Contactează-ne

Fotbal

România, egal italienesc cu Olanda, la Polivalentă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ România - Olanda 1-1 la futsal, în primul meci al tricolorilor din turneul de calificare la CM 2020 ■ batavii au înscris primii, dar căpitanul Mimi Stoica a adus egalarea cu un şut fabulos ■ cei 1.000 de spectatori au susţinut România frenetic, însă barajul oranj nu a mai putut fi străpuns ■

Tricolorii au început partida de miercuri seară împotriva Olandei purtaţi pe braţe de peste 1.000 de spectatori entuziaşti, între ei fiind prezent şi preţedintele FRF, Răzvan Burleanu. În chiar prima fază de atac, Ique a pivotat bine, dar mingea şutată s-a dus pe lîngă poartă. Sala a amuţit după nici 5 minute, Velseboer înscriind dintr-o fază ce nu anunţa nimic. Publicul şi-a revenit repede din şoc, la fel ca şi jucătorii. Savio şi Felipe au fost responsabili cu spectacolul, iar masivii batavi au fost împinşi în propria jumătate, însă ceva a lipsit la finalizare, lipsind concentrarea în faţa porţii. În minutul 8:51, căpitanul Mimi Stoica prinde un voleu fenomenal, mingea se duce în vinclu şi e 1-1, iar sala erupe. Pînă la pauză, tricolorii şi-au trecut mai multe ocazii mari în cont, cu aceiaşi Savio şi Felipe inspiraţi doar pînă la 2-3 metri de poartă, unde nu există claritate, astfel că ne mulţumim cu cornere sau şuturi imperfecte. Prima repriză se încheie cu 11-5 la şuturi pe poartă în favoarea României şi 5 faulturi ale Olandei, o reprezentativă speculativă, care a impresionat doar prin forţa fizică. După pauză, tricolorii încep tot în atac, cu o circulaţie bună şi o dinamică agresivă în jumătatea adversarilor. Savio încercă o scăriţă prinsă de portar, şutul lui Ique trece vijelios pe lîngă poartă,iar pe contră ne ajută portarul Toniţă cu o paradă de mare jucător. E show total, aşa cum prevedeau selecţionerii, dar mai bine ar fi un 2-1 pentru noi. Cînd, după două driblinguri, şpiţul lui Savio zguduie bara, Polivalenta abia mai rezistă tensiunii. Continuăm să presăm, olandezii nu leagă mai mult de două-trei pase, dar mingea nu intră în plasă… Şutăm în barajele oranj, adversarii scot prin alunecare, apoi iar bară! Degeaba! Merităm, dar pur şi simplu e o secundă lipsă la capăt! La tehnică e 100-0, la ratări de necrezut, tot la fel. Sala e în extaz, tună „România, ole, ole, ole!“, şi ultimele două minute jucăm fără portar, însă din păcate, rămîne remiză, după un joc superb al tricolorilor! România: Toniţă, Grigoraş (portari) – Felipe Oliveira, Ique, Savio, Paulo Ferreira, Matei, Manya, Covaci, Movileanu, Mimi Stoica (c), Crăciun, Szocs şi Pânzaru, selecţioner fiind Robert Lupu: „După numărul ocaziilor eu cred că meritam să cîştigăm, dar ăsta este futsalul. Cu Olanda tot timpul am avut meciuri echilibrate, dar luptăm în continuare şi cu siguranţă ne vom califica pentru că spiritul de echipă este foarte bun, avem echipă foarte bună şi pînă la urmă o să o scoatem cu bine la capăt. Cu Albania o să fim mai concentraţi şi o să iasă bine. Publicul a fost extraordinar, ne-a împins în momentele grele de la spate şi îi aşteptăm şi la celelalte două jocuri de joi şi sîmbătă să ne susţină ca astăzi“, a declarat jucătorul Bogdan Covaci. „A fost un joc echilibrat, dar pe final am avut ocazii care puteau face diferenţa. Ne-a lipsit un pic de precizie, ne-a lipsit acurateţea în faţa porţii, dar cred că pe ansamblu am dominat meciul. Ne aşteptam la un meci echilibrat pentru că, în compania Olandei, în decurs de doi ani, au fost cinci jocuri, din care patru amicale, încheiate cu două victorii şi cu cîte o victorie de fiecare. O echipă puternică, care îşi respectă blazonul ca şi noi, cu aceleaşi principii de joc, un futsal modern. Au încercat să ne suprindă şi au reuşit la început cu golul lor, iar acel handicap ne- a costat cu puţină brambureală, însă ne-am revenit, am intrat în joc şi am controlat jocul pînă la final. Păcat, pentru că băieţii şi-au dorit, au avut o atitudine bună, ne-am creat situaţii bune, însă nu am mai înscris. Ne aşteptam la mai multe goluri, dar a ieşit un scor italienesc. Spectacol a fost, am avut momente cu Savio, cu Felipe, am avut un gol printr-o execuţia fantastică a căpitanului Mimi Stoica“, a declarat Marius Anton Pârciu, secundul României. El a dat indicaţii de pe margine în lipsa selecţionerului Robert Lupu, care avea de ispăşit o etapă de suspendare. În primul meci al zilei de miercuri, Kazahstan a învins pe Albania cu 4-0 prin reuşitele lui Akbalikov (5), Taynan (25), Douglas Junior (30) şi Tursagulov (36). După o primă repriză dominată categoric, Kazahstan conducea doar cu 1-0. Marea favorită a grupei s-a fixat încă din start în jumătatea albanezilor şi, fără să tureze la maximum motoarele, a şutat de 26 ori spre poartă, de 12 ori nimerind cadrul acesteia. Albania a trimis de două ori spre poartă, dar una dintre faze a fost o bară (13). Albanezii au început cu mai mult curaj repriza secundă, şi, atunci cînd au fost presaţi, au contraatacat periculos. Experienţa şi valoarea a kazahilor şi-au spus cuvîntul, pînă la urmă. Kazahstan s-a instalat pe primul loc al grupei încă din prima zi, iar joi urma să înfrunte Olanda (ora 16.30), în timp ce România avea de jucat, ora 19.00, disputa cu Albania. Vineri va fi pauză, iar sîmbătă vor fi disputele Olanda – Albania (16.30) şi România – Kazahstan (19.00). Primele două echipe clasate în această grupă principală (Main Round) vor avansa în turneul de elită (Elite Tour) în ianuarie- februarie 2020, ultimul pas pentru calificarea la CM Lituania (septembrie-octombrie 2020).

