România, prizonieră în cercul vicios al „Marii Bulibășeli”

Începând cu anul 2004, anul postării lui Traian Băsescu în înalta funcţie de Preşedinte al României, în această ţară s-a instalat pentru o perioadă nedeterminată „Marea Bulibăşeală”, promovată încă din anul 1996, odată cu venirea la putere a Convenţiei Democrate (CDR). „Marea Bulibăşeala” a fost desăvârşită, „Pas cu pas”, în perioada de zece ani a mandatelor lui Klaus Iohannis.

Acum, în 2024, nu întrezărim nici măcar luminiţa de la capătul tunelului. Unii spun că luminiţa nu se vede, pentru că traseul tunelului este foarte sinuos, alţii spun că tunelul în care am intrat nu are încă ieşire. În bezna în care ne aflam, Traian Băsescu ne-a promis că vom fi luminați de „Marele Licurici”. Şi în beznă am rămas până astăzi.

Deşi în 2014, USL (PSD+ PNL) câştigase detaşat alegerile, preşedintele Iohannis a găsit soluţia inventării Guvernului zero, condus de Dacian Cioloș, pe motiv că de câte ori pronunţa „PeSeDe!”, preşedintelui i se străpezeau dinții.

Cu pasta de dinţi marca „Casa Albă”, s-a rezolvat problema străpezelii, după izbucnirea războiului provocat de Rusia „fără niciun motiv” împotriva Ucrainei, iar Klaus Iohannis şi-a etalat pe ecran dantura perfectă, decretând că soluţia de echilibru în România este resuscitarea alianţei PSD-PNL.

În anul 2024, Klaus Iohannis, aflat la sfârşit de mandat, s-a autopropus pentru şefia NATO, dar ştirea nu a prea fost digerată de Occident, aşa că recent, acesta şi-a retras autopropunerea, sperând că va găsi un loc de muncă prin UE, dacă nu va fi blocat și acolo. Dacă Volodimir Zelenski a ajuns președintele Ucrainei jucând rolul de „servitor al poporului”, Klaus Iohannis a vrut să ajungă Secretar General NATO jucând rolul de „servitor al lui Zelenski”.

Cu Ucraina nu are numai Rusia ceva de împărţit. Ne reamintim că, în 1944, ne-au invadat trupele din Frontul 2 Ucrainean, ocupând Basarabia, Bucovina de Nord și România. Ne amintim că pentru Insula Şerpilor ne-am judecat mulţi ani cu Ucraina la Curtea Internaţională de Justiţiei de la Haga, insula fiind integrată în Ucraina, unde se găseşte şi în prezent.

Ne amintim de pierderea suveranităţii asupra braţului dunărean Chilia, ne amintim şi despre tevatura şi efectele Canalului Bâstroe. După invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie 2022, trecându-ne prin cap că măcar Bucovina de Nord ar putea reveni acasă, nu am pregetat să-i primim cu „pâine şi sare” pe refugiaţii ucraineni, cărora le-am asigurat o soartă mai bună în România decât cea a românilor din Ucraina.

Le-am oferit ucrainenilor, spre folosinţă nemăsurată, drumurile noastre şi Portul Constanța, rupând pâinea de la gura fermierilor români. De dragul Ucrainei ne-am anulat interesele comerciale care le aveam cu Rusia, cu China şi cu aliaţii acestora. Am scos din România tot ce amintea de Rusia, numai pe militarii ruşi îngropaţi prin cimitire nu i-am scos.

Am închis ochii la toate dovezile care incriminau implicarea SUA şi NATO în conflictul dintre Rusia şi Ucraina, declanșat încă din 2004. Cu toate acestea, a crescut simpatia românilor pentru Donald Trump, care a promis că în prima zi de mandat, ca președinte al SUA, va porni un dialog cu Putin pentru oprirea războiului, cerere avansată Americii de Putin încă din 2014.

Simpatia noastră pentru Zelenski a scăzut sub pragul minim de întreţinere a unor relaţii normale, iar scadența plății poliței, a fost ziua de 17 iunie, când la campionatul de fotbal UEFA 2024, România a bătut Ucraina cu 3-0. În fața acestei revanşe nici nu a mai contat că ulterior Belgia ne-a bătut cu 2-0, iar Olanda cu 3-0.

Am donat multe Ucrainei, fără crâcnire, bașca un Sistem Patriot

Din cele şapte Sisteme Patriot, necesare pentru apărarea antiaeriană, plătite anticipat Statelor Unite, am primit doar trei, dintre care unul este funcţional 100%. Cedând acest Sistem Patriot Ucrainei, oficialităţile române au recunoscut public că ne-am creat o imensă vulnerabilitate în securitatea ţării.

