Actualitate
Romașcan reținut după ce și-a terorizat familia
Romașcan reținut după ce și-a terorizat familia. Bărbatul are doar 26 de ani, dar e deja în evidențele poliției pentru actele de violență în familie.
Joi, 26 martie, în jurul orei 22.20, Poliția municipiului Roman a fost sesizată, prin 112, de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, cu privire la faptul că a fost agresat de către fratele său.
Ordinul de protecție nu l-a împiedicat să intre în casa mamei
În timp ce bărbatul de 38 de ani se afla în locuința mamei sale, din municipiul Roman, în casă a intrat și fratele mai tânăr, în vârstă de 26 de ani, care, fiind sub influența băuturilor alcoolice, ar fi început să se manifeste agresiv verbal și ulterior fizic.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că tânărul avea emis un ordin de protecție față de mama sa, având interdicția de a se apropia de locuința acesteia.
Al doilea ordin de protecție
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a rezultat faptul că există risc iminent, polițiștii procedând la emiterea unui ordin de protecție provizoriu și față de fratele său.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
-
Actualitate2 săptămâni,Cum poți accesa finanțări pentru dezvoltarea afacerii în 2026? Vino la conferința de la Piatra Neamț pe 12 mai
-
Actualitate2 săptămâni,Noul prefect şi-a completat echipa
-
Actualitate2 săptămâni,Cazuri de hantavirus în România. Neamțul, printre județele monitorizate de INSP
-
Actualitate2 săptămâni,Fostul finanţator al Ceahlăului: ”Cel mai important lucru este ca echipa să nu se defiinţeze”
-
Actualitateo săptămână,Nemţencele Chiruță și Murariu vor arbitra prima manșă a finalei EHF European Cup
-
Actualitate6 zile,Un transport suspect de lemne, final cu 500.000 de euro sub sechestru. Prejudiciu uriaș în anchetă
-
Actualitate6 zile,Situaţia finanţării Ceahlăului – promisiuni noi
-
Actualitateo săptămână,Alianţa PSD-PNL în teritoriu rezistă
