând PNL-ul. Dar, după cum se vede şi în teritoriu, singura bătălie politică a liberalilor este cu PSD-ul, actualul partener, nu cu AUR. Este o strategie sinucigaşă, care îi va costa scump pe liberali, care plătesc oalele sparte în guvernările lui Orban şi Cîțu.

Eduard Hellvig, o demisie cu cântec

La 3 iulie, tocmai când ne pregăteam să aflăm cum îşi făcea America ultimele preparative pentru a sărbători „Ziua Independenţei”, o ştire cu impact de „breaking news” ne-a abătut atenţia. Eduard Hellvig, directorul SRI a demisionat din funcţie. Deşi demisia, prin definiție, este un act de voinţă proprie, demisia lui Hellvig a trebuit să treacă prin aceleaşi „furci caudine”, ca şi în cazul numirii sale.

Până la depunerea demisiei pe masa lui Klaus Iohannis, Eduard Hellvig a trebuit să umble cu demisia în proțap pe la mai multe porţi. De conivență cu președintele Iohannis, Hellvig a trecut pe la Înalta Poartă a „partenerului strategic”, ca să nu i se reproşeze insubordonarea. Pe 7 martie 2023, Eduard Hellvig a efectuat o vizită de lucru în SUA, la CIA, cu care ocazie s-a întâlnit și cu ambasadorul român George Maior, fostul director SRI.

Este greu de crezut că nu a pomenit acolo şi despre intenția sa de a demisiona, cu caracter de a pune în gardă partenerul strategtic pentru a pregăti înlocuitorul. Eduard Hellving a fost propus ca director SRI în 2015 de către Klaus Iohannis cu asentimentul SUA. Serviciu contra serviciu, Hellvig l-a susţinut pe Iohannis în toată campania sa electorală din 2014, după ce prestase funcţia de consilier personal al lui Crin Antonescu, preşedintele PNL, care a fost obligat să-și facă valiza.

Aceasta, după ce Hellvig ocupase funcţia de ministru al Dezvoltării în Guvernul USL condus de Victor Ponta în 2012. În 2013, Hellvig a plecat la Bruxelles ca europarlamentar, de unde demisionează în 2015 pentru a prelua șefia SRI. Demisia, făcută publică pe 3 iulie a.c., a fost motivată de acesta că „face bine pentru democraţie” şi că „pietrificarea în funcţie nu este bună”. Este de remarcat faptul că Eduard Hellvig a fost unul din cei mai longevivi şefi de serviciu secret din România, după 1989.

Deşi Hellvig a fost o prezență discretă în fruntea SRI, totuși influența acestui serviciu secret a fost percepută în toate jocurile de putere în societate, în politică şi în mediul de afaceri. Nu s-a mai întâmplat până acum ca un şef de serviciu secret din România să demisioneze neforţat, Hellvig putea să ocupe funcţia până la sfârşitul mandatului preşedintelui Iohannis. După terminarea mandatului său, Klaus Iohannis are de rezolvat o listă lungă de probleme.

Primele trei probleme, de pe lista lui Iohannis, îi creează acestuia insomnii de pe acum. Insomnii legate de ce scaun va ocupa în continuare, de viitorul PNL şi de succesiunea la Cotroceni. Adică, pe ce scaun se va muta Iohannis după ce părăseşte Cotroceniul, cine va fi înlocuitorul lui Ciucă la şefia PNL şi care va fi candidatul PNL pentru prezidenţialele din 2024?

La aceste întrebări, nişte curioşi mai adaugă una, cine va fi succesorul lui Hellvig la şefia SRI? În culisele unor surse, se țese naraţiunea că Nicolae Ciucă ar putea fi succesorul lui Hellvig. Ciucă nu are profilul pe măsura lui Hellvig, dar fiind militar de carieră, în contextul războiului din Ucraina, se pot da multe derogări. Ca exemplu că se poate, poate fi citat Vlase Gabriel, care a fost pus director la SIE.

Posibila nominalizare a lui Nicolae Ciucă ca director SRI, ar rezolva şi două din insomniile lui Iohannis. Eduard Hellvig, ca fost secretar general al PNL, ar putea prelua șefia acestui partid de la Ciucă. Ca preşedinte al PNL, Hellvig are drumul deschis spre candidatura la președinția României, realizând continuitate după principiul „Tot neamț”. Hellvig ar avea sprijinul aripii dure din PNL, cu puternice rădăcini în Cluj şi Transilvania, aripă care nu este departe de o revoltă anti-Ciucă şi anti-Iohannis.

Cu totul neîntâmplător, într-un discurs recent ţinut în faţa unor studenţi ai Universităţii Babeș-Bolyai, din Departamentul de Studii de Securitate, Hellvig şi-a lansat viziunea sa în legătură cu „naţionalismul liberal luminat”, o reală platformă program pentru un prezidenţiabil. Vorbindu-le studenţilor despre naţionalism, patriotism şi tradiţii, Hellvig a atins şi coarda sensibilă a ardelenilor de pretutindeni.

La despărţirea de Hellvig, Klaus Iohannis l-a decorat pe acesta cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, pentru efortul acestuia de a reforma SRI-ul, ceea ce conţine un sâmbure de adevăr. Se pare că astrele îi sunt favorabile lui Eduard Hellvig, privind scaunul de la Cotroceni. Recent, în structurile NATO, secretarului general Stoltenberg i s-a prelungit mandatul cu încă un an, până în noiembrie 2024.

Pe cale de consecinţă, şi mandatul secretarului general adjunct, Mircea Geoana, se prelungeşte tot până atunci. Prin această prelungire de mandat, Mircea Geoană este scos din cursa pentru președinția României la alegerile din toamna lui 2024. Eliminarea lui Geoană din cursă ar reprezenta o pierdere reală pentru România. Deşi Eduard Hellvig este un intelectual rasat, nu-l poate egala în expertiză pe Mircea Geoană. Rămâne să vedem în continuare cum se va descurca Klaus Iohannis cu insomniile.

Duşmanii din teritoriu ne guvernează ţara

Deşi PNL şi PSD au reeditat în 2021 „monstruoasa coaliţie” USL-2, pentru a guverna împreună țara, în teritoriu cele două partide se află în faza la cuţite. Guvernul bicefal al României îşi ia lumină pendulând între biroul lui Ciolacu din Palatul Victoriei şi biroul lui Ciucă din Palatul Parlamentului, pentru a nu mai şti cine ne conduce, pe cine să lăudăm şi pe cine să înjurăm. În teritoriu, bicefalismul face prozelitism.

La Neamţ, dihonia între PNL şi PSD a atins cote paroxistice, de parcă nici nu au auzit că guvernează împreună ţara. Nimeni nu le atrage atenţia că fiind parteneri la guvernare, au nişte obligaţii faţă de nemţeni. În bălăcăreala lor reciprocă, PNL şi PSD îi ignoră pe nemţeni, dar vor să câştige alegerile din 2024 cu voturile lor. Singurul țel al acestor partide, declarat cu nesimţire, este să obţină fiecare separat un control total asupra judeţului, de parcă ar fi singuri pe lume.

În mizerabilul lor război local, cele două partide îşi contestă reciproc prestaţiile, folosind comparativ ca argument prestaţiile foştilor lideri judeţeni, după formula „Al vostru a fost mai corupt”. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, dar la conducerea celor două formaţiuni locale s-au perindat mulţi lideri cu pleiadele lor, care au făcut obiectul unor răsunătoare dosare penale, de pe urma cărora s-au ales cu condamnări pe măsură.

Este greu de perceput cu ce ar fi mai breji liberalii faţă de social-democraţi la noi în judeţ şi de ce trebuie să le suportăm ifosele de superioritate. Dacă PNL şi PSD guvernează România împreună, de ce nu se practică acest comportament şi la Neamț? În mod vădit, PNL Neamţ practică intens distanţarea faţă de PSD, de parcă liberalii ar fi, prin comparaţie, o congregaţie de puritani, în condiţiile în care o apă-i spală pe toți.

De o bună bucată de vreme, crezând că păcălesc pe cineva, liberalii nemţeni au trecut la o publicitate selectivă a persoanelor care aderă la PNL. Nu neagă nimeni că la PNL se fac permanent adeziuni, după cum există demisionari sau excluderi. Dar liderii PNL Neamţ practică o discriminare impardonabilă în rândul propriilor membri.

Din lista celor care aderă la PNL sunt alese şi expuse publicităţii numai anumite persoane, alese pe criterii pidosnice, pe când restul sunt abandonaţi anonimatului, de parcă ar constitui subiect de ruşine. Criteriile de selecţie privind publicitatea respectivilor aderenţi sunt gândite să satisfacă grandomania liberală, care asigură stratificarea valorică începând cu procesul aderării.

Cum li se pare celor doi lideri PNL, George Lazăr şi Andrei Carabelea, că au parte de adeziunea unei persoane cu o poziţie socială sau economică mai de soi, se şi reped să se pozeze împreună cu aceasta, postând apoi pe unde apucă, sunt titlul „Suntem onoraţi” sau „Ne bucurăm” să avem alături… Dacă aderentul dovedeşte că are în viaţa publică şi anumite calităţi antreprenoriale, cu atât mai mult se calcă în străchini.

George Lazăr ca prefect şi Andrei Carabelea ca primar al municipiului de judeţ îl popularizează pe aderent cu tot cu afacere. Este bine că mai aderă lumea şi la PNL, decât să adere la AUR. Totuşi, cei care aderă la PNL să fie ceva mai atenţi unde intră. Să vadă la care PNL aderă, că de la Convenția Democrată (CDR), PNL s-a tot scindat, de nu mai ştii la ce fracţiune a rămas liberalismul autentic.