Actualitate
Romanvodistă pasionată de literatură, premiu la Festivalul „Ana Blandiana”

■ Denisa Georgiana Roxana Prisecaru este îndrumată de profesoara Ana Maria Zăloagă și a obținut o Mențiune ■ tematica celei de a XII-a ediții s-a intitulat ”O călătorie spre marea interioară” ■
Aflați la vremea bilanțurilor, elevii de la Colegiul Național ”Roman-Vodă” publică, zilnic, pe pagina de Facebook rezultatele competițiilor la care au participat în timpul anului școlar 2023-2024. Dintr-o asemenea postare aflăm că Denisa Georgiana Roxana Prisecaru, din clasa a XI-a F a obținut o binemeritată Mențiune la Festivalul Internațional de Creație și Interpretare „Ana Blandiana”.
Eleva pasionată de literatură este îndrumată de profesoara Ana Maria Zăloagă. Competiția la care a participat romanvodista a fost organizată între 23-26 mai 2024, la Brăila, de către Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Asociația Culturală „Ars Poetica”, în parteneriat cu C.J.C.P.C.T. Brăila, Teatrul „Maria Filotti”, Centrul de Excelență, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”.
La organizare și-au mai adus contribuția Muzeul Brăilei – Carol I, Colegiul Național Pedagogic „D.P. Perpessicius”, Universitatea „Dunărea de Jos”- Facultatea de Litere, Galați, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, alături de alte instituții din țară și din străinătate. Manifestarea, care a ajuns la ediția cu numărul XII, a avut ca „O călătorie spre marea interioară”.
Conform Regulamentului de organizare, obiectivul general al festivalului a fost valorizarea limbajului literar și interpretativ, în cadrul unui context cultural, în vederea formării și modelării personalității elevilor și studenților, având ca sursă de inspirație creațiile scriitorilor contemporani iar obiectivele specifice: valorificarea inteligențelor multiple (verbală/ lingvistică, muzicală, intrapersonală); aprofundarea creațiilor lirice; stimularea gândirii critice și sistemice.
Invitați de onoare au fost scriitoarea care dă numele festivalului, Ana Blandiana – membră a Academiei Române, a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarme” și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO); scriitorul Nicolae Băciuț – membru al Uniunii Scriitorilor, redactor – șef Revista Vatra Veche; director – Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, scriitorii Andreea Răsuceanu și Daniela Zeca-Buzura.

-
Actualitate2 săptămâni,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Prima paginăo săptămână,
Doliu în familia Gheorghe Ștefan, fostul primar al Pietrei și președinte la FC Ceahlăul
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Actualitate2 săptămâni,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Actualitateo săptămână,
Ceahlăul-Chiajna: 1-1. Test util pentru galben-negrii
-
Actualitate2 săptămâni,
Bani de la stat pentru păduri! APIA primește cereri până în iulie
-
Actualitate5 zile,
Paște 2025 – ziua în care ortodocșii și catolicii se roagă împreună. Ce obiceiuri se respectă
-
Eveniment4 zile,
Papa care a refuzat gloria lumii: cum va fi înmormântat și ce urmează pentru Biserica Catolică