Actualitate

Campioana României și-a aflat adversarele posibile din turul 1 preliminar al Champions League

Știre publicată în urmă cu

în data de

Campioana României la fotbal cunoaște deja lista cu adversarele posibile pe care le va avea în turul 1 preliminar al Champions League 2020/2021. Indiferent dacă titlul în Liga 1 va fi câștigat de Universitatea Craiova sau de CFR Cluj, campioana României se va afla în urna favoritelor la tragerea la sorți programată pe 9 august.

Meciurile din turul 1 preliminar vor avea loc într-o singură manșă, pe 18 și 19 august.

Lista cu adversarele posibile este următoarea:

Fola Esch (Luxemburg), Djurgardens (Suedia), Buducnost Podgorica (Muntenegru), Flora Tallinn (Estonia), Dinamo Brest (Belarus), Riga FC (Letonia), Connah’s Quay Nomads (Ţara Galilor), Europa FC (Gibraltar), KI Klaksvik (Insulele Feroe), NK Celje (Slovenia), Ararat-Armenia (Armenia), KuPS Kuopio (Finlanda), KR Reykjavik (Islanda), Sileks Kratovo (Macedonia de Nord), KF Tirana (Albania), Floriana (Malta) și o echipă venită din turul calificărilor – Linfield Belfast (Irlanda de Nord), FC Drita (Kosovo), Inter Club d’Escaldes (Andorra) sau Tre Fiori (San Marino).

Fiind în urna favoritelor, campioana României va evita dueluri cu echipe mai bine cotate precum Celtic Glasgow, Ludogorets Razgrad, Astana, Steaua Roșie Belgrad, Legia Varșovia, Maccabi Tel-Aviv sau Molde.

Premieră: Noul sezon din Champions League începe înainte să se încheie actualul

Noul sezon din Champions League va începe pe 8 august cu runda preliminară, concomitent cu reluarea meciurilor din ediția curentă.

Actuala ediție din Champions League se încheie pe 23 august, când este programată finala de pe Estadio da Luz din Lisabona. Potrivit cotelor disponibile deja pe sport.netbet.ro, prima favorită la câștigarea Champions League este Manchester City (cota 4.35), la egalitate cu Bayern Munchen. A treia șansă o are PSG (cota 6.00), urmată de Atletico Madrid și FC Barcelona (cota 9.00 pentru ambele). Cotele sunt preluate de pe site-ul operatorului online NetBet, care, pe lângă oferta bogată de pariuri sportive, oferă clienților poker și peste 2.000 de jocuri de cazino de la cei mai buni provideri la adresa casino.netbet.ro.

Ce echipe au rămas în cursa pentru trofeul Champions League

Meciurile din actuala ediție a Champions League se vor relua pe 7 și 8 august, cu confruntările rămase de disputat din optimile de finala:

7 august, ora 22:00: Manchester City – Real Madrid (2-1 pentru City în tur)

7 august, ora 22:00: Juventus – Olympique Lyon (1-0 pentru Lyon în tur)

8 august, ora 22:00: FC Barcelona – Napoli (1-1 în tur)

8 august, ora 22:00: Bayern Munchen – Chelsea (3-0 pentru Bayern în tur)

Sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, la Lisabona, între 12 și 15 august, după următorul program:

12 august, ora 22:00: Atalanta – PSG

13 august, ora 22:00: RB Leipzig – Atletico Madrid

14 august, ora 22:00: Real Madrid/Manchester City – Lyon/Juventus

15 august, ora 22:00: Napoli/Barcelona – Chelsea/Bayern Munchen

Semifinalele vor avea loc pe 18 și 19 august, iar finala este programată pe 23 august.

Se cunosc 24 de echipe calificate în Champions League

În paralel cu actuala ediție de Champions League, echipele fac planuri și pentru următorul sezon. Iar 24 de echipe din cele 32 calificate în grupe sunt deja cunoscute.

Acestea sunt: Atletico Madrid, Sevilla, Real Madrid, Barcelona, Liverpool, Manchester City, Chelsea, Manchester United, Juventus, Inter Milano, Atalanta, Lazio, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, RB Leipzig, Borussia Monchengladbach, PSG, Marseille, Zenit, Lokomotiv Moscova, Porto, Club Brugge, Șahtior Donețk, Istanbul Basaksehir.

Restul de 8 echipe calificate vor fi cunoscute în urma preliminariilor și în funcție de rezultatele din finalele Champions League și Europa League.

România nu a mai avut echipă în grupele Champions League la fotbal de șapte ani. FCSB are patru prezențe, Steaua 3, CFR Cluj 3, Unirea Urziceni 1 și Otelul Galați 1.

Citește știrea

Fotbal

Ceahlăul, noutăţi de vacanţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ obiectivul rămîne promovarea, susţine preşedintele executiv ■ "a fost un tur de campionat destul de dificil", a mai spus Marin Mitran ■ formaţii de Liga 1 sînt interesate de jucători de la Ceahlăul ■

Marin Mitran, preşedintele executiv al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, a ieşit public şi a făcut un bilanţ al anului 2019, vorbind atît despre reuşite, cît şi despre nerealizări.

A reafirmat că obiectivul rămîne promovarea şi că este foarte mulţumit de cele întîmplate în condiţiile în care echipa a suferit numeroase modificări în vară, atît la nivelul lotului, cît şi în celelate compartimente.

„A fost un tur de campionat destul de dificil. Dar să ştiţi că sînt mulţumit de ce s-a întîmplat şi lucrurile sînt aşa cum le-am plănuit în vară. Ne-am dorit să fim în primele trei la finalul turului şi aici sîntem. Iernăm între primele trei din serie.

Puteam să fim cu un loc mai sus, am pierdut două puncte foarte importante în ultima partidă, la Galaţi, m-a durut, dar avem un grup bun şi nu pot să cert jucătorii. Eu am un alt stil de muncă.