S-a dovedit astfel incapacitatea autorităţilor române de a negocia, chiar tăios, cum au făcut-o Polonia şi Ungaria. Lecţii de negocieri, din sfera interesului naţional, ne dau Turcia şi Ungaria, dar liderii noştri joacă bambilici în timpul orelor de predare.

România nu s-a zgârcit la donaţii acordate Ucrainei, despre care nu am aflat nimic până acum, dar poate acestea se vor desecretiza după vreo 50 de ani, uluindu-ne nepoţii. Recent a fost făcută public ştirea că gazele României obţinute din Marea Neagră nu iau numai drumul Austriei şi al Moldovei, dar şi al Ucrainei.

Am pierdut multe în favoarea Ucrainei, inclusiv Insula Șerpilor, pentru că ne-au murit negociatorii în drum spre Kiev, rămânându-ne doar statutul de negociatori îndoiţi de șale şi cu pălăria întinsă.

Suntem țara în care primăriile au devenit incubatoare de preşedinţi

În anul de graţie 2004, din Primăria Bucureştiului, cel mai mare municipiu din România, îşi lua zborul spre Cotroceni Traian Băsescu, unde acesta şi-a făcut cuibar pentru 10 ani, în care să clocească ouăle „Marii Bulibășeli”.

În anul 2014, din primăria Sibiului, un municipiu mult mai mic decât Bucureştiul, îşi lua zborul către Cotroceni, Klaus Werner Iohannis, care a ocupat şi el cuibarul pentru încă zece ani, cloşcă pe acelaşi ouă. Acum aflăm că la primăria din Câmpulung Muscel, un municipiu mai mic ca Sibiul, fâlfâie din aripi Elena Lasconi, pregătindu-se pentru a-și lua zborul către Cotroceni.

Lasconi a câștigat Primăria cu aproape 11 mii de voturi, ceea ce o inspiră să se mute la Cotroceni. Aceasta după ce actualul primar al Bucureştiului, Nicușor Dan, a refuzat oferta de a zbura el spre Cotroceni, din partea USR.

Elena Lasconi este nu numai primarul Campulungului Muscel, dar a fost aleasă recent şi preşedinte al USR, în locul decedatului politic Cătălin Drulă, care ne anunța în campanie, de pe marele panouri publicitare, să fim atenţi să nu ni se fure votul. A avut gura aurită.

După rezultatele obținute de către păguboasa alianţă a USR-ului cu Forța Dreptei şi cu PMP, Drulă a fost înlocuit cu Lasconi. Această păguboasă alianţă tocmai pregătea versurile din fabula cu „Racul, broasca şi o ştiucă” pentru un imn al ADU (Alianţa Dreaptă Unită).

Acum, Elena Lasconi, de pe poziţia de lider al USR, a declarat decesul ADU şi a mărturisit că este bântuită de „visul de a reconstrui USR”, după modelul Primăriei din Câmpulung Muscel. Cu experienţa celor 25 de ani petrecuţi în studioul PRO TV, unde a învăţat să cuvânteze cu tupeu şi fără prompter, Elena Lasconi se lansează ca un Hercule cu fustă într-un partid dominat de bărbaţi rataţi politic.

Ba mai mut, prinzând un val cu placa, Lasconi se laudă, ca o croitoreasă căreia i-a reuşit un tighel, că va fi principalul candidat la preşedinţia României, bătând în turul doi pe oricine. Tupeul Elenei Lasconi l-a surprins pe Nicolae Ciucă, liderul PNL, în poziţia culcat, aşteptând goarna atacului pentru prezidenţiale.

Ciucă, plin de vitejie, a lăsat să se înţeleagă că PNL este dispus să reia colaborarea cu USR dacă Lasconi, ajunsă preşedinte, îl va nominaliza pe el ca premier. Dacă Lasconi îl va convinge pe Ciucă să-şi pună şi o fustă cadrilată, vom avea în România o ştiristă preşedinte şi un scoţian ca premier.

Pe parcursul ascensiunii ei, de la scaunul primăriei unui orăşel de provincie cu 30 de mii de locuitori, la scaunul de la Cotroceni, folosind ca rampă de lansare scaunul USR, Elena Lasconi a plănuit să croşeteze modelul „reconstruirii USR”, pentru a lăsa în urma sa un partid prezidenţial şi providenţial.

