Actualitate
Romanul, participare la Forumul Regional Economic Moldova 2024

■ manifestarea a fost organizată de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale și de către CJ Suceava ■ evenimentul a reunit peste 300 de participanți ■ între ei oficialități locale, regionale, reprezentanți ai mediului de afaceri și membri ai misiunilor diplomatice din România ■
Conducerea Primăriei Roman, reprezentată de edilul Leonard Achiriloaei, a participat, în perioada 4-6 iulie, la Forumul Regional Economic Moldova 2024, desfășurat la Vatra Dornei. Evenimentul de anvergură națională a reunit peste 300 de participanți.
Au fost prezenți reprezentanți ai mediului de afaceri, factori de decizie locali și regionali din România și din străinătate, precum și membri ai misiunilor diplomatice din țară.
„Organizat de Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale și Consiliul Județean Suceava, forumul a abordat subiecte esențiale precum comerțul și investițiile regionale, inovarea și tehnologia, dezvoltarea durabilă, infrastructura, turismul, sănătatea și transporturile.
Principalul obiectiv al evenimentului a fost Planificarea și Cooperarea pe Obiectivul Strategic: Moldova 2030, punând accent pe cooperarea regională pentru dezvoltarea durabilă. În cadrul acestui eveniment, am avut plăcerea de a împărtăși audienței realizările municipiului, inclusiv fondurile atrase și perspectivele de dezvoltare ale orașului și zonei Roman Metropolitan.
Am prezentat, de asemenea, colaborarea existentă între noi și comunele din zona metropolitană pentru dezvoltarea celui mai mare parc industrial din centrul Moldovei, menit să atragă investitori în zonă, beneficiind totodată de viitoarea autostradă ce ne va oferi un avantaj strategic”, a precizat primarul Leonard Achiriloaei.
Acesta a mai subliniat faptul că participarea reprezentanților Primăriei Roman la Forumul Regional Economic Moldova 2024 a evidențiat faptul că municipiul de la confluența Moldovei cu Siretul este un exemplu de bune practici și o forță activă în promovarea dezvoltării regionale durabile.

-
Actualitateo săptămână,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Ratis Serv – angajează
-
Eveniment2 zile,
Numai la Piatra Neamț: senzori de monitorizare a calității aerului în țevile de eșapament !?!
-
Prima paginăo săptămână,
Camelia Stoean: o viață pentru copiii nimănui
-
Politicao săptămână,
Ucraina: scaunul Puterii stă într-un picior
-
Actualitateo săptămână,
Schimbare la vârful Publiserv Piatra Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Condoleanțe
-
Prima pagină2 săptămâni,
De frică, o femeie s-a aruncat de la etajul IV. Date din ancheta crimei de la Roman