Ştiu că doresc să cîştige fiecare meci şi nu pot să le reproşez nimic. Au dat totul pe teren, am avut ocazii şi acolo, dar am pierdut două puncte. Urmează o perioadă de o lună de zile în care avem timp să ne pregătim bine mutările. Să vedem ce achiziţii vor fi şi sper că vom face lucruri mai bune în primăvară după ce vom realiza noi transferuri.

Am decis să mai continuăm pregătirea încă două săptămîni după terminarea meciurilor din campionat. Am hotărît aşa pentru că este normal ca jucătorii să intre în perioada de relaxare, de revenire la normal.

Asta pentru că este greu pentru organism să-l opreşti dintr-o dată din efortul susţinut. Organismul este ca o maşină, dacă o laşi un an fără să o porneşti cu greu o repui pe picioare. Vom relua pregătirea pe 13 ianuarie 2020.

La început pe plan local, dar sper să găsesc soluţii financiare pînă la finele anului în curs pentru a avea bani şi de un cantonament. Ne dorim să ieşim din uzura zilnică şi sper să fac rost de atîţia bani să putem pleca în altă parte”, a declarat Marin Mitran.

Cine vine, cine pleacă

Preşedintele executiv Marin Mitran a expus motivele pentru care s-a ajuns la despărţirea de Arsene Luboya şi Franck M’Barga. Mai mult, a afirmat că sînt jucători din lot care au ajuns în vizorul unor formaţii de Liga 1.

De asemenea, a precizat că Andrei Viţelaru poate apărea în organigrama clubului. „Am discutat cu Arsene Luboya, Yoann Fellrath şi Franck M’Barga să ne despărţim şi cred că este o decizie bună. Odată cu această hotărîre am scăpat şi de salariile mari, plus tot felul de bonusuri.

Au fost însă jucători buni, care ne-au ajutat. Arsene a marcat nouă goluri, Yoann a jucat şi el foarte bine în folosul echipei. Nu le reproşăm nimic, s-au prezentat bine, cred că puteau şi mai bine, dar acesta este fotbalul şi a venit timpul să ne despărţim. Avem soluţii deja.

Un jucător a şi venit şi mai sînt alţii trei cu care sîntem în discuţii. Sînt şi români, dar şi din străinătate. Eu mă bazez şi pe străini pentru că unii dintre ei vin cu mentalitate bună. Cred că nu avem ce să le reproşăm celor din Mali.

Pentru unii avem deja oferte din Liga 1, de la două cluburi. Săptămîna viitoare vor pleca la probe. Nu vreau să dau numele acestor cluburi pentru că aşa ne-am înţeles şi dacă vor anunţa ei, atunci bine, dar pînă atunci noi nu spunem mai mult.

Este o bucurie că avem oferte. Au jucat bine ai noştri şi au fost urmăriţi şi pot face pasul spre acest eşalon. Acesta este un obiectiv al clubului CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, să vindem la Liga 1 şi să ajungem să ne autofinanţăm la un moment dat.

Putem să facem asta. Dacă dăm un jucător sau doi pe o sută de mii de euro, cred că ne acoperim salariile pe şase luni. Dacă nu ne batem joc de lucrurile din jurul nostru putem progresa din toate punctele de vedere. Cît priveşte absenţa din echipă la ultimele jocuri în cazul lui Luboya şi M’Barga, trebuie spus că a fost o restanţă de o săptămînă la salarii la echipă, iar Arsene şi Franck nu s-au antrenat.

Yoann a avut atunci o problemă în familie şi a trebuit să plece în Franţa. A fost o situaţie în care era nevoie de bani pentru deplasarea respectivă, pentru că ne dorim ca în unele deplasări să mergem cu o zi mai devreme pentru a ajuta echipa şi s-a întîrziat plata salariilor. Şi ei în ziua deplasării voiau banii. În loc să se concentreze la meci, se gîndeau la bani. Am achitat salariile o săptămînă mai târziu şi ei nu s-au pregătit.

Din aceste motive, împreună cu antrenorii am decis să ne despărţim de ei pe cale amiabilă. De aceea nu au jucat în ultimele două meciuri”, a mai spus Marin Mitran.

