Contactează-ne

Actualitate

Roman: Contract colectiv semnat la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la unitatea din Roman s-a semnat contractul colectiv de muncă ■ documentul fixează obligaţiile angajaţilor şi angajatorilor în domeniul muncii ■

Cele trei sindicate care funcţionează în Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, şi nemembrii de sindicat au reuşit ca, după o perioadă de negocieri, să finalizeze procedurile de semnare a contractului colectiv de muncă. Documentul semnat de Sindicatul medicilor şi cadrelor cu studii superioare (SINMED), Solidaritatea şi Sanitas cuprinde principalele prevederi legate de obligaţiile angajaţilor şi ale angajatorilor faţă de tot ceea ce presupune un contract de muncă în sistemul sanitar. „Negocierile au început încă de anul trecut şi au fost extrem de laborioase, pentru că se referă la perioada 2018 -2020. Contractul are 58 de pagini şi a fost alcătuit în şase exemplare, cîte unul pentru fiecare parte semnatară a documentului, urmînd a fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Colaborarea dintre sindicate şi conducerea spitalului a fost una bună, din care a reieşit un document relevant, care cuprinde: drepturile şi obligaţiile salariaţilor, modalităţile de angajare, conţinutul contractului individual de muncă, condiţiile de concediere a unui angajat, condiţiile în care poate fi modificat contractul, condiţiile de angajare şi perioada de probă care diferă între 20-30- 90 zile, condiţiile în care poate fi suspendat sau cînd poate înceta un contract individual de muncă, condiţiile de respectare a sănătăţii şi securităţii în muncă a angajatului. Alte prevederi se referă la salarizare, timpul de muncă şi cel de odihnă, dreptul la zilele libere, legale, concediu de odihnă, stabilire zile suplimentare, stabilirea condiţiilor legale la locul de muncă, drepturile privind protecţia socială, drepturile şi obligaţiile sindicatelor de a participa la şedinţele CA şi ale Comitetului Director“, a declarat Gabriela Popovici, preşedinte SINMED Roman. Reprezentanţii sindicatelor vor putea participa şi la anumite şedinţe de lucru care vor avea loc la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ şi care privesc sindicatele. Cele trei structuri sindicale numără 300 de salariaţi, la care se adaugă alţi 300 nemembri de sindicat, reprezentaţi de doctor Nicleta Popescu, şef al Secţiei ATI.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending