Fotbal
Rezultate în fotbalul „mic“

■ în întrecerile generaţiilor de mîine se înregistrează curent scoruri de maidan
Echipele de juniori ale cluburilor angrenate în întrecerile coordonate de către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Neamţ au ajuns cam la jumătatea primei părţi a campionatului. În ceea ce priveşte Romanul, generaţiile viitoare sînt pregătite de către Iosif Susanu, respectiv Gabriel Ţapu, tehnicieni la Clubul Sportiv Municipal. Astfel, referitor la întrecerea celor mai mici dintre sportivi, aceştia vor juca în etapa a VII-a a campionatului în deplasare, urmînd ca la Tîrgu Neamţ, vineri, 26 octombrie, de la orele 16, să aibă ca adversari pe juniorii U 13 de la CSS din localitate. CSM Roman U15, grupă antrenată de profesorul Iosif Susanu va avea pauză săptămîna aceasta, în cadrul etapei a II-a, din cauza faptului că Bradul Roznov s-a retras din campionat. În etapa anterioară a întrecerii juniorilor U13, CSM Ceahlăul a stat, în vreme ce LPS Piatra Neamţ a dispus, cu 5-1, de ACS Unirea Tămăşeni, în timp ce LPS Roman a pierdut la scor de neprezentare (3-0) cu CSM Ceahlăul II, după ce era condusă şi la pauză cu 1-0. CSM Ceahlăul III le-a administrat o înfrîngere severă celor de la CSS Tîrgu Neamţ, 7-2 (2-1). CSM Roman este şifonată după înfrîngerea, 1-6, pe terenul celor de la LPS II Piatra Neamţ. La juniorii D, cu vîrste de pînă la 13 ani, în etapa a VI-a, CS FC Pietricica Piatra Neamţ a stat, iar FC Ceahlăul a pierdut acasă, 3-4, în faţa celor de la Unirea Tămăşeni. LPS Roman s-a distrat cu CSS II Tîrgu Neamţ, scor 5-1, derby-ul CSS Tîrgu Neamţ – LPS Piatra Neamţ fiind încheiat cu 10- 0 (4-0). Mai „grav“ a fost duelul dintre LPS II Piatra Neamţ şi AS Junior Roman, încheiat cu 14-1. La juniorii U15 s-a consumat o singură etapă, în care Unirea Tămăşeni a învins pe CSM Roman cu 7-0. Clasamentul la Juniori D – U 13 arată astfel: 1. LPS Piatra Neamţ – 16 puncte; 2. Ceahlăul (15p); 3. LPS Roman (12p); 4. Ceahlăul III – ((9p). 5. LPS II Piatra Neamţ – (6p); 6. Ceahlăul II (5 p); 7. CSS Tîrgu Neamţ (4p); 8. Unirea Tămăşeni (0p); 9. CSM Roman (0p). La Juniori E – U11 ierarhia este: 1. CSS Tîrgu Neamţ )15p0; 2. LPS Piatra Neamţ (15p); 3. Pietricica Piatra Neamţ (9p); 4. LPS Roman (9p); 5 . Unirea Tămăşeni (9p); 6. LPS II Piatra Neamţ (6p); 7. AS Junior Roman (6p); 8. Ceahlaul (3p); 9. CSS II Tîrgu Neamţ (0p).

-
Actualitate2 săptămâni,
Prima ninsoare, un prim accident. Victimă un tânăr de 25 de ani
-
Actualitate2 săptămâni,
Accident cu cinci autoturisme implicate, victimă… un pieton
-
Actualitateo săptămână,
A plecat la cele veșnice un cunoscut artist plastic nemțean
-
Actualitate2 săptămâni,
MONSTRU ÎNCĂTUŞAT. Pentru bani, şi-a expus propria fiică la acte de agresiune sexuală comise de alţi bărbaţi, iar pe restul copiilor i-a obligat să cerşească
-
Actualitate3 zile,
Spitalul Roman a rămas fără director medical
-
Actualitateo zi,
Şofer “fumat”, a ajuns cu maşina în lac
-
Actualitate2 săptămâni,
Biciclist băut, “accident” cu o maşină parcată
-
Actualitate2 zile,
Accident cu victimă încarcerată pe E85. Un TIR a lovit două autoturisme