La capitolul veniri, CSM Ceahlăul lucrează deja. Se doreşte un atacant român de 28 de ani, un „număr 10”, dar şi alţi jucători care să întărească lotul. Marin Mitran a afirmat că echipa se va baza în continuare pe Pîntea, pe Toma, pe Matei, dar şi pe ceilalţi copii crescuţi la Piatra Neamţ.

Va fi însă de văzut dacă şi Andrei Viţelaru ar putea fi cooptat. El doreşte să mai joace, dar preşedintele Mitran a purtat o discuţie cu el despre o eventuală cooptare în altă poziţie în club. „Am vorbit cu el, am vrut să-l cunosc, să văd ce vrea. I-am propus să-l aduc în club, antrenor la copii sau delegat, director sportiv. Mi-a spus că vrea să mai joace.

Dar astăzi nu-i pot scoate pe fundaşii centrali pe care îi avem pentru a juca altcineva. Poate fi interesant, dar dacă decidem asta împreună cu antrenorii. Eu nu bag jucători pe gît cuiva. Dacă va fi dorit, atunci … vom discuta”, a mai precizat preşedintele. Referitor la eventuale noutăţi în lot, Marin Mitran a mai afirmat:

„Mulţi români vor să vină la noi. Toată lumea vrea la Ceahlăul acum, avem condiţii de pregătire foarte bune, avem stabilitate financiară şi avem obiectiv important.

Sînt jucători de Liga 1 care nu joacă la echipele lor şi vor aici. Străinii întreabă despre obiectiv, despre baza de pregătire şi este un plus pentru noi, pentru club. Sîntem un club interesant pentru mulţi”.

Citește știrea

Fotbal

Fotbal cu… jucării pentru copii, o ediţie mai extinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ manifestarea va avea loc la Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ ■ spectatorii sînt rugaţi să vină la sălile de sport cu jucării şi să le arunce pe teren în timpul meciurilor de fotbal ■ urmează ca ele să fie donate copiilor defavorizaţi ■

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Turism a anunţat organizarea, în perioada 10-12 decembrie 2019, a celei de-a II-a ediţi a manifestării „Fotbal cu… jucării pentru copii“.

Prima a fost în 2018, în colaborare cu Cristi Vornicu, preşedintele de la Futsal Ceahlăul, acţiunea dorindu-se a deveni tradiţie în anii viitori.

În acest an, manifestarea va fi una mai extinsă decît cea din 2016, cînd a fost doar în oraşul reşedinţă de judeţ, datele fiind: Piatra Neamţ – 10 decembrie 2019, ora 18:00, în Sala Ceahlăul, la Roman, pe 11 decembrie 2019, ora 18:00, în Sala Sporturilor şi la Tîrgu Neamţ, pe 12 decembrie 2019, ora 17:00, în sala de sport a Colegiului Naţional Ştefan cel Mare.

„La fiecare din cele trei evenimente, spectatorii care vor dori să ajungă în tribună pentru a vedea meciurile respective sînt rugaţi să aducă la sală şi cîte o jucărie de pluş. Păstrînd tradiţia începută în 2018, respectivele jucării vor fi aruncate de spectatori pe parchet în momentul în care se va marca primul gol în meciurile de seniori. Cei care vor să aducă şi altfel de jucării o pot face, dar acestea nu pot fi aruncate pentru a nu se strica şi pentru a nu strica suprafeţele de joc, astfel putîndu-le lăsa într-un loc special amenajat în săli, unde vor fi depozitate de voluntari“, a precizat Gheorghe Paisa, directorul DJTS Neamţ.

