Actualitate
Rotary Club Piatra Neamț 2005 organizează Maratonul Muntelui Ceahlău. „E un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive din România” FOTO

Iubitorii de alergare montană vor avea ocazia să participe la două evenimente de excepție în masivul care străjuie Ținutul Neamțului – Maratonul Muntelui Ceahlău și Maratonul Bate Toaca. Aceste competiții oferă trasee spectaculoase și provocatoare, ideale pentru cei pasionați de natură și sport.
Maratonul Muntelui Ceahlău va avea loc pe data de 17 mai 2025, fiind organizat și de Asociația Rotary Club Piatra Neamț 2005. Competiția sportivă de anduranță va include trei probe. Una este Maraton (42,2 km) – traseu biaxial cu start din Camping Leon – Durău, întoarcere la Izvorul Muntelui și sosire la punctul de plecare.
Va mai fi Semimaraton (22,6 km) – traseu semiaxial cu întoarcere la altitudinea de 1000 de metri și Cros (10 km) – traseu crosaxial cu întoarcere la altitudinea de 933 de metri. Evenimentul se va desfășura între orele 08:00 și 18:00, cu startul și sosirea în Camping Leon. Fondul total de premiere este de 13.800 lei, acordat pentru locurile 1–3 la fiecare probă, masculin și feminin.
Iată ce spun organizatorii, pe www.neamtmaraton.ro, despre această competiție: „Acest maraton nu este doar o cursă; e un moment de explorare a unuia dintre cele mai frumoase masive montane din România. Pe 17 mai, vei avea ocazia să alergi pe trasee care șerpuiesc prin păduri, să urci și să cobori prin pante variate și să îți testezi limitele în peisaje spectaculoase.
Fiecare dintre cele trei trasee te va aduce mai aproape de natură, într-o atmosferă care îmbină competiția cu descoperirea. Acest eveniment îți oferă ocazia să te bucuri de peisajele spectaculoase ale muntelui Ceahlău și să descoperi frumusețea traseelor sale variate. Maratonul, semimaratonul și crosul te vor purta prin păduri, poieni și pante abrupte, fiecare traseu fiind o experiență unică”.
Cât despre probe, traseul maratonului de 42,2 km pornește din Campingul Leon din stațiunea Durău, ajunge până la Izvorul Muntelui și se întoarce la punctul de start. Este un traseu care combină urcări și coborâri solicitante, ideal pentru alergătorii cu experiență montană. Startul este la altitudinea de 728 metri și întoarcerea la 777 metri, la Izvorul Muntelui.
Traseul semimaratonului de 22,6 kilometri va parcurge jumătate din traseul de maraton, cu punctul de întoarcere la altitudinea de 1000 de metri. Este o alegere ideală pentru cei care vor o experiență montană intensă, dar mai scurtă. Startul va fi de la altitudinea de 728 de metri și întoarcere la altitudinea de 1000 de metri.
În ceea ce privește traseul de cros pe distanța de 10 kilometri, el este cel mai accesibil ca distanță, cu întoarcere la altitudinea de 933 de metri. Este recomandat celor care doresc să se bucure de alergarea montană și de peisajele naturale de excepție ale masivului Ceahlăul, într-un cadru mai relaxat din punct de vedere al dificultății.
Pentru o experiență completă și sigură, fiecare participant va primi un kit de participare. Acesta conține toate elementele necesare pentru a susține efortul competitorilor pe traseu: număr de concurs, produse de nutriție, tricou sau rucsac inscripționat și acces la punctele de hidratare. Va fi asigurată și asistență de prim-ajutor.
Iată și trei opinii ale unor competitori la maraton „Vreau să experimentez alergarea pe munte într-un cadru organizat și sigur, alături de oameni care împărtășesc aceeași pasiune pentru sport”. „Îmi doresc un traseu provocator și bine marcat, care să-mi testeze rezistența și abilitățile de alergare montană.
Mă aștept la un eveniment organizat cu atenție”. „Îmi doresc o experiență relaxantă și plăcută, să mă bucur de peisajele frumoase ale muntelui Ceahlău și să am un traseu clar și accesibil”. Mai multe detalii despre această competiție de anvergură pot fi obținute accesând www.neamtmaraton.ro

-
Actualitate2 săptămâni,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație
-
Actualitate2 săptămâni,
Concurs de fotografie adresat elevilor de gimnaziu, organizat de poliţişti
-
Actualitate2 săptămâni,
Recital cameral inedit la Piatra Neamț. Profesori universitari, dialog muzical la marimbă și pian
-
Actualitate2 săptămâni,
Opinie tare ciudată AUR Neamț, la Ziua Independenței. Coroane depuse la mormântul unui general, nu la Monumentul Eroilor FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Un înalt demnitar va participa la redeschiderea Muzeului de Istorie din Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Invitație la un concert de excepție al sopranei Sonia Moșneag, baritonului Alexandru Suciu și pianistei Bianca Murariu
-
Actualitateo săptămână,
Mai puțin știute despre Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț. Redeschidere după reabilitarea de 3,4 milioane de euro