Elena Lasconi este conştientă că reconstrucţia USR nu poate fi o operă de salon, aceasta urmărind ca, Biroul Naţional al USR, compus din 24 de membri, să fie dominat de gruparea sa. În caz contrar, Lasconi a ameninţat că va demisiona de la şefia USR. Pentru această bătălie internă din USR s-au pregătit trei grupări.

Gruparea „USR Reconstrucţie”, gruparea „USR Echilibru”, şi gruparea „USR Unit”. Tot aşa s-a spart şi FSN în 1992, pornind de la grupări. Cum de regulă, la români, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, gruparea „USR Reconstrucţie”, condusă de Lasconi, nu a ocupat decât o treime din scaunele Biroului Naţional.

Cum se poartă la români, Elena Lasconi nu a demisionat din funcţia de preşedinte al USR, proiectul „reconstrucţiei USR” a rămas în sertar, iar Nicolae Ciucă aşteaptă tot în tranşee altă trâmbiță pentru atacul asupra Cotroceniului. În acest răstimp, premierul Marcel Ciolacu a convocat-o pe Elena Lasconi la Cotroceni, să o întrebe când ar fi de acord să se ţină prezidenţialele, în septembrie, ori la termen, adică în decembrie.

La intrare, Lasconi s-a intersectat cu Șoșoacă, care ieșea de la interviu. Nu avem informaţii dacă Ciolacu nu a pus de un blat cu Lasconi, ca aceasta să-i rezerve lui scaunul de premier, după căftăneala ei la Cotroceni.

Cu Elena Lasconi, România ar avea şansa de a deveni una din ţările a căror soartă este dependentă de o Elenă, după Troia. După Elena Cuza au urmat Elena Lupescu, Elena Ceauşescu, Elena Udrea, iar Elena Lasconi ar fi cireaşa de pe tort. Sper să-mi dea Dumnezeu zile să apuc să-l văd ajuns preşedinte al României pe primarul din Vășcăuții din Deal.

Demolarea în Piatra Neamţ, ca şi războiul din Ucraina, continuă

În perioada de precampanie, săpăturile din Piatra Neamţ, se mai potoliseră, fiind astfel tentaţi, în naivitatea noastră, să credem că ne apropiem de finalizarea operei de „reconstrucţie” a urbei, proiectul de suflet al fostului primar, încă în funcţie. Am fost în mod cert naivi, pentru că nu s-au închis bine urnele de vot, că săpăturile au fost repornite mai intens, cu o furie venită ca o răzbunare pentru votul acordat.

Am aflat cu această ocazie că tergiversarea lucrărilor de „reconstrucţie” a oraşului nu fusese întâmplătoare, aceasta fiind doar consecinţa unui conflict iscat între Primărie şi societatea constructoare „Moldocor”. Luată la întrebări, cum justifică lentoarea execuţiei, conducerea Moldocor a răspuns că proiectul nu a fost clar şi ca nişte responsabili de prin Primărie s-au tot implicat, dând indicaţii contradictorii.

Această bulibăşeală era prea evidentă, văzând că se fac săpături peste alte săpături, semn că un amator cu pretenţii de mare reformator stă la cârma administraţiei locale. Se împlineşte anul de când circulaţia rutieră şi pietonală în municipiu a devenit o aventură. Ştii când pleci de acasă, dar nu mai ştii când şi cum te mai întorci.

Cauzele sunt multiple. În primul rând, din cauză că în oraş s-au deschis din ce în ce mai multe şantiere, prin care mușună din ce în ce mai puţini lucrători. În al doilea rând, din cauza imaginaţiei unor ageamii din Primărie, care modifică zilnic traseele, uneori cu vădite încălcări ale Codului rutier, pentru a ne asigura o circulaţie „mai lejeră” prin şantierele înşirate pe drumuri şi trotuare.

Mare noroc avem că măcar multe dintre semafoarele montate, pentru circulaţie inteligentă nu funcţionează. În al doilea rând, din cauza desfiinţării unor amenajări, cu rol de sens giratoriu, precum cel din Piaţa Ştefan cel Mare, cel de pe Mihai Viteazu şi cel de la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Petru Rareş.

Mai toate sunt opera ageamiilor din Serviciul Rutier al Primăriei, dar şi a acelora din Poliţia Rutieră, care le-au avizat. Desfiinţarea acestor amenajări tip sens giratoriu, a fost compensată cu nişte trasee aiuritoare, în care nu te descurci nici cu GPS-ul.

Domnilor din Primărie şi Poliţia Rutieră, consideraţi ca un apel amabil cererea de a repune urgent în funcţiune sensurile giratorii desfiinţate, începând cu cel din Piaţa Ştefan cel Mare. Aviz viitorului primar ales.