Iată ce propune Fotbal cu… jucării pentru copii, ediţia 2019. Piatra Neamţ – 10.12.2019 – Sala Ceahlăul – ora 18:00, Meci Juniori E: LPS Piatra Neamţ (antrenor Lidi Chertic) – LPS II Piatra Neamţ (antrenor Vlad Urzică); ora 18:30, Majorete – Centrul de Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca; ora 18:40, Meci Juniori D: CSM Ceahlăul (antrenor Daniel Mahu Moisii) – LPS Piatra Neamţ (antrenor Ciprian Iosub); ora 19:10, Program majorete; ora 19:25, Meci seniori: CSM Ceahlăul – Futsal Ceahlăul. Roman – 11.12.2019 – Sala Sporturilor – ora 18:00, Meci Juniori E: AS Juniorul Roman (antrenor Sergiu Ghidarcea) – LPS (antrenor Ionuţ Nacu); ora 18:30, Meci Juniori D: CSM (antrenor Gabriel Ţapu)- Vulpiţele Galbene U15 (antrenor Adelin Tălmăcel); ora 19:00 – Demonstraţie karate BAO Roman; ora 19:10, Old boys Laminorul – Petrotub – CSM. Tîrgu Neamţ – 12.12.2019 – Sala CN Ştefan cel Mare – Ora 17:00, CN Ştefan cel Mare – Liceul Vasile Conta; Ora 17:20 – Liceul Conta – Colegiul Tehnic Ion Creangă; ora 17:40, CN Ştefan – CT Creangă; ora 18:00, Meci Juniori D: CSS (antrenor Radu Miron) – FC Ozana (antrenor Dorel Strujan); ora 18:30, Program majorete; ora 18:40, Meci Seniori: FC Ozana – CS Speranţa Răuceşti.

Ce-a fost anul trecut

Ediţia din 2018 a avut loc în seara de 20 decembrie, la Sala Sporturilor Ceahlăul şi a făcut fericiţi, în preajma Crăciunului, peste 100 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca.

Aşa cum spuneam, acţiunea a fost iniţiată de managerul Futsal Ceahlăul, Cristi Vornicu şi prin implicarea DJTSţ. Manifestarea a fost deschisă de un joc amical de fotbal între echipa Old Boys FC Ceahlăul, în care au putut fi văzuţi la lucru foşti jucători ai galben-negrilor precum Lucian Amarghioalei, Lidi Chertic, Valentin Avădanei, Tiberiu Şerban, Codruţ Domşa, Florin Anton sau Angelo Alistar şi o selecţionată a presei locale.

După un joc mai echilibrat decît mulţi s-ar fi aşteptat, a urmat partida dintre echipele Futsal Ceahlăul şi CSM Ceahlăul, momentul cel mai aşteptat fiind marcarea primului gol al duelului, atunci cînd toţi spectatorii prezenţi au aruncat pe parchetul sălii jucăriile de pluş aduse special pentru copii.

„A fost o seară magică, în care foşti şi actuali fotbalişti, oameni din presă, împreună cu spectatorii prezenţi în sala Ceahlăul au contribuit la reuşita acestui eveniment. Mulţumiri tuturor celor care s-au implicat, mulţumiri tuturor celor care au dăruit şi au fost sau nu prezenţi în sală!

Fiind un început, învăţăm şi vom încerca să îmbunătăţim anumite aspecte la ediţiile viitoare. Mulţumim DJST Neamţ, CSM Ceahlăul, Old Boys Ceahlăul, cu echipa presei, cu firmele RoCom Central, Izotec, toţi care s-au implicat, probabil la anul va fi şi mai frumos avînd în vedere că anul acesta a fost făcut cam în viteză.

În afară de faptul că sportul, atît cel de performanţă, cît şi cel de masă,  trebuie finanţat, sportul are la rîndul lui datoria de a întoarce comunităţii clipe frumoase“, declara Cristian Vornicu.

O notă pentru implicare trebuie acordată DJST Neamţ, prin Gheorghe Paisa şi Marcel Mihalcea, precum şi împătimitului de sport Gelu Cracană, care a imortalizat momentele importante.

În sală au fost prezenţi 25 de copii care rămîn permanent în vacanţă la centrul Alexandru Roşca, dar de jucării vor beneficia în total 134. În pauzele dintre jocurile de fotbal, micuţii premiaţi în concursurile de gimnastică ritmică şi gimnastică sportivă pentru copii cu dizabilităţi, precum şi cei de la clubul de dans Ray’s Dance, şi-au demonstrat încă o dată calităţile.

„Am plecat de la sală cu tot cu daruri, iar copiii nu s-au liniştitit pînă nu şi-au împărţit jucăriile înainte de culcare. Au fost foarte încîntaţi de darurile primite de la Moş Crăciun. A contat faptul că ei se simt valorizaţi, că cineva le vede munca, asta contează cel mai mult“, afirma Irina Bălţătescu, directorul CSEI Alexandru Roşca.

Citește știrea

Trending